Photobucket

sâmbătă, 26 iulie 2014

Zâmbetul smerit în viaţa creştinului - rodul înţelepciunii.



În viaţa aceasta de zi cu zi ne confruntăm mereu cu probleme. La sigur ele au fost, sunt şi vor fi. Dar vreau să vă îndemn la o depăşire a lor printr-un zâmbet smerit. Ce vreau eu să spun oare prin aceste cuvinte? A trece prin necaz, pentru un adevărat creştin, înseamnă a te întări. Şi acest drum al trecerii prin pustiul necazului trebuie să fie făcut cu zâmbetul smerit faţă de aproapele nostru. E nevoie să încercăm să zâmbim atunci când ne smereşte Dumnezeu prin necazuri şi asta pentru a nu-l determina pe fratele nostru spre o cădere în deznădejde! Căci doar aceste necazuri ne sunt un favor şi trebuie să le primim ca ceva bun şi folositor. Zâmbetul prezent în chipul nostru la vremea de necaz va aduce mai multă lumină în chipul aproapelui nostru decât acel zâmbet zilnic care este lipsit de înţelepciune divină.

A zâmbi chiar dacă inima îţi sângerează este cea mai mare taină a facerii de linişte în sufletul aproapelui tău. Dacă ţinem minte bine când Scriptura ne spune că: "Atunci când postim să nu umblăm prin pieţe ci să intrăm în cămara noastră şi să ne rugăm Domnului care vede toate în ascuns", ne putem da seama că necazurile şi greutăţile noastre sunt ca un post adevărat al desăvârşirii noastre. De aceea este foarte important să ştim să zâmbim chiar dacă sufletul ne plânge. Un zâmbet smerit şi la locul său poate să aducă lumină în sufletul aproapelui nostru astfel încât să ajungă el la vederea unui înger în chipul celui cu zâmbetul smerit.

Pentru a mă face mai explicit voi încerca să vă redau o mică istorioară a unui mic copil creştin care şi-a dorit foarte mult să întâlnească un înger. Auzise el că îngerii sunt frumoşi şi buni, şi, într-o zi, a pornit în căutarea unui înger. Ştia foarte bine că nu o să fie o simplă plimbare, aşa că înainte de a porni şi-a umplut bine, bine gentuţa cu dulciuri şi cu multe sticluţe cu apă, ca să-şi mai potolească foamea şi setea din când în când.

Când a fost la câteva blocuri depărtare de casa lui a zărit un parc mare şi umbros, şi s-a gândit să-şi tragă puţin sufletul înainte de a porni iar la drum. S-a aşezat pe o bancă lângă un bătrân trist şi amărât, dar cu o faţă luminoasă, care se uita atât de plictisit la porumbeii ce scormoneau şi ei asfaltul, în speranţa că or mai găsi câte ceva de-ale gurii.
Băieţelul şi-a pus gentuţa în braţe şi a scos din ea o sticluţă de apă şi, când să guste din ea, a fost întrerupt de privirea bătrânului, care se uita la el cu o flămânzeală de parcă vroia să îl mănânce cu tot cu papuci. Făcându-i-se milă, băiatul i-a oferit acestuia câteva dulciuri, iar drept răsplată bătrânul i-a oferit un zâmbet.

Atât de minunat şi de radiant a fost zâmbetul bătrânului, încât băieţelul i-a oferit şi o sticluţă cu apă doar, doar va mai primi încă un zâmbet atât de frumos. Fără nici o ezitare şi fără nici o reţinere, bătrânul i-a mai zâmbit încă o dată copilului.

Toată după-amiaza au stat acolo pe bancă, mâncând şi bând, fără să îşi spună vreun cuvânt unul celuilalt. Pe când se înnoptă, băiatul simţi prezenţa oboselii şi se hotărî să o ia către casă, mulţumit de bucuria pe care i-o făcuse bătrânul, din care radia atâta dragoste. Nici nu apucă bine să facă doi paşi că dă fuguţa înapoi să-l îmbrăţişeze pe colegul său de bancă. Bătrânul surprins de fapta copilului, cu doi stropi de lacrimi în ochi, tot ce i-a putut oferi înapoi a fost cel mai frumos zâmbet pe care l-a văzut copilul în acea zi.

Ajuns acasă, mama băiatului îl întâmpină. Surprinsă de expresia feţei lui plină de fericire, dânsa îl întrebă: "Ce ai făcut tu azi de eşti aşa de fericit? Cine ţi-a adus această fericire?"

Copilul îi răspunse: "Am stat la masă cu un înger!". Şi înainte ca mama lui să apuce să îi răspundă, a mai adăugat: "Ştii ceva? Are cel mai frumos zâmbet dintre toate pe care le-am văzut vreodată, cu toate că e mai bătrân decât mi-l închipuiam!"

Între timp, bătrânul a ajuns şi el acasă şi fiul său, observând privirea paşnică a tatălui, nu a putut să nu îl întrebe: "Tată, ce ai făcut azi de eşti aşa fericit? Cine ţi-a adus această fericire?"

El i-a răspuns fiului său: "Am mâncat în parc dulciuri cu un înger!". Şi înainte ca fiul său să apuce să îi răspundă, el a adăugat:" Ştii ceva? Este mult mai tânăr decât mi-l închipuiam!"

Prea des subapreciem puterea unei îmbrăţişări, a unui zâmbet, a unei vorbe bune, a unei urechi ascultătoare, a unui onest compliment sau a unui simplu act de bunătate şi milă. Toate acestea au puterea de a face dintr-o zi obişnuită o zi specială sau chiar să schimbe întregul fir al vieţii unei persoane. Şi toate acestea sunt cele mai simple şi obişnuite manifestări prin care lucrează bunătatea şi dragostea divină.

Şi voi încheia acest mic mesaj al meu cu câteva gânduri de la mai marii noştri despre: Zâmbet
- Învăţaţi să lăsaţi pe chipul vostru să înflorească un zâmbet, este darul pe care îl oferiţi aproapelui, este darul pe care-l oferiţi întregului univers. Octavian Paleriu
Zâmbetul, care este o cochetărie, o bunătate, n-are de a face cu râsul, care este o bucurie, şi nici cu rânjitul, care este o batjocură. Nicolae Iorga
- Vorba bună, zâmbetul şi fapta binefăcătoare sunt raze ale soarelui răsfrânte în sufletul omului. Nicolae Iorga
Zâmbetul durează doar o clipă, dar amintirea lui o viaţă întreagă.
Un zâmbet este o lumină la fereastra sufletului ce îţi arată că inima este acasă.
- Atâta timp cât mai putem zâmbi cauza nu e încă pierdută. William Shakespeare
- Învaţă să ai mereu un zâmbet ascuns în inimă. Părintele Arsenie Papacioc.

Cel care poate să zâmbească în momente de necaz dă dovadă de adevărată valoare de nepreţuit decât cel care este o viaţă smerit. Zâmbetul smerit şi calculat aduce lumină în chipul aproapelui iar smerenia îţi aduce ţie aminte de lumina pe care trebuie să o iradiezi. Dacã vezi pe cineva fãrã zâmbet, dã-i unul de-al tãu! Să ne ajute Bunul Dumnezeu să putem zâmbi atunci când sufletul ne plânge şi să putem râde atunci când zâmbetul e trist. Amin

Niciun comentariu: