sâmbătă, 20 februarie 2016

Boala este lucru al înţelepciunii Dumnezeieşti

Milostivirea lui Dumnezeu fie cu dumneavoastră! Dacă totul e de la Domnul, şi boala dumneavoastră este tot de la El. Dacă tot ce este de la Dom­nul e spre mai bine, înseamnă că şi boa­la dumneavoastră.
Boala v-a împiedicat să mergeţi la Moscova. Asta înseamnă că pentru dum­neavoastră este mai bine să nu mergeţi acum la Moscova.

Este nevoie să existe pace înlăuntrul omului

Astăzi, toate s-au întors cu susu-n jos. Neamul omenesc s-a transformat. Omul a ajuns să aibă probleme și cu somnul. Sunt mulți cei care nu pot dormi și iau medicamente pentru a putea dormi puțin! Este nevoie să existe pace înlăuntrul omului pentru ca somnul să vină.

A mângâia pe cel în durere

Uneori problemele celor de lângă noi nu își găsesc ușor rezolvarea și asta ne face să ne simțim agasați de aceleași văicăreli. Începem imediat a judeca pe cel în necaz că nu a făcut suficient pentru a ieși din situație, că nu are destulă voință, credință etc. Îi spunem verde în față “mai scutește-mă, m-am săturat să mă tot bați la cap!”. Ce ar fi să ne gândim o clipă dacă nu apărem și noi la fel în fața lui Dumnezeu?

Sunt ortodox pentru că Dumnezeu m-a învățat să fiu

Merg prea departe spunând asta? La prima vedere poate.. Însă de-a lungul vieții am avut experiențe care m-au marcat, schimbat și, eventual, călăuzit spre punctul de pornire. Am crescut ortodox, prin asta vorbind de acel ortodoxism ”pasiv” care ne caracterizează pe mulți în România. A fi botezat ortodox, a merge la biserica uneori, a pretinde că există o relație cu Dumnezeu, a-I mulțumi câteodată pentru anumite lucruri, din decentă creștină și nu din SUFLET.