Pentru Femeia Crestina...



ROLUL FEMEII IN FAMILIE, SOCIETATE SI IN BISERICA

Am fost chemat la Manastirea Varatic, unde au venit reprezentanti de la consiliul ecumenic de la Geneva si acolo m-au pus sa vorbesc ceva in legatura cu rolul femeii in familie, in societate si in Biserica.
M-am gandit la predica Sfantului Ioan Gura de Aur " Pentru purtarea de grija de femei si pentru supunerea si cinstea femeii catre barbat ", di
n " Impartirea de grau ". Al doilea, mi-am adus aminte de datoria diaconitelor din " Tezaurul liturgic " de Badea Ciresanu. Pe urma tot in problema asta, mi-am adus aminte de la " Facere ", este un cuvant al Sfantului Ioan Gura de Aur, de ce a numit Dumnezeu pe femeie ajutatoare barbatului, " ca nu-i bine sa fie omul singur, sa-i facem ajutatoare asemenea lui "; si de colo de colo am improvizat asa cateva idei, dupa care am inceput sa schitez predica.
Eu credeam ca daca sunt atatia teologi, atatia profesori poate dupa slujba vor vorbi ei. Dupa slujba am mers cu totii la casa oficiala a manastirii. Ne-a dus cu corul acolo, cantand, cum este regula lor. Si mitropolitul din Liban printr-un translator a zis :
- Mata esti Ilie Cleopa ?
- Da.
- Ai sa ne vorbesti la conferinta.
- Fie voia Domnului.
Mitropolitul Ardealului, Antonie, se apuca si ma recomanda la toata multimea aceea, iar un episcop m-a recomandat in limba engleza. Eu care nici romaneste nu stiu bine le-am spus : " Prea Cuvioasa maica stareta, prea cucernici parinti, consilieri, preoti si iubiti frati.
Am fost chemat aici sa slujesc si sa tin un cuvant. Dar sa stiti ca azi va vorbeste de aici de la tribuna asta un cioban. Sa nu asteptati mare lucru de la mine. Am pazit oile manastirii pana mai deunazi pe un munte acolo si n-o sa va lovesc in gandire cu nimic din cele ce asteptati de la mine. Pentru ca eu am invatat sa pasc oile, eu sunt calificat sa fac branza, sa pasc oile, toate ale ciobanului.
Eu sunt poreclit calugar. Pentru ca s-a intamplat sa ma numesc calugar, dar calugar nu m-am facut niciodata in viata, ca a te face calugar este mare lucru. Cum sa spun eu ca sunt monah inaintea oamenilor, cand inaintea lui Dumnezeu nu sunt ? Calugarul trebuie sa fie inger in trup, nu asa cu viata grosolana cum o duc eu, in pacate si neputinta ! Eu sunt poreclit calugar si am si acest vot, pe langa celelalte, si fac ascultare. Sia m sa incerc, in virtutea acestui vot sa va spun cate ceva.
Mi-atis pus sa vorbesc despre rolul femeii in familie, in societate si in Biserica.
Ca sa vorbim aceasta predica trebuie sa luam istoria lumii de la capat. Dumnezeu face pe om androgen, adica barbat si femeie. Dar intelepciunea cea fara margini a Lui, Care pe toate le-a facut mai presus decat mintea omeneasca, n-a inzestrat pe femeie cu insusirile barbatului, dar nici pe barbat cu insusirile femeii, numai cand se intalnesc amandoi sa formeze omul. Si l-a facut Dumnezeu barbat si femeie. Nu spune asa la Facere ?
Si dumnezeiescul Ioan Gura de Aur zice : " Iata de ce-a zis intelepciunea cea nemarginita : " Nu-i bine sa fie omul singur. Sa-i facem ajutatoare asemenea lui ".
Da, femeia este egala cu barbatul, dar numai dupa fire, nu dupa dregatorie. Cand a adus-o pe femeie la Adam i-a zis : " Cum se cheama asta ?" " Femeie. Aceasta-i os din oasele mele si carne din carnea mea; ea se va numi femeie, pentru ca este luata din barbatul sau ".
Aici este egala femeia cu barbatul, ca-i os si carne din barbat, luata din coasta lui, dar nu dupa dregatorie. Ca Dumnezeu a pedepsit-o pe Eva imediat, ca ea a intins mana intai. Si primul canon i-a spus : " De ce-ai facut asta ? Pentru ca ai intins mana si ai mancat, inmultind voi inmulti durerile tale si intru dureri vei naste fii ". Si a doua pedeapsa : Intoarcerea ta catre barbatul tau si el te va stapani ".
Nu le convenea ce le spuneam ca erau mai multe femei. Dar cand spuneam de bine bateau din palme, iar cand nu, puneau capul jos !
Uite ce, le-am zis. Cat ar fi femeia de invatata, trebuie sa fie supusa barbatului. Ca barbatul este cap al femeii si Hristos cap al barbatului. In ordinea asta este ierarhia in familie.
Iata cum este : Pe femeie a lasat-o Dumnezeu ajutatoare omului. De aceea zice Sfantul Ioan Gura de Aur : " femeia este liman al barbatului ". Barbatul, saracul, vine amarat cu cele mai mari greutati in societate, conduce osti, razboaiele; este mare raspunzator la intreprinderi de stat, in guvern, vine obosit. Dar femeia trebuie sa fie liman. Sa stie sa-l intampine totdeauna cu un cuvant bun, cu blandete, sa-i pregateasca mancarea, sa-i faca haine, sa-l porneasca, sa-l primeasca cand vine de undeva. Intotdeauna ea trebuie sa fie aceea care sa odihneasca pe barbat, pentru ca-i ajutatoarea lui.
Dar cea mai mare misiune pe care o are femeia in familie, nu-i asta : numai sa-i faca mancare barbatului si imbracaminte. Cea mai mare misiune pe care o are femeia in familie, rolul ei este sa fie mama de copii ! Sa fereasca Dumnezeu pe femeia aceea care vrea sa inlature durerea nasterii ! Pentru ca primul canon pentru ca a gresit, asta a fost : Intru dureri vei naste fii. Sfantul Ioan Gura de Aur zice : Daca fugi de durerea nasterii, de durerea vesnica vei da !, de durerea cea din iad. Dumnezeu a pus cu masura dulceata impreunarii cu durerea nasterii. Si tu, daca fugi de la durere spre placere, vei cadea in durerea vesnica ". Asa citim in cartea " Impartirea de grau ", cuvant pentru mireni, unde arata cum sa fie mireasa si mirele la casatorie.
Nnu fugi de la durere spre placere, adica numai sa traiesti cu sotul, dar sa nu faci copii, ca in durerea cea vesnica te duci. Ca daca fugi de la durere spre placere, vei cadea in mainile si in bratele cele vesnice ale iadului, ca nu vrei durerea care ti-a randuit-o Dumnezeu, ci vrei sa traiesti in placere si sa omori copiii.
Sa fereasca Dumnezeu ! Mai bine nu se nastea femeia aceea care isi omoara copiii. Pentru ca este pacat impotriva Duhului Sfant. Apoi unde trebuia sa gaseasca Dumnezeu copilului mai bun salas ca in pantecele maicii lui ? Si de acolo il scoti si il dai la caini si il omori ? " Care balauroaica - spuen Sfantul Efrem Sirul -, care leoaica, care ursoaica si-ar omori vreodata puiul sau ? Si tu fiinta rationala si cuvantatoare faci mai rau decat animalele cele salbatice, cand ai ajuns sa-ti omori copiii.
Du-te sa intalnesti in padure o scroafa cu purcei. Eu eram in padure - am stat noua ani si sapte luni prin muntii astia singur -, si am intalnit o scroafa cu purcei intr-un munta la " Poiana Crainicului ". Eram singur. Cand am dat fata in fata cu ea, sa fereasca Dumnezeu, m-am intors, ca am avut un brad si m-am agatat de dansul. S-o repezit ca fulgerul la mine. Cand ai pus mana pe un purcel te-a facut praf; poti sa mori tot atunci. Si vanatorii se tem de ei. Asa isi apara purceii scroafa salbatica. Numai mamele crestine isi ucid copiii !
Asa sunt legile firii date de Dumnezeu : mama sa-si apere fiii sai. Dar omul rational sa fie mai rau decat toate fiarele si dobitoacele si sa-si omoare copiii ? Vai si amar de acele mame !
Fereasca Dumnezeu ! Toate pacatele sunt grele, dar acesta este mai greu decat toate. De aceea Sfintii Parinti il pedepsesc asa de greu. Si le-am spus la Varatic : Si Apostolul Pavel, gura lui Hristos, vasul alegerii, spune asa, cand vorbeste de femeie : Si ea se va mantui prin nastere de fii. Iar dumnezeiescul Gura de Aur, care merge in urma cu talcuirea la Sfantul Apostol Pavel, zice : Femeia cand a murit nascand, moare pe altarul jertfei. Este martira ! Tocmai de aceea Biserica pregateste femeia pentru moarte inainte de nastere. Poate sa fie oprita 30 de ani de Impartasanie, daca este gravida nu mai ai voie sa o opresti. O spovedesti si o impartasesti in fata mortii; ca la cele tinere, mai cu seama, durerea nasterii este ca in iad. N-ati auzit ce spune in Psaltire : Acolo ( in iad ) sunt dureri ca ale aceleia ce naste.
Sunt o seama care mor in durerile nasterii. De aceea Biserica, prin dumnezeiestii Parinti, luminata de Duhul Sfant, spune : " Femeia care este gravida, este dezlegata si pregatita de moarte ", ca multe se intampla sa moara; de aceea nu o opresti de la impartasire. Iar daca se intampla si moare, ea isi pune viata pentru copil, ea este martira; ca asa ne-a invatat apostolul. Pentru durerile acele Dumnezeu ii iarta toate pacatele si este ca o mucenita, ca o martira.
Vine deunazi una la mine si-mi zice : " Parinte am insuficiente psihice si mi-a spus doctorul ca n-am voie sa nasc; sa-mi dai voie sa fac avort ". " Fugi de-aici criminalo ! Ai venit sa ma conduci tu pe mine, sa inveti pe popa carte ? Sa mori de-o mie de ori, sa te faci martira, numai sa te spovedesti si sa te impartasesti. Cine ti-a spus o nebunie ca aceasta ? De unde vii tu ? Sa-ti dau voie eu sa faci crima ?"
Ei, asa a fost vorba, ca daca moare femeia nascand, moare la datoria ei cea mai sfanta de pa pamant, sa fie mama de copii.
Dupa ce-am vorbit mai mult de rolul femeii in familie, am aratat ca nu numai sa-i creasca, ca si fiarele nasc; trebuie sa-i creasca in frica si certarea Domnului. Si la aceasta osteneala trebuie sa ia parte si barbatul, nu numai femeia, ca amandoi l-au facut pe copil. Ca daca nu-i creste in frica si certarea Domnului, ii vai si amar de cate greutati intampina in viata ! Se fac niste fiare, nu copii.
Pe urma am trecut la rolul femeii in societate.
Uite ce ! In biserica i-a spus Apostolul femeii sa taca. In societate ea poate ocupa servicii ca si barbatul. Si le-am dat un exemplu :
Daca acum s-ar face un intuneric bezna, fara nici o lumanare, fara nici o lampa sau bec. In timpul asta o mana binefacatoare vine si pune o lumanare aici in mijlocul nostru. Toti s-ar bucura ca a aparut o zare de lumina. Dar lumanarea asta care sta aici, pusa in slujba tuturor, vorbeste ? Nu vorbeste ! Tace, dar face doua lucruri in folosul tuturor. Ea se jertfeste si lumineaza.
Folosindu-ne si pe noi si dand lumina la atatia, ea se jertfeste si incepe a se topi, incet, incet si se topeste pana ajunge la sfesnic. Doua lucruri face tacand - zice Sfantul Ioan Gura de Aur -, Tace luminand si se jertfeste tacand. Acesta este rolul femeii in societate.
O femeie la locul ei de munca, unde a randuit-o Dumnezeu, daca este curata, daca este credincioasa, daca este corecta, daca este harnica, daca este priceputa la toate, in toate problemele daca este prezenta, ea n-are nevoie sa predice, ca viata ei predica.
Aici se implineste ce-a spus Talasie Libanul : Taci tu, sa vorbeasca lucrurile tale !, sau Mustra si cearta pe cei de-aproape de tine, prin puterea lucrarii, nu prin multa vorbire !
In felul acesta ea este o lumina in sfesnic in societate si pentru toti care o vad si o aud si o inteleg, pentru ca este corecta in toate problemele. Asa si femeia in societate, este o lumina in sfesnicul societatii, daca la locul ei de munca are toate insusirile de care am spus mai sus.
Si am trecut de la rolul femeii in societate la rolul ei in Biserica, fiindca atunci ei venisera cu scopul acelor ce faceau preoti, ca faceau pe femei preoti si episcopi. Erau si cateva observatoare protestante. Acum, de rolul femeiii in Biserica, ce sa va spun ? Am auzit ca protestantii au ajuns la apogeul nebuniei. Un cioban va vorbeste; cine s-o supara, sa-mi ia opincile si gluga. De 5000 de ani a intemeiat Dumnezeu preotia, prin Moise si Aaron si fiii lui Levi si niciodata n-o dat porunca nimanui sa hirotoneasca persoane de gen feminin.
Poate ati auzit si de diaconite : Si va incredintez pe Feba, sora noastra, care este diaconita a Bisericii din Chencrea ( Rom. 16, 1 ). Dar, zic, v-ati pus intrebarea ce misiune aveau diaconitele ? Poate ati luat de acolo indrazneala si sa faceti diaconi din femei ! Voi credeti ca diaconitele, care au incetat sa mai fie din secolul IV in Biserica Ortodoxa, aveau aceeasi misiune ca un diacon ?
Aceste diaconite aveau sapte misiuni in Biserica. Datoriile diaconitelor, le-am spus acolo, ajutau al botezul femeilor, ajutau bolnavii la spitale, duceau impartasanie la femeile bolnave, slujeau la mesele agape, etc. Dar nicidecum n-aveau hirotonie, cum spune canonul 19 al Soborului VI Ecumenic : " Iar hirotonie la diaconite, n-am cunoscut, fara numai hirotesii ". Ce este hirotesia ? Hirotonia se face in Altar, iar hirotesia afara de Altar. Este o singura rugaciune arhiereasca care se dadea inainte vreme, si acum se da la ierarhia inferioara a Bisericii, la slujitorii inferiori, cum erau : exorcistii, portarii, citetii, cantaretii, anagnostii, ipodiaconii, hartofilacsii etc.
Toti acestia aveau aceasta hirotesie sau binecuvnatare care o aveau si diaconitele; o imputernicire sa slujeasca, sa ajute in Biserica. Unii erau cu inmormantarile, portarii tineau bastoane in maini si atunci cand se spunea : " Cei chemati, iesiti ", ei scoteau pe catehumenii, car einca nu erau botezati, din biserica. Le-am aratat misiunile lor.
Dar hirotonia cu hirotesia nu-i totuna ! Hirotesia este o mica sfintire care se da la slujitorii inferiori, iar slujitorii superiori : diaconul, preotul si arhiereul au hirotonia in Sfantul Altar. Este mare deosebire intre una si alta.
Sa nu credeti ca diaconita zicea ecteniile ca diaconul sau zicea evanghelia la popor sau se saruta cu preotul si se impartasea la Sfanta Masa, cum fac clericii. Nicidecum !
Apostolul Pavel a spus asa : " vaduva care nu se marita sa fie hranita de la biserica. Care se marita nu greseste, dar mai bine sa ramana asa ". Pe femeile aceste vaduve si bolnave, care nu aveau barbat, Biserica le ajuta prin diaconite.
Ele teseau covoare pentru biserica, perdele, faceau lumanari pentru biserica, vestminte pentru preoti, faceau curatenie in Altar. Ele erau in slujba Bisericii, iar Biserica le purta de grija.
( Iosif Flaviu, marele istoric, ne arata ca la Biserica lui Solomon era astfel : In jurul bisericii celei mari, erau case pentru cele ce aveau sa tie fecioria pana la 30 de ani, si de atunci puteau sa se casatoreasca. Mai sus erau fecioarele bisericii, care se fagaduiau sa pazeasca viata curata pana la moarte. Apoi mai erau vaduvele bisericii. Si mai erau un fel de calugari numiti terapeuti. )
Aceste diaconite tineau evidenta fecioarelor si a vaduvelor dintr-o eparhie. Ele spuneau episcopului cate femei ajuta la toate bisericile, si li se dadea un ajutor. Asta era prima misiune a diaconitelor.
A doua misiune a diaconitelor. Ele stiau cate fecioare are Biserica. In timpul marilor persecutii nu erau manastiri cu crucea in varf, sa toace si sa traga clopotele, Biserica era in catacombe. Daca o fata se hotara in casa parinteasca sa pazeasca fecioria pentru Hristos, parintii crestini ii dadeau voie. Ii faceau o chiliuta cu icoane acolo sa se inchine si ea petrecea mai mult in post si rugaciune. Cum a fost si Sfanta Mare Mucenita Varvara.
Cine stia numarul acestora care isi afieroseau lui Hristos viata in sfintenie ? De ele se ingrijeau intai diaconitele si apoi episcopul locului, care le calugarea. Pana in secolul VI n-a avut voie preotul sa faca aclugarite; episcopul sfintea fecioarele. El se ducea la casele lor si le facea calugarite si le punea fagaduinta si tunderea in fata parintilor, ca nu erau manastiri, ca sa faca calugaria in fata altarului. Aceasta era a doua miosiune a diaconitelor.
A treia misiune a diaconitelor era cu catehizarea femeilor si botezul femeilor. Pentru ca diaconii si preotii aveau ungerea Sfantului si marelui mir, le puneau pe diaconite cu imputernicirea lor, sa le miruiasca pe femei, sa le catehizeze, sa le invete simbolul credintei si legea crestina. Iar la imbracarea si dezbracarea lor era foarte cuviincios sa fie femei; si acestea erau diaconitele. Asta era a treia misiune a diaconitelor.
A patra misiune era milostenia. Se strangea milostenie de la biserica pentru cei saraci si nacajiti si pentru cei ce aveau cereri si nevoi. Diaconitele trebuiau sa stie unde sa imparat aceste milostenii si care-i mai nacajit, sa-i dea raport la episcop.
A cincea misiune a diaconitelor era curatenia in Sfantul Altar si alimentarea lui. Ele alimentau altarul cu tamaie, cu smirna, cu untdelemn, cu lumanari de ceara, curatenia in Altar, fara sa se atinga de Sfanta Masa, de Sfantul Jertfelnic, cum sunt si calugaritele acum. Ca mai tarziu le-au luat locul chiar calugaritele si nu s-a mai simtit nevoia de diaconite.
A sasea misiune a diaconitelor. In sarbatori si Duminici, dupa ce ieseau de la biserica se dadea masa comuna cum era atunci. Se duceau diaconitele undeva aproape de biserica si adunau femeile sa le tina cateheze, sa le invete. Ele le spuneau de Sfanta Evanghelie.
A saptea misiune a diaconitelor. Ele faceau mare randuiala in biserica. Barbatii sa stea in partea dreapta si femeile in partea stanga in ordinea aceasta : cei prea batrani in frunte, cei mai carunti la spate, cei tineri pana la sfarsit si printre ei sa ramana o cararre ca sa mearga crestinii sa se inchine sa dea darul la altar.
Iata ce misiune aveau diaconitele, dar nu sa le faci diaconi, sa le imbraci cu stihar si sa le pui sa zica ectenii. Asta este cea mai mare nebunie. Nu a fost aceasta niciodata. Ia ganditi-va dumneavoastra, in istoria Sfintilor Apostoli, in istoria Evanghelie, nu gasim vreodata ca au hirotonit Apostolii vreo femeie. Daca au fost sfintele mironosite, avem duminica lor dupa Pasti, fiind cinstite intocmai cu Apostolii, cum au fost : Maria Magdalena, Maria lui cleopa, Maria lui Iacob cel Mic, Salomia, Maximilia, Iunia, Iulia, Marta si Maria si celelalte femei sfinte, mironosite intocmai cu Apostolii.
Cat erau de mari ele dar nu au indraznit Apostolii sa le hirotoneasca. Nu se spune ca a hirotonit pe Maria sau pe alta. Au murit martire, au murit marturisind pe Hristos si intocmai cu Apostolii se cheama, ca ele au vestit Invierea intai si au mers dupa Mantuitorul pana la moarte si pana la Inviere, dar nicidecum nu spune in Sfanta Evanghelie ca au hirotonit vreuna.
Biserica le cinsteste ca pe Apostoli, dar nu ca pe diaconi sau ca pe preoti.



Vai de lumea asta stricata de cei fara de minte ! Isi fac o multime de haine frumoase, mai ales femeile, ca sa vada lumea ca au haine. Si se duc in biserica, ca la teatru, sa le vada cineva cum sunt imbracate. Dar de aceea ne ducem la biserica ? Dumnezeu se uita la exterior ? Dumnezeu se uita in inima ta, de esti cu inima la El cand te rogi in biserica. Acolo te duci la plans, la suspine, la zdrobire, la smerenie, la ascultarea cuvantului. Nu te duci acolo sa faci teatru, sa te vada cineva cum esti imbracata si boita si cum esti incaltata. Acestea sunt lucrurile vicleanului diavol. Luxul este o nebunie a veacului si sminteala pentru tineri si barbati.
- Parinte Cleopa, poate sa cante femeia in biserica ? Unul canta Apostolul, altul citeste, altul vine la strana sa cant ein cor. Este bine sau nu ?
- Apostolul Pavel, gura lui Hristos, spune : Iar femeia in biserica sa taca !
- Dar avem si cor mixt.
- Daca este cor mixt de barbati si de femei si preotul ti-a dat voie sa canti, canta, ca lauzi pe Dumnezeu. Iar celelalte care n-au blagoslovenie sa cante, sa stea sa asculte, ca asa este lasat femeii in biserica, sa asculte, nu sa predice.
- La noi corul este format din barbati si femei.
- Asa este bine sa fie corul. Intr-o parte sa cant ebarbatii si intr-alta parte sa cante femeile raspunsurile. Dar daca sunt coruri mixte sa le conduca un preot sau dascal, cineva trebuie sa le conduca, pentru ca nu toti stiu sa execute cantari in biserica. Si daca este cu blagoslovenia preotului, este bine, pentru ca s-a aprobat de Sfantul Sinod in biserica muzica omofonica.
Stiti de cand s-a pus asta in biserica ? De pe timpul Sfintilor Apostoli. Ca in biserica nu canta numai dascalul pe atunci, ci toata lumea zicea : " Doamne, miluieste ". Preotul zice " Cu pace Domnului sa ne rugam " si toata lumea canta : " Doamne, miluieste ", " Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, miluieste-ne pe noi ". Asa era. Si in multe biserici din tara acum se canta muzica omofonica. Am vazut la biserica Sfantul Vasile din Ploiesti, unde era parintele Constantin Galeriu ca toti impreuna dadeau raspunsurile Liturghiei. Dar cei care stiu ca nu pot sa cante bine sunt mai atenti cu urechea sa nu-i impiedice pe ceilalti. Dar toti canta raspunsurile Liturghiei. Iar Heruvicul si Axionul le canta mai ales dascalii si cei care stiu notele.






Parintele Cleopa












---------------------------------------------------------------------------------------------------------

Femeia este viata si cu ea tine Dumnezeu!

Acum, la inceputul batranetii mele, imi pot deslusi ceea ce m-a fascinat din primavara copilariei! Cele doua fiinte unice pe pamant si in Cer: Maica Domnului si mama care m-a nascut! Cele mai apropiate fiinte fara de care n-as fi fost si n-as fi primit ocrotirea sub sfantul Omofor.

De cate ori stateam la masa si mai intarziam in glume si in zbenguieli, mama mi-o reteza scurt: Mancati mai repede ca Maica Domnului sta in genunchi!

Isi poate imagina oricine ce efect extraordinar au avut spusele mamei, pe un ton extrem de serios, care-mi face fiori si acum, cand scriu aceste randuri. N-am mai auzit niciodata pe nimeni spunand. Cum adica, sa stea Maica Domnului in genunchi atat timp cat noi mancam? De unde a auzit mama acest lucru? N-am intrebat-o si nici n-am aflat pana acum. S-ar putea sa se mai spuna aceste cuvinte in spatiul nostru binecuvantat de Dumnezeu!

De atunci faceam parte din cele doua case: a Maicii Domnului si a vrednicei mele mame si ori de cate ori vorbesc si-mi aduc aminte de mama, gandul imi zboara la toate femeile de la inceputul lumii pana azi!

Ce minune a mai creat Dumnezeu! Femeia strasnica! A pus Dumnezeu atata plinatate si atata forta in sinea ei, desi pare si chiar este atat de sensibila si chiar, se poate spune, extrem de fragila. Auzeam uneori spunandu-se de catre unii barbati ca femeia nu trebuie atinsa nici cu un fulg, asa trebuie sa ne purtam de delicat si frumos. Cand eram student la Sibiu, profesorul meu Grigore Marcu, o celebritate in Studiul Noului Testament, cand a intrat  intr-un magazin l-am auzit cat de frumos a salutat pe doamnele de acolo si cat de suav le-a sarutat mainile, spre surpriza mea - o marturisesc - totala! Nu m-am asteptat sa-mi vad pe cogemitea profesorul si preotul sa faca un gest pe care nu-l mai vazusem.

Desi era cam potrivit de statura, l-am vazut cum crestea spre inalturi, mai ales ca, tanar fiind, l-am privit atent sa vad daca nu cumva glumeste. Era de maxima seriozitate! A crescut in ochii mei profesorul exigent, dar au crescut si acele doamne care au primit cu drag, dar si cu o obisnuita stare. Femeia este constienta ca este valoroasa chiar daca nu are timp s-o arate prea des. Este prea ocupata cu lucrurile serioase si nu glumeste asupra rosturilor sale sadite de Dumnezeu: de mama, de gospodina, de vatra calda in virtuti si vreri crestine, de vrednicii de fiecare zi care nu se vad si de care, uneori, te cuprind, fara sa vrei, unele amaraciuni, daca nu sunt recunoscute de cei din jur.

Mama, sotia, gospodina, intreita lucrare, si osteneala fara margini, de nimeni stiuta, mereu improspatata si de la capat, din nou luata! De unde atata forta? Ai putea spune ca este de domeniul supranaturalului! Ma uitam la mama si o vedeam cu cata forta lucreaza o zi intreaga si noaptea pana a doua zi. N-am mai vazut o asa fiinta, si de dragul ei o ajutam din rasputeri. Pentru mine, mama, sotia, gospodina, este intreita minune printre noi, oamenii. Si, Doamne, de cate ori n-am umbrit intru intristare aceasta intreita minune! Ori de cate ori am suparat pe mama mea cea scumpa, am avut cumplite dureri in suflet si acum simt ca si atunci, ba, mai mult, cu cat trece timpul, durerea creste si mai mult. Nu ca as fi suparat-o peste masura, dar mai ales ca nu i-am multumit niciodata ca m-a nascut, ca m-a crescut, m-a invatat, m-a dus la biserica, m-a vegheat sa nu ma frig pe soba sau sa cad in fantana.

Cand mama a venit la Curtea de Arges si a intrat pe usa palatului, unde, in anul 1936, tata a stat de garda cand era in armata, mi-a povestit cum m-a pierdut intr-o zi din ochi. Aveam 2 ani! Strigand dupa mine disperata, a intalnit-o pe mosica lui Cojoc, vecina noastra de casa, si intreband-o daca m-a vazut cumva, i-a spus: Tu, Ileana, Costica mergea pe carare spre fantana, fugi sa nu pateasca ceva. M-a gasit cu burta pe buduroiul fantanii, uitandu-ma in apa, cum fac si acum! M-a luat de camasuta de pe spate in sus ca sa nu ma sperii! Vai, mi-a spus mama, parca s-a intamplat ieri. Am niste emotii grozave! Cand mi-a povestit, m-a cuprins un strasnic plans pe dinauntru! Cata grija la o mama si ca nu uita nimic! Nici un amanunt! Cand spui mama, spui un univers! Cand spui femeie, spui viata! Cand spui sotie, spui speranta! Ea, femeia, mama, sotia, gospodina, umple totul: casa, lucrarea, bucuria, fericirea, vazduhul, cerul!

Doamne, ce fiinta este femeia! Daca ar sti ea insasi cat este de valoroasa! Dar s-o lasam asa, mai bine sa nu stie pentru ca in final ea este o taina a lui Dumnezeu printre noi, oamenii.

Sa nu fim barbari cu femeia pentru ca este viata si cu ea tine Dumnezeu! Sa nu uitam!
† Calinic, Arhiepiscop al Argesului si Muscelului


=======================================================================


Podoabele nu sunt ale unei femei ce se roagă (cum şi pentru ce venim în Biserică)
Ar trebui să fie extrem de simplu, însă o complică tare mult dracul folosindu-se de slăbiciunile şi păcatele omului.
Capul acoperit, nesulemenită şi îmbrăcată pentru a nu ispiti. Iar după ce a intrat în biserică, dacă a întârziat, să-şi găsească un loc şi acolo să încremenească, fără a sporovai cu prietenele. Să nu se apuce să aprindă lumânări şi să se fâţâie de colo colo sărutând icoanele. Să facă tot ce-i stă în putinţă pentru a trece cât mai neobservată.
Şi aici ar trebui să se încheie articolul, dar nu-i aşa de simplu …
Poate o femeie să meargă la biserică nefardată, nerujată, nerimelată? Mai greu, dar cât de cât, poate.
Când e vorba însă de acoperământul capului şi mai ales de veşminte … Păi să fie batic sau ce? Dacă e batic, cum să fie legat? La spate sau sub barbie? Dar pantaloni de ce nu? Dar fusta? Lungă, dar cât de lungă? Mulată sau largă? Subţire sau groasî? Vara, rochia e bună? Dacă nu e rochie, o bluză e bună? Nedecoltată, dar cât de nedecoltată? Cu mâneci sau fără? Cât de fără mâneci? Subţire sau groasă? Mulată sau largă? Dar încălţămintea? Pantof sau sandă? Cu toc sau fără? Cât de fara toc?
Multe grii pe capul bietelor femei. Şi mai ales cele tinere, desigur.
În vechime era un obicei. Femeile nu stăteau nici în dreapta, nici în stânga, ci în spate. Nu ştiu cât de generalizat era, dar era un obicei bun. Căci femeia ispiteşte. Şi când nu vrea, dar cu atât mai mult când vrea...

Ce te sluţeşti aşa femeie...
Dumnezeu, întru înţelepciunea Sa, pe toate le-a creat bune şi frumoase. Natură, animale – toate cu perfecţiune. Pe om l-a creat după Însuşi Chipul Său, căci la asemănarea cu El este chemat să ajungă. Tu, omule, eşti făptura cea mai aleasă a lui Dumnezeu, eşti creaţia supremă a Arhitectului, în care a pus această nepreţuită comoară – sufletul!
Psalmistul David spune: „Tu m-ai ţesut în pântecele mamei mele. Te laud că sunt o făptură aşa de minunată. Minunate sunt lucrările Tale, şi ce bine vede sufletul meu lucrul acesta !” Eşti o fiinţă minunată, femeie; eşti creată de un Meşter ! Rămâi aşa cum te-a „ţesut” El. De ce eşti întotdeauna nemulţumită de felul cum arăţi, de felul cum te-a lăsat Dumnezeu ? De vreme ce aduci modificări la ceea ce a făcut El, înseamnă că te consideri imperfectă sau…incompletă. Ori, Dumnezeu, nu greşeşte niciodată ! Însuşi Creatorul l-a făcut pe om frumos, însă nicăieri nu scrie că i-a dat voie să se „corecteze”!
În mândria ta îţi schimbi culoarea părului, a ochilor…părul care trebuie să fie podoaba capului la femeie, tu l-ai retezat şi l-ai sluţit. La unghii te asemeni cu demonii, căci ei au gheare; la port te asemeni cu bărbaţii, căci ei poartă pantaloni; chipul l-ai îndepărtat de Cel al lui Dumnezeu şi ai preferat să te asemeni cu un clown…
Toate acestea Îl supără pe Dumnezeu fiindcă treci peste voia Lui, peste ce a creat El, şi Îl corectezi tu. Eşti jucăria demonilor căci devii cea mai bună cursă de sminteală pentru bărbaţi. Prin aceste podoabe ale tale pe mulţi duci în ispită, căci femeia, de multe ori ispiteşte şi fără să vrea. Cu cât eşti mai dezgolită, cu atât se scârbeşte Dumnezeu de tine.
Mai grav este când îndrăzneşti cu neruşinare să păşeşti astfel îmbrăcată, şi în Casa Domnului – în Biserică. Prin portul tău atragi atâtea priviri asupra ta, iar acela care a venit la Biserică să se roage, nu mai poate fi atent la rugăciune pentru că i-ai distras atenţia, i-ai tulburat liniştea inimii. Şi păcatul smintelii este foarte mare deoarece una este să faci un păcat de care să dai socoteală înaintea lui Dumnezeu numai tu şi alta e să răspunzi şi pentru păcatele altora fiindcă i-ai smintit. Ori, la Biserică venim să ne rugăm şi nu să ne prezentăm hainele, culoarea părului sau formele corpului.
Şi crezi tu oare că îţi mai e rugăciunea ascultată de Dumnezeu ? Vai de rugăciunea ta pe care o înalţi la Cer, căci ca plumbul cade la pământ.
La Biserică se vine cuviincios îmbrăcată, curată, acoperită, ca să te arăţi smerită şi plăcută înaintea Stăpânului şi astfel să-ţi fie primită şi rugăciunea.

Podoabele acestea nu sunt ale unei femei ce se roagă - Sfântul Ioan gură de Aur
Ce spui? Te apropii să te rogi lui Dumnezeu şi te înfăşori cu aur şi cu împletituri şi cârlionţi în păr? Nu cumva ai venit poate să joci? Nu cumva poate să iei parte la vreo nuntă? Nu cumva să iei parte la vreo pompă? Acolo îşi au locul aurăriile, împletiturile şi cârlionţii, acolo luxul, iar aici nu este nevoie de nimic din acestea. Ai venit ca să te rogi lui Dumnezeu pentru păcate, să-L rogi pentru acelea cu care L-ai mâniat, să-i ceri Lui iertare, să Se îndure de greşelile tale. Atunci de ce te împodobeşti aşa? Podoabele acestea nu sunt ale unei femei ce se roagă. Cum vei putea ofta, cum vei putea plânge, cum vei putea să te rogi cu stăruinţă, fiind împodobită cu atâtea false podoabe? De vei plânge, lacrimile tale vor provoca râsul celor ce te văd, fiindcă cea care lăcrimează nu trebuie să fie împodobită cu aur. Este o adevărată scenă teatrală şi ipocrizie, ca din acelaşi cuget, de unde ambiţia ta a zămislit acel lux de pe tine, să verşi lacrimi. Aruncă la o parte acea ipocrizie, fiindcă Dumnezeu nu Se amăgeşte! Asemenea păpuşării sunt ale mimilor, şi ale celor din orchestră, ale celor de pe scena teatrului; unei femei cu rânduială însă, nu se potrivesc.
„Din sfială, zice, şi din cuminţenie”. Deci, nu imita pe cele ce umblă după amoruri, care prin asemenea destrăbălare atrag de partea lor pe mulţi ibovnici, din care cauză şi-au câştigat o rea reputaţie, şi cu nimic nu s-au folosit în lumea aceasta, ba încă pe mulţi i-au vătămat printr-o astfel de purtare. Căci, precum femeia desfrânată chiar de ar avea vreo reputaţie de femeie înţeleaptă, totuşi cu nimic nu se va folosi de acea reputaţie atunci când Cel ce cunoaşte cele ascunse ale omului va aduce de faţă tot ce ea a făcut; tot aşa şi femeia înţeleaptă, dacă prin îmbrăcămintea sa îşi va atrage o reputaţie de desfrânare, a pierdut reputaţia de înţelepciune, fiindcă mulţi au fost vătămaţi prin această reputaţie.
„Dar ce să fac, zici tu, dacă altul mă bănuie?” Apoi tu singură dai pricină prin faptele pe care le faci, prin ocheadele ce le arunci, prin mişcările ce le faci. De aceea şi vorbele lui Pavel despre îmbrăcăminte sunt aşa de lungi, şi de aceea grăieşte de sfială. Dacă acestea toate cu care se împodobesc femeile: lucruri poleite cu aur, mărgăritare, haine scumpe, sunt oprite de Pavel a fi purtate, ca prima dovadă mai mult de bogăţie, apoi cu atât mai mult sunt oprite acele lucruri care atrag curiozitatea privitorilor, precum: sulimanurile de pe faţă, vopsirea genelor, păşirea alene, vocea dezmierdată, ochiul umed şi plin de toată desfrânarea, ridicarea voalului cu cochetărie, sau a hainei de pe deasupra, cingătoare atrăgătoare, ghete strâmte. Pe toate acestea el le înţelege prin expresia „în îmbrăcăminte cuviincioasă”, şi „din sfială”, căci toate cele de mai sus sunt izvorâte din nesfială şi sluţenie.
Să ne înfricoşăm, iubiţilor, ca nu cumva să auzim şi noi ceea ce profetul zicea către femeile evreilor, care se ocupau cu împodobirea trupului pe dinafară: „Atunci va fi în loc de miresme, putreziciune, şi în loc de cingători, frânghie”. (Isaia 3, 24) Astfel că, după cum am zis, toate acestea sunt cu mult mai atrăgătoare decât podoabele din aur, cu care multe dintre femeile cele uşoare se îndeletnicesc, spre a fi văzute şi spre a subjuga pe cei ce le privesc.
De aceea şi noi spunem acestea acum, ca nu cumva atunci să vă găsiţi vinovaţi de osândă. „Pentru că fiicele Sionului sunt atât de mândre şi umblă cu capul pe sus şi cu priviri obraznice, cu paşi domoli, cu zăngănit de inele la picioarele lor”, spune profetul Isaia. (Isaia, 3, 16) Aţi primit asupra voastră un război mare, unde este nevoie de luptă, iar nu de împodobire, de apărare cu pumnul, iar nu de şedere în trândăvie. Nu vezi pe cei ce se luptă cu pumnul în stadion, pe cei ce se apără de atacul altuia? Oare aceştia au nevoie de o păşire cochetă şi de haine? Deloc, ci toate acestea lăsându-le la o parte, şi punându-şi haina cea muiată în untdelemn, spre un singur lucru au privirea îndreptată: de a lovi, şi a nu fi lovit. Diavolul stă de faţă scrâşnind din dinţi, şi din toate părţile voind a te doborî, iar tu stai ocupându-te cu asemenea podoabe ale Satanei? Nu mai vorbesc nimic de glas, cum multe îl falsifică; nu mai vorbesc nici de mirodenii şi de alte nimicuri.
Cum să nu te dispreţuiască?
Ai văzut la ce te duce ocupaţia şi râvna pusă în asemenea nimicuri? Prin simplitate biruieşti pe cea împodobită cu haine luxoase, şi eşti mai împodobită decât cea care e înfăşată în haine aurite. Ceea ce ţi se cuvine, tu nu cauţi, ci ceea ce nu-ţi trebuie aceea urmăreşti; însă ţi se cuvine a te îndeletnici cu lucruri bune. Băgaţi de seamă însă, ca nu cumva certarea să ajungă la fapte. Noi nu am spus acestea ca să vă întristăm, ci ca să vă îndreptăm, ca să ne mândrim cu voi. Fie, deci, ca noi toţi să facem cele plăcute lui Dumnezeu, şi spre slava Lui să vieţuim, ca să ne învrednicim şi de bunurile făgăduite nouă, prin harul şi iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh, se cuvine mărirea, puterea şi slava acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin."
Păstrează-ţi sufletul curat, păstrează-ţi trupul curat. Fă-te frumoasă în fapte bune şi nu căuta să placi oamenilor, ci caută mai ales să fii pe placul lui Dumnezeu ! Nu te alipi de pământ că ai să te faci una cu el ! Fii vrednică de cinstea înaltă în care te-a pus Dumnezeu ! Fii creştină.
Exteriorul, dar şi nu numai
Deşi aspectul exterior este extrem de important, trebuie să avem grijă să nu cădem în altă capcană, aceea de a aplica celorlalţi cu forţa anumite criterii. Sunt mulţi care încearcă să corecteze mereu viaţa altora atacând ceea ce ei consideră că sunt obiceiuri rele. Să nu uităm că în drumul nostru pe Cale ne aflăm pe diferite trepte de înţelegere. Iar schimbarea stilului vestimentar este o consecinţă a convertirii sufletului de către iubirea lui Dumnezeu, nicidecum o cauză sau un început.
Dacă ne dorim să fim creştini nu doar cu numele, şi să trăim fiecare clipă în prezenţa lui Dumnezeu, înfăţişarea exterioară va fi un martor tăcut şi fidel al identităţii noastre creştine. Ea va transmite lumii că noi trăim pentru a-L slăvi pe Dumnezeu şi nu pe noi înşine.

Şi să închiem cu o frumoasă pildă din care multe se pot învăţa :
"Într-o biserică se întâmpla să vină cu regularitate un bătrânel în haine ponosite. Lumea, evident, se îbmrăca frumos la biserică, îşi lua – vorba ceea – hainele de duminică. Bătrânelului în schimb părea să nu-i pese. Haina murdară, prăfuită, pantaloni pătaţi… Aşa că oamenii au început să fie deranjaţi de treaba asta şi i-au spus popii. Popa a promis să se ocupe de problemă. Aşa că l-a luat pe bătrânel deoparte şi i-a zis:
“Tu ştii cum ar trebui să vină îmbrăcaţi oamenii la noi la biserică?”
“Nu ştiu părinte.”
“Păi uite, deseară, când îţi faci rugăciunea, întreabă-l pe Dumnezeu cum ar trebui să fie îmbrăcaţi oamenii care intră în biserica asta”
“Bine părinte”
A doua zi, bătrânelul apare la biserică în aceleaşi haine. Popa îl întreabă:
“L-ai întrebat pe Dumnezeu cum să te îmbraci?”
“L-am întrebat, părinte.”
“Şi ce-a zis Dumnezeu.”
“A zis că habar n-are. El n-a fost niciodată în biserica asta.”



Sursa:http://www.ortodoxia.md

=====================================================================
Unde este femeia creştină de cândva?

De fiecare dată când ies pe stradă mă întreb: "Unde sunt femeile creştine". Privesc în jur şi nu văd femei, bărbaţi mai sunt, dar unde sunte femeile? De asemenea, văd pseudo-bărbaţi, dar niciodată o femeie adevărată. Oare de ce atâtea femei şi fete din ziua de azi îşi doresc să fie imitaţii ale bărbaţilor? Oare de ce femeia modernă pur şi simplu a adoptat tot ce este rău la bărbat, de la meserii la îmbrăcaminte? Oare de ce femeile îmbrăcându-se ca bărbaţii, cu tunsoarea bărbaţilor, cred că sunt atractive bărbaţilor? Tot ce poate o astfel de femeie să atragă sunt dorinţele de bază ale ticăloşeniei din bărbat. Nu ştiu ce să simt mai întâi când văd o femeie modernă – uimire sau milă? Cel mai rău dintre toate este “femeia-carieră”, un termen care descrie pe cea care şi-a abandonat feminitatea pentru pseudo-bărbăţie.
Una ca aceasta şi-a trădat tot ce e nobil şi frumos în sufletul femeii – s-a negat pe sine. Fetele lor sunt necăjite, obosite înainte de vreme, fete pe care toată frumuseţea feminină s-a pierdut de mult şi a trebuit sa fie înlocuită cu o “frumuseţe” artificială – machiajul. De ce femeile urmează urâţenia hainelor bărbaţilor? Pantalonii, numiţi în greacă “frankopantaloni”, pantalonii francezilor, duşmanii ortodoxiei, sunt o invenţie recentă a Revoluţiei Industriale. Într-adevăr, mulţi bărbaţi în lume încă poartă roba tradiţională, fie în Asia, Africa, Scoţia, Grecia sau cei din clerul ortodox. De ce femeia modernă trebuie să urmeze prostiei bărbatului modern? Când Adam şi Eva au căzut, pedeapsa lui Adam (consecinţa păcatului sau) a fost să muncească pentru a trăi. Şi acum femeia moderna este însetată după aceasta pedeapsă a bărbatului. Nu se mulţumeşte cu ceea ce trebuie să facă şi cu ce îi să în putere. De ce să ia pedeapsă în plus – nu-i este de ajuns durerea naşterii? Nu-i este de ajuns să fie “ajutorul” bărbatului?
În respingerea rolului său tradiţional de soţie şi mamă creştină, femeia şi-a pierdut toată puterea asupra bărbatului. În vremuri mai vechi (şi încă astăzi prin unele locuri, slavă Domnului) casa, sau mai degrabă caminul, era un regat în care femeia domnea. Soţul ei era doar atât – legat de casă – şi la sfârşitul săptămânii sau când era plătit dădea banii câştigaţi femeii pentru îngrijirea casei de care femeia era responsabilă. O, femeie, ce ai pierdut! Soţia şi mama creştină, urmatoare tradiţiei milenare, libere de sclavia şi poziţia servilă a femeii din lumea păgână – multe exemple ale acestei servituţi se întâlnesc azi în religiile hinduse, musulmane şi neo-păgâne – creştea copii creştini. Ea îşi influenţa soţul în toate lucrările acestuia iar lumea era echilibrată de bărbat şi femeie împreună. Ea iîşi inspira soţul să se poarte după un nobil auto-sacrificiu, îl făcea să-şi depăşească egoismul în numele unei entităţi mai mare decât familia sau chiar naţiunea, ea îi îmblânzea pasiunile, într-un cuvânt, ea l-a civilizat pe el şi l-a mântuit.
Dar femeia modernă? O imitaţie a ceea ce e mai rău în omul modern, ea şi-a pierdut autoritatea matriarhala în familie, s-a pedepsit singură muncind în afara caminului, încurajând omul slab să divorţeze – respingându-şi firea proprie, se luptă cu propriul suflet de femeie şi mamă şi cu propriul instinct, care stă ascuns adânc sub condiţia prostească pe care bărbatul i-a impus-o în vremurile recente. Iar aceasta sclavie a fost apoi deghizată sub numele de “egalitate”.O egalitate care s-a decrementat într-atât încât nici nu se mai poate de înţeles care este adevăratul sens al acestei egalităţi.
Dar bărbatul modern? Fără ajutorul tovarăşei lui, fără o adevărată mamă pentru copiii lui, fără stralucitul şi motivantul exemplul de feminitate de lângă el, fără intuiţiile ei pline de inspiraţie care să-l călăuzească prin mrejele raţionamentului masculin, este pierdut. Cuvintele soţ şi soţie nu mai sunt folosite, au devenit atât de despiritualizate încât acum se vorbeşte despre “parteneri”, cuvântul folosit pentru animale. Tot ce a rămas este lipsit de sens, gol, irelevant primitivism animalic.
Unde este dragostea? Unde este zâmbetul şi râsul copiilor fericiţi? Unde este societatea? Unde este lumea?
O, femeie, revino-ţi în fire, şi făcând aceasta poţi salva bărbatul din oroarea în care el a împins lumea, încă îl mai poţi salva pe el, care depinde de tine pentru bun simţ şi judecata intuitivă, şi astfel vei salva lumea. Mă doare enorm sulfetul când văd că multe femei nu îşi pot găsi adevăratul său scop! Uită scopul pentru care a fost creată şi nu îşi mai aminteşte de la cine a primit ea numele de "Eva". Crearea îi aparţine Domnului, dar personificarea îi aparţine bărbatului. De ce oare sunt femei care uită că de fapt bărbatul este acela care o poate desăvârşi. Atât de mult ce s-a devalorizat personalitatea femeii încât ea a ajuns singură să spună că nu îşi mai are rostul lângă bărbat. Cât de mult lucrează diavolul azi prin cele două părţi ale omului, când pe unul dărâmându-l când pe celălalt. Dacă atât de mult a fost devalorizată relaţia dintre bărbat şi femeie, atunci ce să mai spnem de raportul dintre femeie şi îmbrăcămintea sa ... ? Să ne ferească Bunul Dumnezeu de zilele ce urmează. Din ce în ce tot mai spre rău mergem!

=======================================================

Adevarata preoteasa...

Spunea cineva odata ca preoteasa este "mama satului ",ea este cea care are grija de vaduve,de orfani,de batrani.Cum recunosti o preoteasa?Ea este cea care da viata unei parohii alaturi de sotul ei.Mi-e dor sa vad o preoteasa plina de ravna,sa o vad in biserica facand curatenie si ajutand la organizare iar nu ocupata cu serviciul pana peste cap.Mi-e dor sa vad o preoteasa vanzand lumanari sau cantand la strana si nu preocupata de lucrurile lumesti.Mi-e dor sa o vad la fiecare slujba undeva in spate stand smerita si rugandu-se iar nu o data de doua ori pe an si atunci stand in fata.Mi-e dor sa o vad imbracata decent,nemachiata,acoperindu-si capul cu o naframa,purtand o fusta sau rochie,cu capul in jos,plina de blandete si bunatate iar nu mandra,machiata,vopsita,imbracata dupa moda lumii acesteia,cu aere de mare doamna...Sa-mi fie iertat dar nu pot sa numesc preoteasa o tinerica cu blugi stramti,purtand un tricou cu decolteu si miscandu-si picioarele incolo si incoace la slujba pentru ca o dor din cauza tocurilor prea mari.Mi-e dor sa vad o preoteasa care sa fie intradevar model pentru tinerele sotii de teologi si preoti.Caci daca nu stiati preoteasa este"jumatate de preot".Cum preotul intruchipeaza pe Hristos ,preoteasa este "intruchiparea sfintelor si a Maicii Domnului"si trebuie sa urmeze Maicii Domnului atat in fapte cat si in exterior.Multi ar zice ca ceea ce conteaza este sufletul iar nu exteriorul.Eu va zic ca nu trebuie sa facem compromisuri.Intr-o lume laicizata tot mai mult rar mai vad preotese model si pilda de urmat.Acum in zilele noastre multe se ocupa tot mai mult cu serviciul,sa avanseze in cariera(nu zic ca nu este bine sa ai un loc de munca,dar multe exagereaza)si lasand familia pe ultimul plan.Numai vorbesc de acele preotese care -Dumnezeu sa ma ierte-isi programeaza copiii facand unul sau doi,iar apoi folosesc diverse metode contraceptive pentru a numai ramane insarcinate.Unde este deci asemanarea cu sfintele?Sfanta Iuliana din Lazarev a avut 13 copii daca nu stiati si o gospodarie foarte mare de intretinut.Cunosc femei crestine cu 5,6 si chiar mai multi copii care se jertfesc pentru familia lor si sunt model.La acestea sa ia aminte tinerele noastre "doamne preotese"si nu la lucrurile lumesti.Sa ne dea Dumnezeu intelepciune sa invatam si noi si pe altii cum este bine si corect sa ne purtam ca si femei crestine


_______



Femeia crestina...


Am vazut multe controverse legate de faptul cum ar trebui sa arate,sa se poarte si sa fie o femeie crestina.Personal cred ca o femeie crestina trebuie sa dovedeasca acest lucru ca este crestina, atat in biserica cat si in afara ei in societate.

Nu este bine sa facem tot felul de compromisuri doar ca sa placem lumii caci ne amagim singure.Zicea cineva ca nu crede ca e rau ca o fata sa se machieze discret in nuante pale,sa se vopseasca o culoare aproape de cea originala,sa poarte pantaloni sau sa poarte cateva bijuterii.Asta ar fi un prim compromis.Daca acea fata m-ar intreba de ce gandesc asa i-as propune urmatorul lucru.Sa vina ea asa la biserica machiata,in pantaloni,cu bijuterii si sa incerce sa se roage...Bineinteles ca de rugat te poti ruga dar oare ce calitate are rugaciunea?Pr Argatu zicea ca o femeie in timp ce se ruga in pantaloni l-a vazut pe Mantuitorul stand cu spatele la ea,semn ca nu era primita rugaciunea ei.Iar despre femeile care intra in biserica avand bijuterii aflam de la un sfant parinte ca sunt mai urate decat femeile desfranate.Sa privim la chipul unei sfinte pictat in biserica si atunci sa ne uitam la noi...veti spune bine,dar noi nu suntem ca sfintii..asa e dar cel putin tindem sa fim buni crestini.Deci...o femeie crestina nu are nevoie neaparat de aceste accesorii sau de o coafura moderna, pentru a fi frumoasa ci sa fie imbracata in virtutile care plac Domnului:smerenia,simplitatea,curatia,blandetea,bunatatea,milostenia,etc.Femeia crestina trebuie sa arate ca o crestina si in afara bisericii,sa nu ne fie rusine sa mergem la lucru sau in alta parte imbracate in fusta,decent,nemachiate,naturale si in loc de bijuterii sa avem o metanie la mana cu care sa ne rugam adesea.Doamne ajuta sa intelegem cum ar trebui sa fim si sa punem inceput bun!


_____________

Femeia ideală este blonda cu personalitate (studiu)



Bărbaţii intervievaţi au recunoscut că niciunul dintr ei nu a întâlnit femeia care să întrunească toate aceste caracteristici.
Circa 66.000 de bărbaţi din toată lumea au fost intervievați de cercetători ruși pentru a putea realiza un portret robot al femeii ideale, relatează portalul de știri RBC.

Foto: beauteway.comSociologii au ajuns la concluzia că cei mai mulți bărbați consideră că femeia ideală este blondă, are ochii albaştri, părul lung şi înălţimea de 172 de centimetri. Nu are o greutate mai mare de 60 de kilograme și poartă ocazional ochelari. Idealul feminin al celor mai mulți dintre respondenți nu are copii, însă are propria casă. Femeia perfectă are o personalitate accentuată și e o optimistă incurabilă, care merge des în cluburi.

Același studiu a relevat că mulți bărbați consideră că soția perfectă nu trebuie neapărat să fie o gospodină model şi să petreacă mult timp în bucătărie, dar ar trebui să fie o amantă ingenioasă şi să iubească animalele, informează Agerpres. În plus, ea nu trebuie să aibă vicii: să nu consume alcool decât în ocazii rare și doar în compania partenerului ei și nu trebuie sub nicio formă să fumeze.

Sursa:Semnele Timpului

___________________________________________________________


Femeia creştină şi rugăciunea ei

PDFImprimareEmail


Tinerii în societate Femeie și mamă

img_6368
Cum recunoaştem o femeie creştină? Cum arată ea? Vestimentaţia spune totul? Sau comportamentul ei? În zilele noastre , lucrurile sunt foarte confuze. Acum bărbaţii poartă haine mai multe femeieşti,  fac gesturi asemenea, de aceea societatea îi categoriseşte ca "gay". Şi vor să-i mai şi acceptăm... Femeia vrea „egalitate" cu bărbatul, refuză concediul maternal, face culturism, iar unele chiar  îşi schimbă sexul "pentru că nu se mai simţeau bine în pielea lor".
Dar nu de asta vreau să vă vorbesc... Într-o astfel de lume, unde e la modă transexualitatea şi se promovează femeia modernă, mai există şansa să întâlneşti o creştină? Ei bine, da! Sunt foarte multe femei creştine în jurul nostru, „prin vorbă şi prin port".
Femeia creştină nu este neapărat miss. Ea are o frumuseţe interioară superioară celei fizice. Poate fi foarte frumoasă, dar în acelaşi timp decentă şi modestă, fără să-şi exploateze frumuseţea, să cadă în penibil sau mai rău în desfrânare, înţelegând că tot ceea ce este şi ce are este darul lui Dumnezeu. În acest sens, avem exemplul sfintelor Ecaterina şi Varvara.
Nu trebuie neapărat să poarte batic şi fustă lungă, deşi ar fi de dorit. O fată căreia îi place mult să se machieze pentru că suferă de vreun complex, poate avea un suflet foarte bun şi să iubească pe Dumnezeu şi Biserica. Nu putem judeca omul după aparenţe, mai ales pe tinerii care se îmbracă după moda anilor aceştia. Dumnezeu ştie viaţa şi faptele fiecăruia...
Păcatul este cel care ne urâţeşte, ne murdăreşte sufletul. Şi de fiecare dată ni se urâţeşte şi trupul, chiar dacă nu ne dăm seama. Orice păcătos, dacă nu ar păcătui, ar fi şi mai frumos. Frumuseţea sufletească ni se resfrânge pe chip.
Fie ca alege mănăstirea sau viaţa de familie, femeia creştină se evidenţiază prin supunerea ei, prin preocuparea intensă pentru valorile spirituale (şi aici mă refer la rolul Bisericii în viaţa ei), prin implicare şi frică de Dumnezeu, după ale Cărui porunci îşi ghidează existenţa.
Femeia care alege să aibă o familie, îşi păstrează fecioria până la căsătorie, se dăruieşte unui singur bărbat, nu-şi avortează copiii, ci îi creşte cu răbdare şi dragoste. Îi învaţă cuvântul lui Dumnezeu, să fie curaţi (trupeşte şi sufleteşte), să preţuiască viaţa şi valorile morale, să aibă demnitate, să nu le fie ruşine să muncească, să-şi iubească ţara.
Nu e deloc uşor să fii femeie. Pe lângă greutatea naşterii de prunci, femeile au foarte multe responsabilităţi într-o familie. Să fii soţie şi mamă nu e o cruce uşoară. O spun din experienţă...Însă bucuriile sunt pe măsură.
Sunt convinsă că multe femei au atâtea pe cap şi în inimi încât cu greu mai pot pleca genunchii la rugăciune. Dimineaţa nu ştim ce să facem  mai repede, ziua e plină cu diverse activităţi şi seara abia mai putem îngâna un Tatăl nostru obosit şi să facem o cruce în fugă asupra copiilor...
Însă  putem să înălţăm rugile noastre către Dumnezeu în timp ce muncim. Acelaşi lucru e valabil şi pentru bărbaţi, respectiv taţi, cu multe griji. Iată aplicarea acestei metode printr-un model de rugăciune pentru toate femeile, dintr-o pildă a părintelui Paisie Olaru despre rugăciunea unei ţărănci:

"La sfinţia sa venise o femeie să se spovedească. Ea l-a întrebat: „Părinte, cum o fi cu mântuirea mea? Eu nu ştiu multe rugăciuni pe de rost pentru că nu am fost dată la şcoală şi nu ştiu să citesc". Părintele a întrebat-o: „Şi nu te rogi?" la care ea a spus: „Mă rog, cum să nu mă rog". „Şi cum te rogi?" „Uite cum mă rog. Atunci când mătur prin casă zic în mintea mea: «Doamne, curăteşte sufletul meu, cum curăţ eu gunoiul din casă». Atunci când spăl rufe spun din nou: «Spală, Doamne, negreala păcatelor din inima mea, ca să fie frumoasă aşa cum e o rufă curată şi spălată». Când fac orice alt lucru spun aceleaşi cuvinte". Femeia l-a întrebat în final: „Părinte, o fi bună rugăciunea asta?", iar părintele Paisie i-a spus aşa: „Numai aşa să te rogi toată viaţa de acum înainte!". Femeia, fără să ştie, aplicase metoda Sfântului Vasile cel Mare." ( sursaFemeia Crestina)

___________________________________________________________



FEMEIA CREŞTINĂ


__________________________________Din

BOGATIILE ORATORICE
SFANTUL IOAN GURA DE AUR
EDITURA PELERINUL ROMAN ORADEA 2002
Nobila ei istorie. – Preţioasele ei misiuni.
I-ISTORIA EI NOBILĂ
Această istorie începe în creaţia sa, se urmează în căderea ei dureroasă, se termină cu o slavă incomparabilă în împăcarea ei în Iisus Hristos.
Femeia la crearea ei. - Ceea ce trebuie să fie ea, în ce rang o plasează Dumnezeu, ce prerogative îi conferă ei Dumnezeu, ce drepturi îi păstrează; Dumnezeu ne-o arată în actul său creator.

1. Scopul creării ei. -
 Să urmăm opera divină, mai bine decât în oricare alt studiu, ea ne va descoperi ideea divină în crearea femeii, în momentul în care îl creează Dumnezeu pe bărbat, universul este format, împodobit strălucitor; este domeniul regelui pe care-I introduce Dumnezeu pentru a împăraţi aici. In acest domeniu imens a fost păstrată o reşedinţă regească, este raiul pământesc. Viaţa curge din plin peste maluri lângă Adam; fiinţe de tot felul au fost create pentru a sluji Ia nevoile sale sau pentru a contribui prin farmecul lor la fericirea sa.
Ori în sânul bogăţiilor acestora, Adam este izolat.
Nici-o fiinţă nu-i răspunde prin cunoştinţă şi prin inimă şi se pare că crearea sa ar fi rămas incompletă. „Şi Dumnezeu zice: nu este bine ca omul să fie singur”. Şi el adaugă în tainicul sfat al Persoanelor divine: „Să facem ajutor pentru el ca să fie asemenea lui”. Aceia sunt termenii hotărârii divine. „O soţie”, „un ajutor”; aşa va fi femeia pentru bărbat. Ea va fi farmecul existenţei lui şi ca îi va fi un ajutor. Ajutor de-o nobleţe egală şi lăsând deoparte în mod infinit ajutoarele păstrate de Dumnezeu în celelalte creaturi ale creaţiei..
Acest farmec, pe care-l va afla omul în însoţitoarea sa îi este închipuit în scena tainică din Eden. Dumnezeu îi trimite lui Adam deliciile extazului şi în timpul acestui extaz el o scoate din Adam pe care-o va iubi „ca trup din trupul său şi os din oasele sale”.
2. Rangul ei, demnitatea ei, privilegiile ei, puterile ei. -Femeia nu-i este inferioară bărbatului: crearea ei o demonstrează în mod biruitor. Ca şi pentru bărbat este Treimea întreagă cea care se hotărăşte, ţine sfat şi dă hotărârea „să facem”. Ea nu este formată dintr-o materie mai inferioară, ea este scoasă chiar din Adam însuşi: şi când o primeşte Adam din mâinile Iui Dumnezeu, devenind văzută, dotat cu darul profeţiei, el îi dă nume adevărat, femeie; el o proclamă „trup din trupul meu”, el vesteşte că pentru a o poseda va trebui ca omul să renunţe la fiinţele cele mai dragi.
Femeia nu este sclava bărbatului, ea împarte cu el sceptrul stăpânirii, la amândoi le-a zis Dumnezeu „stăpâniţi” „vor stăpâni”.
Femeia în căderea ei cea dureroasă. - Dureroasă este istoria acestei căderi şi trei întâmplări o împlinesc. Noi o vedem pe femeie rând pe rând într-o greşeală grea: Dumnezeu într-o dreaptă dar milostivă pedepsire: pe bărbat în abuzul dispreţuit al său de forţă.
1.   „Nu   Adam   este  cel   care  s-a   lăsat  înşelat  în   raiul pământesc, de înşelăciunile diavolului, ci femeia”. Eva este cea care vorbeşte în mod sacrileg cu Satana, care puţin câte puţin, încântată prin promisiuni înşelătoare, ajunge la acest fapt de deplină mândrie şi de revoltă de a pretinde să se substituie Iui Dumnezeu!   Această   greşeală   personală   ea   o   accentuează făcându-l părtaş la ea şi pe Adam; ea se foloseşte spre el de partea pe care i-o face farmecul ei, de împărăţia care-o are peste el  frumuseţea  ei.  Ea   stăpâneşte   bărbatul  pentru  a-l antrena cu ea în cea mai neruşinată stricăciune..
2. Care va fi pedeapsa? Dumnezeu îi dă una, totodata aspră şi milostivă, dreaptă însă temperată. Ea îşi pierde o parte din puterea sa de stăpânire, din această stăpânire pe care ea n-a ştiut s-o folosească decât pentru ruinarea comună. Sceptrul ei se zdrobeşte după ce n-a făcut din el decât un complice pentru revolta sa.
Insă în pedepsire Dumnezeu cuprindea mai ales milă. Punând peste om povara de a stăpâni, el o lua de pe umerii femeii. Cu cât soţia lui devenea mai slabă şi mai dezarmată, cu atât mai mult omul trebuia s-o trateze cu delicateţe şi cu blândeţe, devenind ajutorul ei şi făcându-i-se ca un protector, ceea ce-i va aduce ei supunerea şi serviciile: „Vei fi plecată către bărbatul tău, aceasta este scăparea ta; portul; ajutorul tău va fi el”.
3. Dumnezeu voia aşa. Insă bărbatul era creat liber. El putea să abuzeze; el putea să travestească şi să strice opera divină. El o face. Şi istoria femeii nu mai este decât istoria unui lung şi sângeros martiriu.

Femeia în împăcarea ei în Iisus Hristos. 
1. Lumea, după ce a degradat şi a coborât femeia, îi aruncă în faţă dispreţurile ei şi o respinge. Lumea este mândră, fariseul Simon neaflând în fata lacrimilor Magdalenei decât mustrările, acuzările şi insultele, însă Hristos este acolo. Se produce o revoluţie imensă. Femeia sclava bărbatului, prada patimilor lui, victima cruzimii lui, această femeie este înălţată în mod măreţ de către lisus Hristos, Omul-Dumnezeu. In Magdalena, Iisus Hristos reuneşte lumea şi veacurile, şi de acum femeia va deveni un obiect de respect peste tot unde va pătrunde Evanghelia şi unde va împăraţi creştinismul. El a primit-o, el a curăţat-o; ea a uns capul lui cu mir, şi a stropit cu lacrimi picioarele lui cele sfinte. Şi el în schimb îi conferă cu nevinovăţia redobândită, onorurile nespuse. Câtă slavă omenească sortita la uitare! Câte străluciri stinse pentru totdeauna! Şi în lumea întreagă, după douăzeci de secole, nu încetează să răsune vestea despre femeia smerită.
2.  La această primă împăcare lisus Hristos îi mai adaugă una. Femeia dispreţuită până la a nu mai fi decât o sclavă, redevine în creştinism, ceea ce a făcut-o crearea ei: „un ajutor asemenea”. Ea colaborează la faptele bărbatului cele mai înalte şi cele mai grele. Iisus Hristos le face predicatori şi apostoli, ele seamănă Evanghelia, şi în timpul întemeierii credinţei, Sf. Pavel salută în ele pe nobilele colaboratoare şi neobositele ostenitoare. .
3. In păgânism femeia a devenit prada venală a bărbatului, şi cum nimic n-o apăra împotriva patimilor lui nestăpânite şi loviturile cruzimii lui, i-au venit dezonoruri peste dezonoruri, nefiind decât ca o negustoreasă pusă la tarabă spre vânzare. Creştinismul îi construieşte spitale; el o retrage în pustie, el o pune sub rânduielile religioase, la adăpost de insultători; singurătăţile Iudeii şi ale Egiptului au fost umplute cu ele, care au mers acolo cu miile, femeile pe care pocăinţa şi evlavia le-au sfinţit în acţiunile lor.
4. Un tron de slavă mult mai ridicat le este păstrat încă. Ele vor fi îmbrăcate cu purpura regească a martiriului; ele vor mărturisi credinţa lor în faţa regilor şi a puternicilor; Roma va auzi afirmaţiile lor măreţe şi puterea marelui imperiu se va zdrobi de puterea lor de neînvins.
Astfel revelate, astfel înnobilate, dobândind o demnitate nouă şi o putere nouă, femeia n-a încetat să împlinească cele mai preţioase şi cele mai diferite misiuni.
II-PRETIOASELE EI MISIUNI
Pentru a aprecia diferitele ei misiuni, s-o considerăm pe femeie rând pe rând: ca soţie, ca mamă, ca stăpână a casei.
Ca soţie. – Să nu uităm că ea a fost dată bărbatului ca un „ajutor” ca siguranţă. Şi Dumnezeu a pregătit-o în mod minunai pentru acest rol. Mai întâi prin singurătate. Bărbatului îi sunt atribuite viaţa publică cu luptele ei, pericolele ei, rănirile ei. Pe când bărbatul pentru a veni în ajutorul tuturor se expune la furtunile cele mai înalte de pe mare, femeia se bucură în interiorul căminului ei de o pace continua. Dacă ea iese de acolo o face numai pentru un moment scurt şi datoriile ei o recheamă în singurătatea sa protectoare. Cine nu o vede cât de favorabilă este această viaţă de calm şi de siguranţă, pentru dezvoltarea evlaviei şi culturii virtuţilor? Această evlavie şi aceste virtuţi vor fi podoaba şi în acelaşi timp marele mijloc de a acţiona al soţiei, împodobită de virtuţi fermecătoare în simplitatea ei, iubirea ei, răbdarea ei, bucuria ei, ea îşi va asigura asupra soţului ei o stăpânire binefăcătoare. Când viaţa publică îl va tulbura, necăji, mânia, sau căzând în laşitate sau deznădejde, ea îl va reculege precum salvează portul pe cei naufragiaţi. Ce putere are pentru bine ca şi pentru rău, soţia sau virtuoasă sau lipsită de sfinţenie! O femeie îl susţine pe Apostolul lui Hristos, o alta îl pierde pe Samson.

Ca mamă. 
- Că educaţia copiilor este totdeauna opera mamei, este foarte uşor a o dovedi şi pe temeiuri solide ale raţiunii. Cât de puţină alegere are tatăl pentru această misiune sfântă? Pe femeie totul o apropie de copii, singurătatea căminului, asemănarea naturii, delicateţea şi ştiinţa, devotamentul şi iubirea. Natura o desemnează pentru această misiune; însă Dumnezeu o desemnează şi mai puternic şi mai clar încă.
Să ascultăm apostolul. El începe prin a-i face mamei această promisiune mângâietoare că ea se va mântui în naşterea ei: „Prin naşterea de fii”. Acolo unde păcatul a pus durerea şi expierea, Dumnezeu socoteşte demn să pună harul şi mântuirea. Insă apostolul rămâne la această primă afirmaţie? Este destul pentru o mamă să le dea fiilor ei o viaţă naturală? Nu desigur! „Dacă-i va educa pe copii”. Iată prin excelenţă opera mamei. Şi cum este lucrul ei, Dumnezeu a pregătit-o pentru aceasta cu grijă. Femeia păstrează mai bine credinţa si evlavia. Ea arată alături de copii aptitudini cu totul speciale. Calmul vieţii sale din casă îi creează stările necesare. Totul o cheamă la această muncă mare a primei educaţii, de care va depinde pentru copil viaţa sa întreagă. Căci cum vom putea noi arăta destul preţul acestei opere?
Acest preţ se evaluează cu diferite titluri. Prima educaţie ni se oferă nouă ca operă esenţială pentru mai multe motive. Primul este obligaţia. Mai mult decât oricare altele părinţii au datoria la aceasta. Al doilea este gravitatea urmărilor. Ce va ajunge copilul a cărui educaţie va fi neglijată? Vai! Acest suflet tânăr devine un pământ acoperit cu toate ravagiile. Al treilea este legea divină. Dumnezeu a legiferat asupra acestei materii grave. Şi legile promulgate de El în Scripturile divine sunt legi obligatorii ale primului cap. Al patrulea este interesul chiar temporal al unei mame. Câte nenorociri îi pregătesc ei slăbiciunile ei sau neglijenţa sa! Câte lacrimi o va face să verse acest fiu, pe care ea a neglijat să-l ridice în credinţă şi în virtute.

Ca stăpâna casei. 
- Unul îi este serviciul femeii ca să împartă grija, să păstreze cele spuse, să grijească de lucrurile casei; căci spre aceasta a rânduit-o Dumnezeu, ca în aceste lucruri si în altele să ne fie de ajutor. Căci viaţa noastră constă din două lucruri, din lucruri private şi publice; ei i-a atribuit Dumnezeu partea ei: grija femeii este să grijească de lucrurile casei, a bărbatului de negoţul public, judecăţile, armata, celelalte toate. Femeii îi este orânduită conducerea interioară. Dacă ea se achită cu fidelitate de sarcina ei familia este prosperă; dacă o neglijează, este ruina ei.
De acolo se poate judeca, cât de nebune sunt aceste teorii care-i atribuie femeii lucrurile dinafară, ostenelile vieţii publice. „O voi care totul răsturnaţi, lucrul diavolului este acesta, ca toate să se confunde şi să se strice de la principiul lor începător, care a fost dat din natură de către Dumnezeu. Femeilor Dumnezeu atât le-a dat să păzească casa, bărbaţilor însă grija vieţii publice; tu capule te transformi în picioare şi picioarele în cap”
_______________________________________________________________________________



16
- Prea Cuvioase Parinte Cleopa, femeile care îsi reteaza parul, îsi fac parul la coafor, poarta pantaloni, îsi pun cercei, poarta bratari, îsi fac unghiile la mâini si la picioare, si se machiaza, calca Sfintele Canoane?
- Mai baieti, asta-i semn de necredinta mai întâi. Când pagânii îsi faceau idolii, îi împodobeau.
Bunaoara zeitei Nemzida, îi puneau un inel de aur în nas si cercei de aur în urechi si legau urechile de nas. Si pe urma îi puneau par si în par îi puneau pene de vultur, îi puneau câte minunatii; clopotei îi puneau în haine, ca atunci când sufla vântul sa sune clopoteii. Toata împodobirea asta este închinare de idoli. Sunt obiceiuri ale închinatorilor de idoli, ramase de la romani.
Noi, românii, ne tragem din doua popoare pagâne: dacii si romanii, si toti aveau aceste obiceiuri pagâne, cum aveau si pe zeul “noroc” si pe Baal si pe Marnas, pe Neptun, pe Apolon, pe Serapid, pe Bacus, pe ceilalti draci. Ca spurcati erau dumnezeii lor, spurcate erau si praznicele lorAsa ca acesta-i obicei de la închinatorii de idoli, ca sa se sluteasca femeile, sa puna toate bijuteriile pe trupurile lor.
Au venit la mine saptamâna trecuta patru artisti, doi din Iasi si doi din Bucuresti, trimisi de cineva.Eu n-am vazut de când sunt femei cu ochii vopsiti cu creioane albastre, cu ochii albastri, dati cu creioane albastre; cu parul facut vâlvoi, sprâncene facute parca erau cu caneala, niste papuci cu calcâiul ca un fus. Vin la mine si-mi spun:
- Am auzit de dumneata.
Când i-am vazut, eu atâta le-am spus:
- Stiti ce se întâmpla cu voi? Voi mai aveti un ceas si muriti.
- Vai, parinte! Dar de ce?
- Peste o ora sunteti gata! Am eu un semn, ca o sa muriti amândoua.
- Vai, parinte!
- Gata. Mai aveti un ceas de trait si va duceti, cu unghiile rosii, cum sunteti acum.
- Cum e asta, parinte?
- Cu ce sunteti?
- C-o masina.
- Gata. Va rastoarna masina. Am semn ca de azi nu mai traiti. Acusi, acusi. Cel mult doua ceasuri. Dar v-ati pregatit de moarte?
- Nu, parinte.
- Daca vine moartea, nu râde si moartea de voi? Tu esti crestina? Ori esti un drac, o momâie de pus în cânepa, de speriat vrabiile, ce fel de om esti? Cine esti tu cu acestea asa?
Am stat mult de vorba cu ei. La urma au dat pomelnice si au zis: “Parinte, am sa ma las de aiestea”. Chiar aceea care era cu ochii spoiti cu cerneala albastra si cu sprâncenele facute, drept mascati de la anul nou, zice:
- Eu sunt actrita.
- Oricine ai fi tu. Dar vine moartea si o sa te întrebe de ce ai facut treaba asta. Cine te-a învatat lucrurile acestea diavolesti? Evanghelia spune undeva sa faci treburi de astea?
Ce vreau sa spun? Dumnezeu l-a împodobit pe om cum a stiut ca-i mai frumos. Zice la Geneza: Iata, câte a facut Dumnezeu, erau bune foarte. Daca ar fi stiut Dumnezeu ca omului îi trebuie sa-l faca cu unghii rosii si cu cercei în urechi, asa îl facea. Daca stia ca trebuie sa fumeze, îi facea un hogeag în vârful capului ca sa iasa fumul. Si iaca, nu i-a facut hogeag, ca n-are nevoie sa fumeze. Nu l-a facut pentru fumat. L-a facut ca gura si limba lui sa slaveasca pe Dumnezeu, nu sa se umple de fum si de putoare.

- Parinte, dar ce ne puteti spune despre portul indecent care se poarta azi în lume si de barbatii care îsi rad barba?
- Întrebati-le pe cele care se vopsesc si pe cele care poarta fusta scurta, daca le-au vazut vreodata pe Maica Domnului sau pe sfintele mironosite cu fusta scurta. Noi trebuie sa urmam Maicii Domnului. Ati vazut sfintele martire care sunt pe icoane, vreo una cu fusta scurta? Nu vedeti ca vesmintele sunt pâna în pamânt la toti sfintii? Auziti ce spune Sfântul Apostol Pavel: Fiti sfinti, ca sfânt sunt Eu, zice Domnul.
Ai vazut vreodata pe Hristos barbierit? Sau pe patriarhi sau pe prooroci i-ai vazut cu briciul în barba? Daca acuma lumea se barbiereste, acesta-i obicei luat mai mult de la romani. Dar dacii, stramosii nostri, nu! Ei purtau uniforma, cu toate ca erau pagâni. Si rusii purtau barbi, slavii de altadata.
Si acestea sunt ceva. Dar noi sa privim lucrurile tainice, care ataca mintea, inima si sufletul omului. Crestinului îi sta bine sa se cunoasca si din lucrurile dinafara, dar acestea sunt exterioare. Însa Domnul nu cere de la noi numai exteriorul. Exteriorul este frunza, iar roada este lucrarea cea dinlauntru.
S-a întâlnit odata Ava Alonie cu Ava Agaton: “Avo, de ce trebuie sa ne grijim mai tare, de lucrarea cea dinafara sau de paza cea dinlauntru?” Si i-a zis: “Lucrarea cea dinafara, adica postul, milostenia, portul, barba, fusta, uniforma, vorba, sunt frunza. Si Mântuitorul, în martea cea mare, a blestemat smochinul acela în care a gasit numai frunze: De acum sa nu se mai faca în tine roada în veac”Era simbolul poporului evreiesc si al fariseilor, care puneau baza numai pe cele dinafara.
Apoi zice Ava Alonie: “Aratat este ca toata osteneala noastra este pentru paza cea dinlauntru. Pentru credinta cea dreapta în Dumnezeu, pentru smerenie, pentru dragoste, pentru înfrânare, pentru dreapta socoteala si celelalte fapte bune, care sunt roade ale dragostei“. Roada duhului este: dragostea, bunatatea, îndelunga rabdare, înfrânarea poftelor, facerea de bine, blândetea, credinta.
Dar unui pom îi sta bine când are si frunze si roade. Atunci este complet. Daca ai vedea un pom numai cu roade si nici o frunza, nu te-ai mira unde-i podoaba? Este bine sa aiba si uniforma cea dinafara si roada dinlauntru, ca sa-l vada pe crestin asemenea unui pom care-i încarcat de roade, dar are si frunze.
***
female2

ROLUL FEMEII IN FAMILIE, SOCIETATE SI IN BISERICA

Am fost chemat la Manastirea Varatic, unde au venit reprezentanti de la consiliul ecumenic de la Geneva si acolo m-au pus sa vorbesc ceva in legatura cu rolul femeii in familie, in societate si in Biserica.
M-am gandit la predica Sfantului Ioan Gura de Aur: “Pentru purtarea de grija de femei si pentru supunerea si cinstea femeii catre barbat“, din “Impartirea de grau“. Al doilea, mi-am adus aminte de datoria diaconitelor din “Tezaurul liturgic” de Badea Ciresanu. Pe urma tot in problema asta, mi-am adus aminte de la “Facere”, este un cuvant al Sfantului Ioan Gura de Aur, de ce a numit Dumnezeu pe femeie ajutatoare barbatului, “ca nu-i bine sa fie omul singur, sa-i facem ajutatoare asemenea lui”; si de colo de colo am improvizat asa cateva idei, dupa care am inceput sa schitez predica.
Eu credeam ca daca sunt atatia teologi, atatia profesori poate dupa slujba vor vorbi ei. Dupa slujba am mers cu totii la casa oficiala a manastirii. Ne-a dus cu corul acolo, cantand, cum este regula lor. Si mitropolitul din Liban printr-un translator a zis:
- Mata esti Ilie Cleopa?
- Da.
- Ai sa ne vorbesti la conferinta.
- Fie voia Domnului.
Mitropolitul Ardealului, Antonie, se apuca si ma recomanda la toata multimea aceea, iar un episcop m-a recomandat in limba engleza. Eu care nici romaneste nu stiu bine le-am spus:
“Prea Cuvioasa maica stareta, prea cucernici parinti, consilieri, preoti si iubiti frati.
cleopa1_mAm fost chemat aici sa slujesc si sa tin un cuvant. Dar sa stiti ca azi va vorbeste de aici de la tribuna asta un cioban. Sa nu asteptati mare lucru de la mine. Am pazit oile manastirii pana mai deunazi pe un munte acolo si n-o sa va lovesc in gandire cu nimic din cele ce asteptati de la mine. Pentru ca eu am invatat sa pasc oile, eu sunt calificat sa fac branza, sa pasc oile, toate ale ciobanului.
Eu sunt poreclit calugar. Pentru ca s-a intamplat sa ma numesc calugar, dar calugar nu m-am facut niciodata in viata, ca a te face calugar este mare lucru. Cum sa spun eu ca sunt monah inaintea oamenilor, cand inaintea lui Dumnezeu nu sunt? Calugarul trebuie sa fie inger in trup, nu asa cu viata grosolana cum o duc eu, in pacate si neputinta! Eu sunt poreclit calugar si am si acest vot, pe langa celelalte, si fac ascultare. Si am sa incerc, in virtutea acestui vot sa va spun cate ceva.
Mi-atis pus sa vorbesc despre rolul femeii in familie, in societate si in Biserica.
Ca sa vorbim aceasta predica trebuie sa luam istoria lumii de la capat. Dumnezeu face pe om androgen, adica barbat si femeieDar intelepciunea cea fara margini a Lui, Care pe toate le-a facut mai presus decat mintea omeneasca, n-a inzestrat pe femeie cu insusirile barbatului, dar nici pe barbat cu insusirile femeii, numai cand se intalnesc amandoi sa formeze omul. Si l-a facut Dumnezeu barbat si femeie. Nu spune asa la Facere?
Si dumnezeiescul Ioan Gura de Aur zice:
Iata de ce-a zis intelepciunea cea nemarginita: “Nu-i bine sa fie omul singur. Sa-i facem ajutatoare asemenea lui”.
Da, femeia este egala cu barbatul, dar numai dupa fire, nu dupa dregatorie. Cand a adus-o pe femeie la Adam i-a zis: “Cum se cheama asta?” “Femeie. Aceasta-i os din oasele mele si carne din carnea mea; ea se va numi femeie, pentru ca este luata din barbatul sau”.aducerea+femeii+la+Adam
Aici este egala femeia cu barbatul, ca-i os si carne din barbat, luata din coasta lui, dar nu dupa dregatorie. Ca Dumnezeu a pedepsit-o pe Eva imediat, ca ea a intins mana intai. Si primul canon i-a spus: “De ce-ai facut asta? Pentru ca ai intins mana si ai mancat, inmultind voi inmulti durerile tale si intru dureri vei naste fiiSi a doua pedeapsa: Intoarcerea ta catre barbatul tau si el te va stapani”.
Nu le convenea ce le spuneam, ca erau mai multe femei. Dar cand spuneam de bine bateau din palme, iar cand nu, puneau capul jos!
Uite ce, le-am zis. Cat ar fi femeia de invatata, trebuie sa fie supusa barbatului. Ca barbatul este cap al femeii si Hristos cap al barbatului. In ordinea asta este ierarhia in familie.
Iata cum este: Pe femeie a lasat-o Dumnezeu ajutatoare omului. De aceea zice Sfantul Ioan Gura de Aur: “femeia este liman al barbatului”. Barbatul, saracul, vine amarat cu cele mai mari greutati in societate, conduce osti, razboaiele; este mare raspunzator la intreprinderi de stat, in guvern, vine obosit. Dar femeia trebuie sa fie liman. Sa stie sa-l intampine totdeauna cu un cuvant bun, cu blandete, sa-i pregateasca mancarea, sa-i faca haine, sa-l porneasca, sa-l primeasca cand vine de undeva. Intotdeauna ea trebuie sa fie aceea care sa odihneasca pe barbat, pentru ca-i ajutatoarea lui.
Dar cea mai a5mare misiune pe care o are femeia in familie, nu-i asta: numai sa-i faca mancare barbatului si imbracaminte. Cea mai mare misiune pe care o are femeia in familie, rolul ei este sa fie mama de copii! Sa fereasca Dumnezeu pe femeia aceea care vrea sa inlature durerea nasterii! Pentru ca primul canon pentru ca a gresit, asta a fost: Intru dureri vei naste fii. Sfantul Ioan Gura de Aur zice:
“Daca fugi de durerea nasterii, de durerea vesnica vei da, de durerea cea din iad. Dumnezeu a pus cu masura dulceata impreunarii cu durerea nasterii. Si tu, daca fugi de la durere spre placere, vei cadea in durerea vesnica”.
Asa citim in cartea “Impartirea de grau”, cuvant pentru mireni, unde arata cum sa fie mireasa si mirele la casatorie.
Nu fugi de la durere spre placere, adica numai sa traiesti cu sotul, dar sa nu faci copii, ca in durerea cea vesnica te duci. Ca daca fugi de la durere spre placere, vei cadea in mainile si in bratele cele vesnice ale iadului, ca nu vrei durerea care ti-a randuit-o Dumnezeu, ci vrei sa traiesti in placere si sa omori copiii.
Sa fereasca Dumnezeu! Mai bine nu se nastea femeia aceea care isi omoara copiii. Pentru ca este pacat impotriva Duhului Sfant. Apoi unde trebuia sa gaseasca Dumnezeu copilului mai bun salas ca in pantecele maicii lui? Si de acolo il scoti si il dai la caini si il omori? “Care balauroaica – spune Sfantul Efrem Sirul -, care leoaica, care ursoaica si-ar omori vreodata puiul sau? Si tu fiinta rationala si cuvantatoare faci mai rau decat animalele cele salbatice, cand ai ajuns sa-ti omori copiii”.
Du-te sa intalnesti in padure o scroafa cu purcei. Eu eram in padure – am stat noua ani si sapte luni prin muntii astia singur -, si am intalnit o scroafa cu purcei intr-un munta la “Poiana Crainicului”. Eram singur. Cand am dat fata in fata cu ea, sa fereasca Dumnezeu, m-am intors, ca am avut un brad si m-am agatat de dansul. S-o repezit ca fulgerul la mine. Cand ai pus mana pe un purcel te-a facut praf; poti sa mori tot atunci. Si vanatorii se tem de ei. Asa isi apara purceii scroafa salbatica. Numai mamele crestine isi ucid copiii!
Asa sunt legile firii date de Dumnezeu: mama sa-si apere fiii sai. Dar omul rational sa fie mai rau decat toate fiarele si dobitoacele si sa-si omoare copiii? Vai si amar de acele mame!
Fereasca Dumnezeu! Toate pacatele sunt grele, dar acesta este mai greu decat toate. De aceea Sfintii Parinti il pedepsesc asa de greu. Si le-am spus la Varatic: Si Apostolul Pavel, gura lui Hristos, vasul alegerii, spune asa, cand vorbeste de femeie: Si ea se va mantui prin nastere de fii. Iar dumnezeiescul Gura de Aur, care merge in urma cu talcuirea la Sfantul Apostol Pavel, zice:Femeia cand a murit nascand, moare pe altarul jertfei. Este martira! Tocmai de aceea Biserica pregateste femeia pentru moarte inainte de nastere. Poate sa fie oprita 30 de ani de Impartasanie, daca este gravida nu mai ai voie sa o opresti. O spovedesti si o impartasesti in fata mortii; ca la cele tinere, mai cu seama, durerea nasterii este ca in iad. N-ati auzit ce spune in Psaltire: Acolo (in iad) sunt dureri ca ale aceleia ce naste.
Sunt o seama care mor in durerile nasterii. De aceea Biserica, prin dumnezeiestii Parinti, luminata de Duhul Sfant, spune: “Femeia care este gravida, este dezlegata si pregatita de moarte”, ca multe se intampla sa moara; de aceea nu o opresti de la impartasire. Iar daca se intampla si moare, ea isi pune viata pentru copil, ea este martira; ca asa ne-a invatat apostolul. Pentru durerile acele Dumnezeu ii iarta toate pacatele si este ca o mucenita, ca o martira.
Vine deunazi una la mine si-mi zice: “Parinte am insuficiente psihice si mi-a spus doctorul ca n-am voie sa nasc; sa-mi dai voie sa fac avort“. “Fugi de-aici criminalo! Ai venit sa ma conduci tu pe mine, sa inveti pe popa carte? Sa mori de-o mie de ori, sa te faci martira, numai sa te spovedesti si sa te impartasesti. Cine ti-a spus o nebunie ca aceasta? De unde vii tu? Sa-ti dau voie eu sa faci crima?
Ei, asa a fost vorba, ca daca moare femeia nascand, moare la datoria ei cea mai sfanta de pa pamant, sa fie mama de copii.
Dupa ce-am vorbit mai mult de rolul femeii in familie, am aratat ca nu numai sa-i creasca, ca si fiarele nasc; trebuie sa-i creasca in frica si certarea DomnuluiSi la aceasta osteneala trebuie sa ia parte si barbatul, nu numai femeia, ca amandoi l-au facut pe copil. Ca daca nu-i creste in frica si certarea Domnului, ii vai si amar de cate greutati intampina in viata ! Se fac niste fiare, nu copii.
Pe urma am trecut la rolul femeii in societate.
Uite ce! In biserica i-a spus Apostolul femeii sa taca. In societate ea poate ocupa servicii ca si barbatul. Si le-am dat un exemplu:
CandleDaca acum s-ar face un intuneric bezna, fara nici o lumanare, fara nici o lampa sau bec. In timpul asta o mana binefacatoare vine si pune o lumanare aici in mijlocul nostru. Toti s-ar bucura ca a aparut o zare de lumina. Dar lumanarea asta care sta aici, pusa in slujba tuturor, vorbeste? Nu vorbeste!Tace, dar face doua lucruri in folosul tuturor. Ea se jertfeste si lumineaza.
Folosindu-ne si pe noi si dand lumina la atatia, ea se jertfeste si incepe a se topi, incet, incet si se topeste pana ajunge la sfesnic. Doua lucruri face tacand – zice Sfantul Ioan Gura de Aur -, Tace luminand si se jertfeste tacand. Acesta este rolul femeii in societate.
O femeie la locul ei de munca, unde a randuit-o Dumnezeu, daca este curata, daca este credincioasa, daca este corecta, daca este harnica, daca este priceputa la toate, in toate problemele daca este prezenta, ea n-are nevoie sa predice, ca viata ei predica.
Aici se implineste ce-a spus Talasie Libanul: Taci tu, sa vorbeasca lucrurile tale!, sau Mustra si cearta pe cei de-aproape de tine, prin puterea lucrarii, nu prin multa vorbire!
In felul acesta ea este o lumina in sfesnic in societate si pentru toti care o vad si o aud si o inteleg, pentru ca este corecta in toate problemele. Asa si femeia in societate, este o lumina in sfesnicul societatii, daca la locul ei de munca are toate insusirile de care am spus mai sus.
women priest ordinationSi am trecut de la rolul femeii in societate la rolul ei in Biserica, fiindca atunci ei venisera cu scopul acelor ce faceau preoti, ca faceau pe femei preoti si episcopi. Erau si cateva observatoare protestante. Acum, de rolul femeii in Biserica, ce sa va spun? Am auzit ca protestantii au ajuns la apogeul nebuniei. Un cioban va vorbeste; cine s-o supara, sa-mi ia opincile si gluga. De 5000 de ani a intemeiat Dumnezeu preotia, prin Moise si Aaron si fiii lui Levi si niciodata n-o dat porunca nimanui sa hirotoneasca persoane de gen feminin.
Poate ati auzit si de diaconite: Si va incredintez pe Feba, sora noastra, care este diaconita a Bisericii din Chencrea (Rom. 16, 1). Dar, zic, v-ati pus intrebarea ce misiune aveau diaconitele? Poate ati luat de acolo indrazneala si sa faceti diaconi din femei! Voi credeti ca diaconitele, care au incetat sa mai fie din secolul IV in Biserica Ortodoxa, aveau aceeasi misiune ca un diacon?
Aceste diaconite aveau sapte misiuni in Biserica. Datoriile diaconitelor, le-am spus acolo, ajutau al botezul femeilor, ajutau bolnavii la spitale, duceau impartasanie la femeile bolnave, slujeau la mesele agape, etc. Dar nicidecum n-aveau hirotonie, cum spune canonul 19 al Soborului VI Ecumenic: “Iar hirotonie la diaconite, n-am cunoscut, fara numai hirotesii”. Ce este hirotesia? Hirotonia se face in Altar, iar hirotesia afara de Altar. Este o singura rugaciune arhiereasca care se dadea inainte vreme, si acum se da la ierarhia inferioara a Bisericii, la slujitorii inferiori, cum erau: exorcistii, portarii, citetii, cantaretii, anagnostii, ipodiaconii, hartofilacsii etc.
Toti acestia aveau aceasta hirotesie sau binecuvnatare care o aveau si diaconitele; o imputernicire sa slujeasca, sa ajute in Biserica. Unii erau cu inmormantarile, portarii tineau bastoane in maini si atunci cand se spunea: “Cei chemati, iesiti”, ei scoteau pe catehumenii, care inca nu erau botezati, din biserica. Le-am aratat misiunile lor.
Dar hirotonia cu hirotesia nu-i totuna! Hirotesia este o mica sfintire care se da la slujitorii inferiori, iar slujitorii superiori: diaconul, preotul si arhiereul au hirotonia in Sfantul Altar. Este mare deosebire intre una si alta.
Sa nu credeti ca diaconita zicea ecteniile ca diaconul sau zicea evanghelia la popor sau se saruta cu preotul si se impartasea la Sfanta Masa, cum fac clericii. Nicidecum!
Apostolul Pavel a spus asa: “vaduva care nu se marita sa fiewomen_deacons_1hranita de la biserica. Care se marita nu greseste, dar mai bine sa ramana asa”. Pe femeile aceste vaduve si bolnave, care nu aveau barbat, Biserica le ajuta prin diaconite.
Ele teseau covoare pentru biserica, perdele, faceau lumanari pentru biserica, vestminte pentru preoti, faceau curatenie in Altar. Ele erau in slujba Bisericii, iar Biserica le purta de grija.
(Iosif Flaviu, marele istoric, ne arata ca la Biserica lui Solomon era astfel: In jurul bisericii celei mari, erau case pentru cele ce aveau sa tie fecioria pana la 30 de ani, si de atunci puteau sa se casatoreasca. Mai sus erau fecioarele bisericii, care se fagaduiau sa pazeasca viata curata pana la moarte. Apoi mai erau vaduvele bisericii. Si mai erau un fel de calugari numiti terapeuti).
Aceste diaconite tineau evidenta fecioarelor si a vaduvelor dintr-o eparhie. Ele spuneau episcopului cate femei ajuta la toate bisericile, si li se dadea un ajutor. Asta era prima misiune a diaconitelor.
A doua misiune a diaconitelor. Ele stiau cate fecioare are Biserica. In timpul marilor persecutii nu erau manastiri cu crucea in varf, sa toace si sa traga clopotele, Biserica era in catacombe. Daca o fata se hotara in casa parinteasca sa pazeasca fecioria pentru Hristos, parintii crestini ii dadeau voie. Ii faceau o chiliuta cu icoane acolo sa se inchine si ea petrecea mai mult in po0412-varvarast si rugaciune. Cum a fost si Sfanta Mare Mucenita Varvara.
Cine stia numarul acestora care isi afieroseau lui Hristos viata in sfintenie? De ele se ingrijeau intai diaconitele si apoi episcopul locului, care le calugarea. Pana in secolul VI n-a avut voie preotul sa faca calugarite; episcopul sfintea fecioarele. El se ducea la casele lor si le facea calugarite si le punea fagaduinta si tunderea in fata parintilor, ca nu erau manastiri, ca sa faca calugaria in fata altarului. Aceasta era a doua misiune a diaconitelor.
A treia misiune a diaconitelor era cu catehizarea femeilor si botezul femeilor. Pentru ca diaconii si preotii aveau ungerea Sfantului si marelui mir, le puneau pe diaconite cu imputernicirea lor, sa le miruiasca pe femei, sa le catehizeze, sa le invete simbolul credintei si legea crestina. Iar la imbracarea si dezbracarea lor era foarte cuviincios sa fie femei; si acestea erau diaconitele. Asta era a treia misiune a diaconitelor.
A patra misiune era milostenia. Se strangea milostenie de la biserica pentru cei saraci si nacajiti si pentru cei ce aveau cereri si nevoi. Diaconitele trebuiau sa stie unde sa imparat aceste milostenii si care-i mai nacajit, sa-i dea raport la episcop.
A cincea misiune a diaconitelor era curatenia in Sfantul Altar si alimentarea lui. Ele alimentau altarul cu tamaie, cu smirna, cu untdelemn, cu lumanari de ceara, curatenia in Altar, fara sa se atinga de Sfanta Masa, de Sfantul Jertfelnic, cum sunt si calugaritele acum. Ca mai tarziu le-au luat locul chiar calugaritele si nu s-a mai simtit nevoia de diaconite.
A sasea misiune a diaconitelor. In sarbatori si Duminici, dupa ce ieseau de la biserica se dadea masa comuna cum era atunci. Se duceau diaconitele undeva aproape de biserica si adunau femeile sa le tina cateheze, sa le invete. Ele le spuneau de Sfanta Evanghelie.
A saptea misiune a diaconitelor. Ele faceau mare randuiala in biserica. Barbatii sa stea in partea dreapta si femeile in partea stanga in ordinea aceasta: cei prea batrani in frunte, cei mai carunti la spate, cei tineri pana la sfarsit si printre ei sa ramana o carare ca sa mearga crestinii sa se inchine sa dea darul la altar.
Iata ce misiune aveau diaconitele, dar nu sa le faci diaconi, sa le imbraci cu stihar si sa le pui sa zica ectenii. Asta este cea mai mare nebunie. Nu a fost aceasta niciodata. Ia ganditi-va dumneavoastra, in istoria Sfintilor Apostoli, in istoria Evanghelie, nu gasim vreodata ca au holymyrrhbearershirotonit Apostolii vreo femeie. Daca au fost sfintele mironosite, avem duminica lor dupa Pasti, fiind cinstite intocmai cu Apostolii, cum au fost: Maria Magdalena, Maria lui cleopa, Maria lui Iacob cel Mic, Salomia, Maximilia, Iunia, Iulia, Marta si Maria si celelalte femei sfinte, mironosite intocmai cu Apostolii.
Cat erau de mari ele dar nu au indraznit Apostolii sa le hirotoneasca. Nu se spune ca a hirotonit pe Maria sau pe alta. Au murit martire, au murit marturisind pe Hristos si intocmai cu Apostolii se cheama, ca ele au vestit Invierea intai si au mers dupa Mantuitorul pana la moarte si pana la Inviere, dar nicidecum nu spune in Sfanta Evanghelie ca au hirotonit vreuna.
Biserica le cinsteste ca pe Apostoli, dar nu ca pe diaconi sau ca pe preoti.
Vai de lumea asta stricata de cei fara de minte! Isi fac o multime de haine frumoase, mai ales femeile, ca sa vada lumea ca au haine. Si se duc in biserica, ca la teatru, sa le vada cineva cum sunt imbracate. Dar de aceea ne ducem la biserica? Dumnezeu se uita la exterior? Dumnezeu se uita in inima ta, de esti cu inima la El cand te rogi in biserica. Acolo te duci la plans, la suspine, la zdrobire, la smerenie, la ascultarea cuvantului. Nu te duci acolo sa faci teatru, sa te vada cineva cum esti imbracata si boita si cum esti incaltata. Acestea sunt lucrurile vicleanului diavol. Luxul este o nebunie a veacului si sminteala pentru tineri si barbati.
- Parinte Cleopa, poate sa cante femeia in biserica? Unul canta Apostolul, altul citeste, altul vine la strana sa cante in cor. Este bine sau nu?
- Apostolul Pavel, gura lui Hristos, spune: Iar femeia in biserica sa taca!
- Dar avem si cor mixt.
- Daca este cor mixt de barbati si de femei si preotul ti-a dat voie sa canti, canta, ca lauzi pe Dumnezeu. Iar celelalte care n-au blagoslovenie sa cante, sa stea sa asculte, ca asa este lasat femeii in biserica, sa asculte, nu sa predice.
- La noi corul este format din barbati si femei.
- Asa este bine sa fie corul. Intr-o parte sa cante barbatii si intr-alta parte sa cante femeile raspunsurile. Dar daca sunt coruri mixte sa le conduca un preot sau dascal, cineva trebuie sa le conduca, pentru ca nu toti stiu sa execute cantari in biserica. Si daca este cu blagoslovenia preotului, este bine, pentru ca s-a aprobat de Sfantul Sinod in biserica muzica omofonica.
Stiti de cand s-a pus asta in biserica? De pe timpul Sfintilor Apostoli. Ca in biserica nu canta numai dascalul pe atunci, ci toata lumea zicea: “Doamne, miluieste”. Preotul zice “Cu pace Domnului sa ne rugam” si toata lumea canta: “Doamne, miluieste”, “Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, miluieste-ne pe noi”. Asa era. Si in multe biserici din tara acum se canta muzica omofonica. Am vazut la biserica Sfantul Vasile din Ploiesti, unde era parintele Constantin Galeriu ca toti impreuna dadeau raspunsurile Liturghiei. Dar cei care stiu ca nu pot sa cante bine sunt mai atenti cu urechea sa nu-i impiedice pe ceilalti. Dar toti canta raspunsurile Liturghiei.Iar Heruvicul si Axionul le canta mai ales dascalii si cei care stiu notele.

Niciun comentariu: