Photobucket

joi, 7 mai 2015

SA LUAM AMINTE! 14 zile de foc si intuneric! Nici ingerii din ceruri nu stiu cand vor veni aceste clipe groaznice…

apocalipsa2„NU vătămaţi pământul, nici marea, nici copacii, până ce nu vom pecetlui pe robii Dumnezeului nostru pe frunţile lor. Şi am auzit numărul celor pecetluiţi: O sută patruzeci şi patru de mii de pecetluiţi din toată seminţia fiilor lui Israil.”
După acestea am văzut, mulţime multă, pe care nimeni nu putea să o numere; din toate neamurile şi seminţiile şi popoarele şi limbile pământului, stând înaintea Scaunului şi înaintea Mielului îmbrăcaţi în veşminte albe şi cu finice în mâinile lor.

miercuri, 6 mai 2015

Noaptea este mai potrivită prin liniştea firii pentru rugăciune…

mame
Noaptea este mai potrivită prin liniştea firii pentru rugăciune, în special, la ceasurile în care omul se odihneşte de grija zilei. Mintea se linişteşte de flecăreala şi de osteneala de peste zi şi omul mai odihnit şi mai cumpătat are folos mai mult priveghind.
Când am fost cu bătrânul meu la Schitul Nou, exemplul, îndemnul, tactica şi scopul lui erau să ne sfătuiască continuu, cu ştiinţă, cu pândă prevăzătoare, ca să zicem rugăciunea lui Iisus şi să priveghem în toată vremea.
Ne insuflase un simţ adânc al rugăciunii şi al trezviei prin priveghere. Ne spunea că pe monahul care priveghează şi se roagă cu luare aminte să nu-l privim ca pe un om pământesc, ci ca pe îngerul lui Dumnezeu. Şi precum îngerii înalţă doxologii neîncetat lui Dumnezeu Cel Sfânt, cu o fericire şi o bucurie necuprinsă, contemplând, în acelaşi fel şi călugării trebuie să privegheze, să laude, să postească, să se jeluiască şi să plângă zilele şi nopţile. Bineînţeles, noaptea este mai potrivită prin liniştea firii, în special, la ceasurile în care omul se odihneşte de grija zilei. Mintea se linişteşte de flecăreala şi de osteneala de peste zi şi omul mai odihnit şi mai cumpătat are folos mai mult priveghind.
Duhovnicul nostru ne urmărea dacă ne rugăm continuu şi nu ne ţinea multe teorii, adică învăţături de mai multe ore, ci în puţin timp ne spunea doar ceea ce era necesar.
Câteodată zicea unui frate dintre noi:
– Spune, fiule, rugăciunea, că nu te aud c-o spui!
– Eh, acum, părinte, după atâţia ani de călugărie, s-o spunem cu voce tare?
– Te ruşinezi, fiule, să spui rugăciunea cu voce tare, ca să nu te ia ceilalţi drept începător? Te crezi îmbunătăţit? Este ruşine când nu spunem rugăciunea şi când mintea noastră fuge încoace şi încolo, iar gura nu stă deloc. Aceasta e ruşine, şi înaintea ochilor lui Dumnezeu şi înaintea ochilor oamenilor.
Un frate o spunea continuu, fără încetare, şi într-o zi harul Sfântului Duh l-a vizitat, cu toate că apăruse şi altădată într-un mod diferit. în acea zi, după multă chemare cu glas tare a Numelui lui Iisus, atât i s-au deschis ochii sufletului şi ai trupului încât privea foarte diferit şi nu putea să explice. Toate câte vedea şi auzea erau foarte schimbate şi ţineau de nefiresc. Păsărelele care ciripeau, vegetaţia înflorită, copacii cu floarea şi mireasma lor, soarele, ziua strălucitoare, toate grăiau despre slava lui Dumnezeu. Le vedea ca şi cum ar fi văzut raiul, deveniseră o apocalipsă, o revelaţie, apariţia unei taine atât de ascunsă nouă, care nu putem privi cu ochi duhovniceşti. „Toată suflarea să laude pe Domnul.” Atât regnul animal, cât şi cel vegetal grăiau despre slava, grandoarea, măreţia, farmecul şi frumuseţea lui Dumnezeu. El se minuna, ieşea din sine, nu putea să vorbească, iar ochii i se umpleau de lacrimi, nu pentru păcate, ci pentru frumuseţea lui Dumnezeu.
Oare cum putea inima lui să reziste acestei frumuseţi şi descoperiri divine?
Fragment dintr-o cuvântare a părintelui Efrem Filotheitul ţinută la Sfânta Mănăstire Filotheu pe 25 iunie 1984
(Ne vorbește Starețul Efrem Filotheitul. Meșteșugul mântuirii, traducere de ieromonah Teofan Munteanu şi Pr. Victor Manohalche, Editura Egumenița, pp. 255-256)

Să nu ne comparăm pe noi cu ceilalţi

girl-looking-at-mirror1 (1)
Să nu fim influenţaţi de lucrurile pe care le simţim. Nu sunt atât de înfricoşătoare cum le simţim noi. Să nu ne înspăimântăm, să nu intrăm în panică, să nu ne comparăm pe noi cu ceilalţi şi să dăm naştere la stări şi mai rele. În vremurile de demult oamenii nu intrau în concurenţă cum se întâmplă astăzi. Nu exista motiv de concurenţă. Nu se crea complexul de inferioritate. Astăzi omul se simte imediat inferior: „Ei au fost aleşi, eu n-am fost ales; ei au reuşit, eu n-am reuşit!”. Din câte îmi aduc eu aminte, acest lucru nu exista sau dacă exista, se manifesta într-o măsură foarte mică.

Copilul crescut fără frică de Dumnezeu, nu mai ştie ce-i mamă, ce-i tată, ce-i păcat, ce-i moarte, ce-i judecată...

Auzi ce lume creşte azi? Şi aceasta este vina părinţilor că n-au pus mâna pe vargă când a trebuit şi nu i-au spus: "Hai la rugăciune! Hai la biserică! Hai la spovedit! Azi este vineri, este post, nu mânca de frupt! Astăzi este sărbătoare nu lucra!" Să ştiţi voi că cea mai înaltă şcoală de rugăciune şi de credinţă în Hristos nu-i în şcoala primară, nici la liceu, nici la facultate; îi în sânul familiei. Cei mai mari profesori de religie aţi rămas tot voi, tata şi mama.

Să vă spun un caz ce s-a întâmplat acum de  curând. Au venit doi soţi, o doamnă şi un domn, şi s-au aşezat lângă mine. Erau cu prestanţă, îmbrăcaţi bine. "Domnul părinte, au zis ei, am vrea să vorbim ceva". I-am luat în casă, că ei aveau un necaz pe care nu-l puteau spune de faţă cu toată lumea.

vineri, 1 mai 2015

De ce nu îngenunchem în perioada pascală?


Socotim perioada dintre prăznuirea Sfintelor Paşti şi Cincizecime ca perioadă pascală, care, datorită semnificaţiei Învierii Domnului, prezintă specificul bucuriei depline. În toată această perioadă predomină rugăciuni şi cântări legate de biruinţa Învierii Mântuitorului Hristos, cea mai mare minune săvârşită de El, ce aduce o deplină bucurie duhovnicească atât pentru om cât şi pentru întreaga natură.