marți, 13 octombrie 2015

Adulterul e un soi de apostazie

Atunci când doreşte să se căsătorească, cel ce este în Biserică se gândeşte, de obicei, să găsească tot pe cineva cu credinţă în Dumnezeu. Între motivele pentru care preferă să fie cununat tot cu o persoană credincioasă este şi faptul că un om cu frică de Dumnezeu e mai puţin probabil să greşească în relaţia de cuplu, mai ales să cadă în adulter. Numai că, pentru a se întări în fidelitatea faţă de cel cu care este „un trup” prin taina cununiei, orice om credincios trebuie să aibă foarte clară ideea că, a săvârşi adulter înseamnă nu doar a te lepăda de cel cu care eşti cununat, ci şi de Dumnezeu Însuşi, Cel ce v-a unit cu o legătură de nedesfăcut pe pământ.

vineri, 31 iulie 2015

Conlucrarea dintre preot și psiholog

Astăzi, în viaţa de zi cu zi, există mulţi oameni care pătimesc sufleteşte. În întreaga lume ei sunt foarte mulţi. Cu osebire la noi; sunt o mulţime şi în Biserică. Unde să meargă omul bolnav sufleteşte, dacă nu în acest loc? Este ultimul lui adăpost. Aici poate el să creadă că va afla milă. Biserica este destul de încăpătoare, aşa că poate să-şi afle colţişorul său. În orice altă parte este respins; nimeni nu are nevoie de el. Însă aici nădăjduieşte că Dumnezeu are nevoie de toţi; că are nevoie şi de el. Vine şi caută aici milostivire, o aşteaptă. Astfel de oameni pot să afle în Biserică un oarecare echilibru şi să se nevoiască cu mult folos. Însă, totodată, ei devin o foarte mare povară şi creează o atmosferă de boală, care atârnă pe umerii preotului. Cu simţăminte bolnave, cu suflete bolnave, aceşti oameni îl împovărează pe preot; nu însă în calitatea lui de duhovnic. În zilele noastre, preotul trebuie să fie şi psihiatru.
Foarte mulţi psihiatri vin acum la biserică şi le cer ajutor preoţilor, spunând:

O viaţă recâştigată - o luminată reîntoarcere acasă, în familia Bisericii Noastre Ortodoxe, de la eresul baptist

O reîntoarcere frumoasă la Dumnezeu după o lungă pocăinţă a avut loc în perioada Postului Mare înainte de sărbătoarea Învierii. Un moment zguduitor pentru Maria M. din comuna Voinescu (Hânceşti), care L-a regăsit pe Hristos în Biserica pe care au ajutat-o „fraţii" să o părăsească mai înainte de vreme. Părăsirea ortodoxiei a fost o rătăcire dirijată de făcătorii de versete şi de crescătorii la ghiveci a culturii lui „Jesus" şi a culturii lui „God" fără de Biserica văzută. Care „Jesus"? sau care God? Unul foarte apocaliptic şi foarte american strigat la portavoce prin Mc Church-uri de diverşi măscărici mesianici, care se încăpăţinează să-L separe pe Iisus Hristos şi de Biserica Sa, şi de creştinii din ea, şi de El Însuşi dându-i o nouă personalitate mai cool prin evanghelizările de import-export la care suntem supuşi adesea. În practică, cred că mulţi au văzut cum sunt chemaţi cei chemaţi, cum sunt aleşi cei aleşi şi cum sunt luminaţi neluminaţii ortodocşi atunci când sunt purtaţi de duhuri în microbuzele marfare spre locul făptuirii, unde li se pompează fără măsură şi fără discernământ aşa-zisa pocăinţă independentă cu spălare de creier în seratonină. Apoi li se inoculează interpretări de realitate manipulante pentru schilodirea sufletului după gustul fiecăruia, ca să ajungă de tot „râsul sfânt" în mare grabă.

Un îndemn, la a fi ortodox...

a fi ortodox
Iubite frate, iubită soră,
Ce ai zice tu de călătorul pe care, întâlnindu-l în drum, l-ai întreba: "De unde vii?" și "Unde mergi?", iar el ți-ar răspunde: "Nu știu!". Nu-i așa că răspunsul lui te-ar face să te îndoiești că ai înaintea ta un om întreg la minte?
Și tu ești un călător pe acest pământ, căci azi ești, dar mâine, poimâine, peste un an, peste zece, în sfârșit, cândva nu vei mai fi. Te vei duce și tu acolo unde s-au dus toți câți au făcut umbră pământului de la începutul lumii și până azi, cum și toți câți vor mai trece prin această lume până la sfârșitul veacurilor.
Dar știi tu unde te vei duce? Cu alte cuvinte, știi de unde vii și unde mergi? Ori ești și tu la fel cu călătorul de mai sus? Poate că știi ceva asupra începutului și sfârșitului călătoriei tale în această lume, dar nu ești încă pe deplin lămurit. Ei bine, află de la mine că nimeni și nimic nu te poate lămuri desăvârșit asupra rostului tău în această lume și a călătoriei ce ai de făcut în lumea aceasta și în cea care se întinde dincolo de pragul mormântului, nimeni și nimic nu-ți poate lumina calea și călăuzi pașii mai bine și mai sigur decât cuvântul lui Dumnezeu, păstrat neschimbat și propovăduit cu osârdie de Sfânta noastră Biserică Ortodoxă.

joi, 7 mai 2015

SA LUAM AMINTE! 14 zile de foc si intuneric! Nici ingerii din ceruri nu stiu cand vor veni aceste clipe groaznice…

apocalipsa2„NU vătămaţi pământul, nici marea, nici copacii, până ce nu vom pecetlui pe robii Dumnezeului nostru pe frunţile lor. Şi am auzit numărul celor pecetluiţi: O sută patruzeci şi patru de mii de pecetluiţi din toată seminţia fiilor lui Israil.”
După acestea am văzut, mulţime multă, pe care nimeni nu putea să o numere; din toate neamurile şi seminţiile şi popoarele şi limbile pământului, stând înaintea Scaunului şi înaintea Mielului îmbrăcaţi în veşminte albe şi cu finice în mâinile lor.

miercuri, 6 mai 2015

Noaptea este mai potrivită prin liniştea firii pentru rugăciune…

mame
Noaptea este mai potrivită prin liniştea firii pentru rugăciune, în special, la ceasurile în care omul se odihneşte de grija zilei. Mintea se linişteşte de flecăreala şi de osteneala de peste zi şi omul mai odihnit şi mai cumpătat are folos mai mult priveghind.
Când am fost cu bătrânul meu la Schitul Nou, exemplul, îndemnul, tactica şi scopul lui erau să ne sfătuiască continuu, cu ştiinţă, cu pândă prevăzătoare, ca să zicem rugăciunea lui Iisus şi să priveghem în toată vremea.
Ne insuflase un simţ adânc al rugăciunii şi al trezviei prin priveghere. Ne spunea că pe monahul care priveghează şi se roagă cu luare aminte să nu-l privim ca pe un om pământesc, ci ca pe îngerul lui Dumnezeu. Şi precum îngerii înalţă doxologii neîncetat lui Dumnezeu Cel Sfânt, cu o fericire şi o bucurie necuprinsă, contemplând, în acelaşi fel şi călugării trebuie să privegheze, să laude, să postească, să se jeluiască şi să plângă zilele şi nopţile. Bineînţeles, noaptea este mai potrivită prin liniştea firii, în special, la ceasurile în care omul se odihneşte de grija zilei. Mintea se linişteşte de flecăreala şi de osteneala de peste zi şi omul mai odihnit şi mai cumpătat are folos mai mult priveghind.
Duhovnicul nostru ne urmărea dacă ne rugăm continuu şi nu ne ţinea multe teorii, adică învăţături de mai multe ore, ci în puţin timp ne spunea doar ceea ce era necesar.
Câteodată zicea unui frate dintre noi:
– Spune, fiule, rugăciunea, că nu te aud c-o spui!
– Eh, acum, părinte, după atâţia ani de călugărie, s-o spunem cu voce tare?
– Te ruşinezi, fiule, să spui rugăciunea cu voce tare, ca să nu te ia ceilalţi drept începător? Te crezi îmbunătăţit? Este ruşine când nu spunem rugăciunea şi când mintea noastră fuge încoace şi încolo, iar gura nu stă deloc. Aceasta e ruşine, şi înaintea ochilor lui Dumnezeu şi înaintea ochilor oamenilor.
Un frate o spunea continuu, fără încetare, şi într-o zi harul Sfântului Duh l-a vizitat, cu toate că apăruse şi altădată într-un mod diferit. în acea zi, după multă chemare cu glas tare a Numelui lui Iisus, atât i s-au deschis ochii sufletului şi ai trupului încât privea foarte diferit şi nu putea să explice. Toate câte vedea şi auzea erau foarte schimbate şi ţineau de nefiresc. Păsărelele care ciripeau, vegetaţia înflorită, copacii cu floarea şi mireasma lor, soarele, ziua strălucitoare, toate grăiau despre slava lui Dumnezeu. Le vedea ca şi cum ar fi văzut raiul, deveniseră o apocalipsă, o revelaţie, apariţia unei taine atât de ascunsă nouă, care nu putem privi cu ochi duhovniceşti. „Toată suflarea să laude pe Domnul.” Atât regnul animal, cât şi cel vegetal grăiau despre slava, grandoarea, măreţia, farmecul şi frumuseţea lui Dumnezeu. El se minuna, ieşea din sine, nu putea să vorbească, iar ochii i se umpleau de lacrimi, nu pentru păcate, ci pentru frumuseţea lui Dumnezeu.
Oare cum putea inima lui să reziste acestei frumuseţi şi descoperiri divine?
Fragment dintr-o cuvântare a părintelui Efrem Filotheitul ţinută la Sfânta Mănăstire Filotheu pe 25 iunie 1984
(Ne vorbește Starețul Efrem Filotheitul. Meșteșugul mântuirii, traducere de ieromonah Teofan Munteanu şi Pr. Victor Manohalche, Editura Egumenița, pp. 255-256)

Să nu ne comparăm pe noi cu ceilalţi

girl-looking-at-mirror1 (1)
Să nu fim influenţaţi de lucrurile pe care le simţim. Nu sunt atât de înfricoşătoare cum le simţim noi. Să nu ne înspăimântăm, să nu intrăm în panică, să nu ne comparăm pe noi cu ceilalţi şi să dăm naştere la stări şi mai rele. În vremurile de demult oamenii nu intrau în concurenţă cum se întâmplă astăzi. Nu exista motiv de concurenţă. Nu se crea complexul de inferioritate. Astăzi omul se simte imediat inferior: „Ei au fost aleşi, eu n-am fost ales; ei au reuşit, eu n-am reuşit!”. Din câte îmi aduc eu aminte, acest lucru nu exista sau dacă exista, se manifesta într-o măsură foarte mică.

Copilul crescut fără frică de Dumnezeu, nu mai ştie ce-i mamă, ce-i tată, ce-i păcat, ce-i moarte, ce-i judecată...

Auzi ce lume creşte azi? Şi aceasta este vina părinţilor că n-au pus mâna pe vargă când a trebuit şi nu i-au spus: "Hai la rugăciune! Hai la biserică! Hai la spovedit! Azi este vineri, este post, nu mânca de frupt! Astăzi este sărbătoare nu lucra!" Să ştiţi voi că cea mai înaltă şcoală de rugăciune şi de credinţă în Hristos nu-i în şcoala primară, nici la liceu, nici la facultate; îi în sânul familiei. Cei mai mari profesori de religie aţi rămas tot voi, tata şi mama.

Să vă spun un caz ce s-a întâmplat acum de  curând. Au venit doi soţi, o doamnă şi un domn, şi s-au aşezat lângă mine. Erau cu prestanţă, îmbrăcaţi bine. "Domnul părinte, au zis ei, am vrea să vorbim ceva". I-am luat în casă, că ei aveau un necaz pe care nu-l puteau spune de faţă cu toată lumea.

vineri, 1 mai 2015

De ce nu îngenunchem în perioada pascală?


Socotim perioada dintre prăznuirea Sfintelor Paşti şi Cincizecime ca perioadă pascală, care, datorită semnificaţiei Învierii Domnului, prezintă specificul bucuriei depline. În toată această perioadă predomină rugăciuni şi cântări legate de biruinţa Învierii Mântuitorului Hristos, cea mai mare minune săvârşită de El, ce aduce o deplină bucurie duhovnicească atât pentru om cât şi pentru întreaga natură.

joi, 2 aprilie 2015

Sfântul Nectarie topise sâmburele cu iubirea lui

fetita
Acum două luni eram cu toţi copiii într-un supermarket din Târgovişte. O vânzătoare de la brânzeturi ne-a dăruit nişte măsline pe care să le guste copilaşii mei. Toţi am luat câte una şi atunci s-a produs inevitabilul. Lui Nectarie i-a rămas sâmburele undeva în gât sau pe trahee şi s-a învineţit dintr-odată. Nu mai respira şi începuse să facă ochii mari la mine, arătându-mi cu mânuţa în zona gâtului.
În acel moment am ieşit cu toţi copiii afară din magazin, alergând toţi spre maşină, lăsându-mi în magazin coşul cu alimente, inclusiv geanta cu bani. Nu îmi mai păsa de nimic. Soţul meu a trecut toate semafoarele pe roşu, disperat fiind, iar când am ajuns la spitalul din Târgovişte, practic medicii de gardă se uitau neputincioşi la el, neputând să facă nimic.

De unde vin problemele de sănatate, cearta în familie și paguba averilor noastre (Pr. Arsenie Boca)


Lucrul care îi arde pe toţi oamenii este pocania - pocăinţa - pe care o trimite Dumnezeu, ori vrem, ori nu vrem. De aceea este bine ca să ne pocăim de bună voie, să nu aşteptăm să ne trimită Dumnezeu pocăinţa prin necazuri de tot felul, căci pricinile pentru care ne trimite Dumnezeu necazurile sunt păcatele noastre. Deci, dacă păţeşti necazuri în viaţă, află că ai făcut greşeli. Necazurile sunt mâna întinsă a milei lui Dumnezeu către noi.
Acum să vă dezvelesc câteva feluri de păcate, ca astfel să pricepeţi înseşi durerile voastre.
I. Beteşugurile trupului.
Din trei pricini se îmbolnăveşte trupul:

miercuri, 1 aprilie 2015

Cum să nu trăim rugăciunea ca pe o obligație de rutină?

fetita_copil_lumanari
Rugăciunea trebuie tratată tot ca o întâlnire cu Dumnezeu. Când te pui tu față în față cu Dumnezeul tău, nu poți să-I ascunzi nimic. Nu poți să-ți furi căciula. Ai să încerci, dar n-o să-ți meargă. Cum se ajunge la rugăciune sinceră? Lăsând inima să-și facă treaba ei. Varsă-ți inima așa cum e în fața lui Dumnezeu. Abordează-L pe Dumnezeu ca pe o Persoană reală, foarte reală, cea mai reală, cea mai apropiată ție. Nu trebuie să fii timorat cu Dumnezeu. Nu trebuie să-ți găsești cuvintele cu Dumnezeu. Trebuie să fii tu însuți. E o întâlnire, nu e o datorie.

sâmbătă, 21 martie 2015

Peştera Sfântului Ioan Scărarul de pe Muntele Sinai

Sfântul Ioan s-a născut în veacul al VI-lea, la vârstă de 16 ani, a intrat în Mănăstirea Sfânta Ecaterina.
În primii ani de vieţuire în mănăstire a fost ucenicul cuviosului Martirie, cel care l-a şi tuns în călugărie pe când avea 20 de ani. Sfântul Ioan avea să petreacă alături de stareţul său timp de 19 ani, vreme în care a învăţat să lupte cu patimile, să se roage cu luare aminte şi, mai ales, să asculte desăvârşit pentru a-şi smeri sufletul.
La moartea cuviosului Martirie, Sfântul Ioan s-a retras în pustiul Sinaiului, la o distanţă de 8 kilometri de mănăstire. Aici a petrecut neclintit în posturi şi rugăciuni timp de 40 de ani.
Către sfârşitul vieţii a fost ales stareţ al mănăstirii. În timp ce îndeplinea funcţia de egumen, însuşi Papa Grigorie cel Mare i-a trimis un pomelnic şi o sumă de bani pentru a fi pomenit la rugăciune şi a contribui la bolniţa sfintei aşezări. Nu după mult timp s-a retras în vechea sa peşteră.
În această perioadă de apogeu a vieţii sale duhovniceşti, la rugămintea egumenului mănăstirii din Raith, Sfântul Ioan a alcătuit celebra scriere Scara.
După o viaţă de nevoinţă şi rugăciune, înconjurat de ucenicii săi iubiţi, Sfântul Ioan s-a stins în Sinai, pe la mijlocul veacului al VII-lea. Biserica i-a rânduit prăznuirea pe  30 martie - ziua morţii şi i-a dedicat şi Duminica a IV-a a Postului Mare.
În apropierea peşterii, pe locul numit Wadi Et-Tlah, în secolul al XX-lea, a fost ridicat un mic aşezământ monahal ce aparţine de Mănăstirea Sfânta Ecaterina.

vineri, 20 martie 2015

Omul în faţa sfintei Cruci


Arhim. Andrei Coroian
Privind sfânta Cruce şi pe Hristos răstignit pe ea, un necreştin sau un necunoscător în cele ale duhovniciei va privi cu mirare şi va spune: aici s-a petrecut o mare şi neînţelesă taină. Privind-o un creştin iniţiat se va închina în faţa ei cu bucurie, exclamând: aici s-a lucrat mântuirea mea! Ea este izvorul veţii şi al fericirii mele! Crucea este lurarea cea mare a puterii lui Dumnezeu. Pe Cruce s-a arătat iubirea desăvârşită dintre Persoanele Sfintei Treimi, revărsată peste noi oamenii şi peste întreaga creaţie, prin Dumnezeu-Omul care se jerfeşte pentru noi, de dragul nostru asumându-şi vina păcatelor noastre. Aici se realizează in iubire desăvârşită începutul unirii dintre Dumnezeu şi oameni, dintre Dumnezeu şi lumea văzută, dintre lumea cerească şi lumea pământească.

Îngerul păzitor al Bisericii

inger1
Odată un preot mi-a povestit următoarele: Într-o zi a mers pe înserate la Biserică pentru că uitase ceva şi trebuia neapărat să aducă acasă. A deschis şi a întrat pe întuneric. Deodată, prin uşile împărăteşti, pe care le uitase deschise (nu trase dvera) a văzut un înger strălucitor cu o sabie de foc în mînă stând lângă Sfânta Masă. S-a înspăimântat atât de tare, încât a luat-o la fugă. Ajungând la pronaos (biserica era mare) o voce i-a spus:”stai”! şi a împietrit.

duminică, 22 februarie 2015

Dreapta Judecată!!!

Demult, trăia într-un sat un brutar renumit pentru pâinea sa. Dar, într-o zi, lui i se păru că sunt cam uşoare bucăţile de unt pe care tocmai le cumpărase de la un ţăran şi le aşeză pe cântar. Când colo, ce să vezi?! În loc de 1 kg, cât trebuia să aibă o bucată, fiecare cântărea doar 800 de grame. Supărat foc, omul s-a dus degrabă la judecătorie, spunând că ţăranul înşală lumea şi cerând, bineînţeles, pedepsirea acestuia.

Acum e prea târziu

altO femeie, care îşi puse de multe ori în gând să devină o bună creştină, dar care tot amâna acet lucru, a văzut într-o noapte un vis.

Parcă mergea pe malul unui pârâu îngust, pe malul celălalt al căruia se vedea o prevelişte încântătoare, care o ademenea nespus. Femeia însă nu se hotăra să treacă. „Să mai stau aici puţin – se gândea ea, „dincolo pot trece oricând doresc", şi îşi continua mai departe drumul.

Ce este iertarea?

Ewmc0Z0rhwA
Iertarea este mişcarea sufletului prin care descoperim, pe de o parte, că avem nevoie să primim şi să oferim iertare, dar că nu ştim şi nu putem s-o facem şi, pe de altă parte, că nu e nevoie decât să o cerem de la Dumnezeu.
Iertarea este dragoste, iertarea este mila lui Dumnezeu trecută în mine, pe care eu o trec aproapelui meu sau celui care m-a rănit sau mie, şi zic: „Doamne, vino Tu şi iartă!”. „Numai Dumnezeu iartă!”, spun atât de bine, dar fără să ştie bine ce spun, mulţi din cei ce refuză să ierte… Ei mărturisesc jumătate din taina iertării. Cealaltă jumătate este faptul că Dumnezeu nu iartă undeva ci în sufletul omului.

Canonul Sfântului Andrei Criteanul: Pocăinţă şi acomodare cu împărăţia lui Dumnezeu

fotor449
Din prima zi a Postului Paştilor, cântarea Canonului celui Mare îi oferă credinciosului „cheia“ înţelegerii asprei călătorii pe care o are de parcurs până la Învierea Domnului: pocăinţa, înnoirea vieţii, întoarcerea la Dumnezeu. Creaţie a Sfântului Andrei, arhiepiscopul Cretei, Canonul depăşeşte prin mărime orice alt canon imnografic. În acelaşi timp, prin adâncimea ideilor pe care le cuprinde, îl cheamă pe credincios să-şi altoiască viaţa spirituală pe drumul lui Hristos, spre Golgota şi spre Înviere, drum pe care se sintetizează destinul umanităţii.
Postul cel Mare este o călătorie duhovnicească spre Înviere. Prin toate slujbele pe care Părinţii Bisericii le-au presărat de-a lungul celor 48 de zile de postire, credinciosul este ajutat să crească spiritual şi să se apropie mai mult de Dumnezeu. Între aceste slujbe, un loc aparte îl ocupă Canonul cel Mare, alcătuit de Sfântul Andrei, arhiepiscopul Cretei.

De ce ortodocşii sunt singurii creştini care mai ţin Postul Mare – şapte săptămâni?

3072
Perioada Postului Mare s-a con­stituit în exclusivitate în funcţie de postul pregătitor în vederea Paştelui. Acesta a rămas elementul esenţial al convertirii şi al efortului ascetic în­treprins în timpul celor 40 de zile, de aceea canoanele sinoadelor îl fac obligatoriu pentru toţi.
Ulterior s-a adăugat o serie de alte prescripţii disciplinare impuse de atmosfera de doliu şi penitenţă legată de această perioadă, ca, de pildă, interdicţia de a se celebra Liturghia euharistică, sărbătorile sfinţilor, căsătoriile, aniversările, botezurile şi hiroto­nia, proscrierea relaţiilor sexuale şi a băilor iar, pentru monahi, in­terdicţia de a ieşi din mănăstirea lor în tot Postul Mare, „pentru ca stăruinţa lor în rugăciune să nu se risipească”. Dar toate aceste legi nu sunt în fond decât consecinţe naturale ale ţinerii postului care exclude orice solemni­tăţi exterioare pentru a concentra forţele creştinilor asupra lor înşişi.

duminică, 15 februarie 2015

Ramanerea pana la sfarsitul slujbei in biserica

Ai venit asadar la biserica si te-ai invrednicit sa te intalnesti cu Hristos? Nu pleca pana nu se termina slujba. Daca pleci inainte de optus esti intocmai ca un dezertor. De la teatru nu pleci pana nu se termina spectacolul. Dar atunci cand intri in biserica, in casa Domnului, intorci spatele Preacuratelor Taine? Infricoseaza-te cel putin de cel ce zice: „Cel ce nu ia in seama cuvantul lui Dumnezeu este dat pierzarii.”

Venirea noastra la biserica

Asadar va rog si va implor ca inaintea oricarei alte ocupatii si griji sa preferam mersul la biserica. Sa alergam cu sarguinta la biserica oriunde ne-am afla.
Luati aminte insa ca nimeni sa nu intre in acest loc sfant avand griji lumesti sau imprastiere sau lipsa de incredere in purtarea de grija a lui Dumnezeu, ci lasati-le pe toate afara, la usile bisericii, si astfel cu inima slobozita de griji sa intrati inauntru.

SA LUAM AMINTE! 14 zile de foc si intuneric! Nici ingerii din ceruri nu stiu cand vor veni aceste clipe groaznice…

apocalipsa2„NU vătămaţi pământul, nici marea, nici copacii, până ce nu vom pecetlui pe robii Dumnezeului nostru pe frunţile lor. Şi am auzit numărul celor pecetluiţi: O sută patruzeci şi patru de mii de pecetluiţi din toată seminţia fiilor lui Israil.”
După acestea am văzut, mulţime multă, pe care nimeni nu putea să o numere; din toate neamurile şi seminţiile şi popoarele şi limbile pământului, stând înaintea Scaunului şi înaintea Mielului îmbrăcaţi în veşminte albe şi cu finice în mâinile lor.
Şi strigau cu glas mare, zicând: „Mântuirea este de la Dumnezeul nostru, care şade pe Scaun şi de la Mielul.” * După căderea turcilor vor veni toate neamurile la credinţa Ortodoxă şi se vor uni cu Biserica Răsăritului.

marți, 10 februarie 2015

Mobilul ascuns din spatele atacurilor asupra Bisericii Ortodoxe Române

papusariGăsesc foarte interesant modul de discuție lipsit de rațiune al unor oameni care se cred perfect raționali. Deși cred cu putere acest lucru – și și-ar băga și mâna în foc că argumentele lor sunt raționale, decurgând în mod logic și firesc din chestiuni pe care le consideră incontestabile – observăm cu stupoare talibanismul de care dau dovadă, atunci când lansează lozincile preluate din propaganda inamică și îngurgitate fără discernământ. Prin talibanism înțelegem acel comportament profund irațional, care propagă în mod iresponsabil niște lozinci, dogme, credințe pe cale violentă (nu neapărat fizică – și violența de limbaj e tot o formă de violență) fără a aduce nici cel mai umil argument rațional că ar exista o urmă de dreptate în ceea ce zic. Au dreptate pentru că au dreptate și atât! Exact precum talibanii din Afghanistan.

duminică, 8 februarie 2015

Minunile dragostei


altNu trecuse nici un an de când Dumnezeu îi unise prin taina căsătoriei. Erau într-adevăr, o pereche potrivită. El, funcţionar la bancă. Ea, absolventa de liceu, politicoasă şi plină de însuşiri. Cunoştea limba franceză şi pianul.Şi era o gospodină deosebită. Toţi îi lăudau...
Însă uneori încercările vieţii vin atunci când nimeni nu le aşteaptă... Fără ca cineva să ştie ce se întâmplă, Kostas s-a trezit într-o dimineaţă cu tulburări de vedere. Până la amiază orbise de tot. Jale şi durere în casă. Tânăra soţie, Avgi, s-a îndurerat.Au fost chemaţi medici.

Cum ne iubeşte Dumnezeu... (Cuvânt la Duminica Fiului Risipitor)


altDragostea nesfarsita a lui Dumnezeu pentru oameni se vede in indelunga Sa rabdare, marea Sa iertare si marea Sa bucurie. Aceasta dragoste isi poate gasi asemanare pe pamant in dragostea mamei pentru copilul ei. Cine de pe pamant are o rabdare mai mare fata de o faptura, decat numai mama fata de copilul ei? Iertarea cui o poate depasi pe aceea a mamei? Cine mai plange de bucurie cu repejune la schimbarea spre indreptare a copilului ei pacatos, ca mama?

miercuri, 4 februarie 2015

Până unde trebuie să ne dăruim atunci când iubim?

Pr. Constantin NeculaNu vreau să mă gândesc la lucruri obscene, absconse! Am să vă zic o poveste. O ştiţi, sigur c-o ştiţi, dar v-o mai zic o dată. Haideţi să vedem, să stabilim împreună care e limita iubirii în această poveste. Fiţi atenţi…

sâmbătă, 24 ianuarie 2015

Cu nici un chip nu te voi părăsi…, nu te voi lăsa!

In 1988 un cutremur de 8,2 grade a redus Armenia la ruine, omorând peste 30.000 de oameni în mai puţin de 4 minute. In mijlocul acestei devastări uriaşe şi a haosului creat, un soţ şi-a lăsat soţia acasă, casa lor fiind încă în picioare şi a alergat la şcoala, unde ar fi trebuit să fie fiul său, dar… a descoperit clădirea şcolii în totalitate la pământ… După trauma primului şoc, şi-a amintit promisiunea pe care i-o facuse cândva fiului lui… ,,nu contează ce se întâmplă, am să îţi vin în ajutor, oricând, oriunde!” … Lacrimile începură să-i curgă şiroaie pe obraji… Îngrozit, se uită la grămada de cărămizi şi moloz ce fusese cândva şcoala fiului lui…

luni, 19 ianuarie 2015

Sfaturi duhovniceşti ale Sfântului Serafim de Sarov


altAminteşte-ţi mereu, ascultarea le întrece pe toate. Ea întrece postul şi rugăciunea! Iar noi nu numai caănu trebuie să o refuzam, trebuie să alergăm în întâmpinarea ei! Noi trebuie să răbdam orice necaz care ar veni din partea fraţilor fără să ne tulburam şi să cârtim.
Sufletul trebuie alimentat şi hrănit cu Cuvântul lui Dumnezeu. Cel mai mult noi ar trebui să practicăm lectura Noului Testment şi a Psaltirii. Aceasta ar trebui făcută în picioare. Din această lectura vine iluminarea minţii care este schimbată printr-o dumnezeiască schimbare.
Cel ce citeşte Sfânta Scriptură primeşte o căldură care în singurătate dă nastere la lacrimi, prin care omul este încălzit iar şi iar, umplut de daruri duhovniceşti, care dau o încântare minţii şi inimii dincolo de orice închipuire.
Mai presus de toate, aceasta trebuie facuta pentru a dobandi pacea sufletului: "Pace multa au cei ce iubesc legea Ta si nu se smintesc." (Ps.118,165). Este foarte util sa citesti intrega Biblie intr-un mod inteligent. Caci numai prin acest exercitiu singur, pe langa alte bune lucrari, Domnul nu-l va lipsi pe om de mila Sa, ci va inmulti darul sau de intelegere.

CUVINTE DE TREZIRE SI DE LIMPEZIRE DUHOVNICEASCA DE LA CUVIOSUL SERAFIM ROSE


"Este mai tarziu decat credem"; "Nu trebuie sa umblam dupa semne spectaculoase, ci mai degraba sa cautam semne duhovnicesti..."
"Poate că aceştia sunt ultimii câţiva ani în care mai putem continua să răspândim liberi cuvântul".
"Ştiţi ce s-ar întâmplă dacă Hristos ar umbla astăzi prin lume? Probabil că L-ar interna într-un spital de nebuni şi L-ar droga cu tot felul de medicamente. Lumea L-ar răstigni şi acum la fel cum a făcut-o acum două mii de ani".
"Lumea face parte prea mult din viata noastra. Adeseori – iar în ziua de astazi, de fapt, în chip obisnuit – uitam de lumea cea cereasca. Apăsarea lumescului este extrem de puternica astazi, încît de multe ori pierdem din vedere ce înseamna a fi de fapt crestin".

Cuvântul la Psalmi al Sfântului Vasile cel Mare


 
Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi folositoare. Ea a fost scrisă de Duhul Sfânt pentru ca să găsim în ea, întocmai ca într-un spital sufletesc, la care să vină toţi, doctoria potrivită pentru boala fiecaruia. Căci este scris: " doctoria este aceea care va face să înceteze suferinţele cele mari ". Într-adevăr, altceva ne învaţă cărţile profetilor, altceva cele istorice, altceva Legea şi altceva îndemnurile date prin Proverbe. Cartea Psalmilor însă cuprinde în sine tot ceea ce este mai folositor în toate. Ea profetizează cele viitoare, însemnează fapte istorice, dă legi pentru viaţă, arată ce trebuie să facem şi, ca să spunem într-un singur cuvânt, este o adevărată comoară de învăţături bune, punând la îndemâna fiecăruia, după sârguinţa lui, tot ceea ce îi este de folos.

sâmbătă, 3 ianuarie 2015

Rolul creştinilor în lume este să curăţească atmosfera pământului şi să lărgească Împărăţia lui Dumnezeu

dmitri-belyukin-panorama-of-athos-from-the-top-of-the-holy-mountain1-e1270947543268
Omul care poartă în sine împărăţia lui Dumnezeu răspândeşte în jur gânduri sfinte, gânduri dumnezeieşti. Împărăţia lui Dumnezeu făureşte (lucrează) în noi atmosfera împărăţiei cerurilor, împotriva atmosferei diavoleşti a cugetului, pe care o răspândeşte în jur omul care poartă în inima sa iadul.

De ce avem nevoie de pilde...

Yuriev den
Biserica ne învață să luăm ca pilde pe sfinții părinții noștri, să le urmăm exemplele, să ne înțelepțim din greșelile lor, experiențele lor și să avem mare atenție la cum și-au încheiat ei viața. Cu toții dorim să-l urmăm pe Hristos, El este ținta noastră, avem pildele scripturii, dar avem și pildele vieții sfinților, a acelora care s-au nevoit să devină niște bineplăcuți lui Dumnezeu. Nu inoportun Biserica a adunat și păstrat în scris și prin viu grai, viețile sfinților, ale nevoitorilor întru Hristos. Avem mare nevoie de experiența lor, de modul lor de percepție, de ispitele care le-au depășit, in ce context, în ce conjunctură istorică, din ce poziție socială, samd.

Nu te mândri, când faci milostenie

moneyjpg_8327470_2482529
Dintr-un orgoliu de stăpân sau, mai exact, dintr-o trufie de om cu bani, sau dintr-o inexplicabilă răutate, deseori nu-i “onorăm” nici măcar cu o vorbă pe cei ce se hrănesc de pe urma noastră, sau chiar îi tratăm cu ostilitate.