Photobucket

vineri, 1 noiembrie 2013

Fără Hristos, Europa este cel mai sărac cerşetor al lumii... Fie ca Europa să se reboteze!


 
...Dacă Europa se laudă cu cultura, ea se laudă cu ceva, nu cu cineva. Căci şi alte popoare au cultura lor şi nu au nevoie de cea Europeană. Alte popoare, precum Indienii şi Chinezii au o cultură mult mai bogată, mai profundă şi mai rafinată decît cultura Europeană; din această pricină ei urăsc şi dispreţuiesc cultura Europeană. De aceea spunem: dacă Europa se laudă cu cultura, cu nimic se laudă.
Dacă Europa ar fi rămas Creştină, s-ar fi lăudat cu Hristos, nu cu cultura. Iar marile popoare ale Asiei şi ale Africii, chiar ne­botezate, dar avînd deschidere duhovnicească, ar fi înţeles-o şi ar fi preţuit-o. Căci acele popoare se laudă cu credinţa lor, cu dumne­zeii lor, cu cărţile lor religioase; unele cu Coranul, unii cu Vedele sau cu altele. Ei, carevasăzică, nu se laudă cu lucrul mîinilor lor, cu cultura lor – ci cu ceva pe care îl consideră mai presus de ei, mai presus decît orice altceva. Numai popoarele Europene nu se laudă cu Hristos şi cu Evanghelia lui Hristos, ci cu maşinile lor groaz­nice şi cu produsele lor ieftine, adică cu cultura lor. Urmarea aces­tei lăudăroşenii a Europei cu insistenţă asupra culturii este că toate popoarele necreştine Îl urăsc pe Hristos şi Creştinismul.

Urînd cele mici, urăsc şi ce este cel mai mare. Urînd produsele şi oamenii din Europa, Îl urăsc şi pe Dumnezeul Europei. Dar, vai, Europa nici nu se sinchiseşte de aceasta – căci ea, mai înainte de toţi, şi-a urît şi şi-a lepădat Dumnezeul. Neamurile Europene au ajuns la această stare de neinvidiat din pricina creşterii sale greşite sub înrîurirea unei biserici aflate în greşeală de 900 de ani încoace [Papismul, „biserica" catolică, n.n.]. Pentru aceas­ta nu popoarele Europene sînt de vină; de vină sînt conducătorii duhovniceşti ai lor. Nu turma e de vină; de vină sînt păstorii.
Bine ar fi fost ca Europa să se laude cu Creştinismul drept moştenirea sa cea mai de preţ şi mai de cinste. Aşa ar fi trebuit să fie, aşa a şi fost în primele veacuri de la Hristos – Europa a fost destinată Creştinismului, s-a asemuit cu Creştinismul. Rostul pe care Dumnezeu îl rînduise continentului European era slăvirea lui Hristos şi propovăduirea Sa pe toate continentele, la toate neamu­rile. Europa nu are cu ce să se laude în afară de Creştinism. Fără Hristos, Europa este cel mai sărac cerşetor şi cel mai crud tîlhar al lumii acesteia.
Serbia e vecina Europei, dar Serbia nu este Europa. Să ajute Euro­pa, dacă vrea şi dacă poate, dar să nu se contopească în Europa, să nu se piardă în Europa. Într-un cuvînt: să fie cu Hristos, să se laude cu Hristos şi cu nimic altceva, iar atunci lumina cea cerească se va revărsa înaintea ei. Şi va şti încotro merge. Va vedea calea cea bună. Să-l proslăvească pe Hristos, de acum înainte ca şi pînă acum, şi nu se va ruşina. De la Hristos, milă peste Serbia, iar lui Hristos, de la Serbia slavă şi laudă, în vecii vecilor. Amin.

Sf. Nicolae Velimirovici, Prin fereastra temniţei, p. 91-92
 
...Poveştile sînt pentru copii. Simbolismul, esteticul naturii e pen­tru copii. Toate acestea sînt frumoase şi fireşti. Este frumos să fii co­pil, şi este firesc pentru copil să se ia după ochii trupeşti şi să treacă cu vederea trupească peste suprafaţa lucrurilor. Dumnezeu iubeşte copiii. Prunc este Israil, şi eu am iubit pre el /Iosia 11:1/ a zis Domnul prin prorocul Său. Dar este urît cînd omul în vîrstă dă în mintea copiilor. Urît şi nefiresc.
Apusul a dat în mintea copiilor. În aceasta stă urîciunea şi nebu­nia lui. În perioada sa Creştină, atunci cînd Apusul era Ortodox, el vedea cu duhul şi privea cu mintea. Însă cu cît s-a îndepărtat mai mult de adevărul şi virtuţile Creştine, cu atîta i s-a scurtat vederea duhovnicească, pînă ce, în veacul al XX-lea, aceasta s-a întunecat de-a binelea. Nu i-au mai rămas acum decît ochii trupeşti, pen­tru vederea materială. Apuseanul şi-a înarmat ochii cei trupeşti cu multe instrumente nemaiîntîlnite, pentru a vedea mai bine şi mai în amănunt lumea materială, forma şi culoarea ei, numărul, măsura şi distanţa. El se uită prin microscop şi vede viermişorii, micro­bii, precum nu i-a văzut nimeni, niciodată. Se uită prin telescop şi vede stelele ca şi cum ar fi deasupra hornului casei, aşa cum nimeni altul dintre oameni nu le-a mai văzut vreodată. Dar pînă aici; atît şi nimic mai mult! Însă în ceea ce priveşte întreaga vedere şi pătrundere duhovnicească în miezul ascuns al lucrurilor, în rostul şi înţelesul întregii zidiri din marele cosmos de deasupra noastră, o, fraţii mei! – în această privinţă, omenirea Apuseană de astăzi e mai oarbă decît Arabia musulmană, decît India brahmanilor, decît Tibe­tul budist şi decît China animistă. O mai mare ruşine pentru Hristos decît aceasta, ca cei botezaţi să fie mai orbi decît cei nebotezaţi, nici că se poate.
Apostolul Pavel ar fi rostit întocmai şi astăzi cele dezvăluite Galatenilor botezaţi, pentru bătrînul Apus căzut în mintea copiilor. Aşa a scris el Galatenilor: O, fără de minte Galateni, cine pre voi a zavistuit ca adevărului să nu vă plecaţi, voi înaintea ochilor cărora zugrăvit au fost Iisus Hristos întru voi răstignit? Aşa fără de minte sînteţi? Dupre ce în Duh aţi încăput, acum în trup săvîrşiţi? /Gal. 3:1, 3/ Şi Europa de odinioară începuse cu duhul, iar acum în trup se săvîrşeşte,adică în vedere trupească, în judecată trupească, în dorinţe trupeşti şi în cîştiguri trupeşti. Ca şi cum ar fi fost înşelată! Întreaga ei viaţă din vremurile noastre este cuprinsă între două dimensiuni: lungime şi lăţime. Ea ştie numai de spaţiu, adică de lungime şi lăţime. Nu ştie nici de adîncime, nici de înălţime. Din această pricină, se luptă pen­tru pămînt, spaţiu, extindere. Pentru spaţiu, numai pentru spaţiu!
De aici, război după război, şi grozăvie după grozăvie. Căci Dumnezeu nu l-a zidit pe om să fie doar o vietate în spaţiu, ci ca să pătrundă cu mintea în adîncimea tainelor şi să se ridice cu ini­ma la înălţimile dumnezeieşti. Războiul pentru pămînt este un război împotriva adevărului. Iar războiul împotriva adevărului este un război împotriva firii Dumnezeieşti şi omeneşti.
O, tristeţe mai amară decît pelinul! Cît de mult suferă, se nevoiesc şi se jertfesc oamenii pentru trecătoarea şi amăgitoarea împărăţie pămîntească! Dacă ar fi primit să pătimească măcar a suta parte din aceste chinuri şi jertfe pentru împărăţia cea cerească, războiul de pe pămînt le-ar fi fost pricină de rîs în hohote! Cu greu dau doi bănuţi lui Hristos, iar templului diavolului Marte îi dau copiii şi toată avuţia!
Fie ca Europa să se reboteze şi să se întoarcă spre Hristos. Să pomenească pe Preasfînta Născătoare-de-Dumnezeu şi pe cei 12 mari Apostoli, iar solzii de pe ochii ei vor cădea. Şi va fi din nou frumoasă precum era în urmă cu o mie de ani, Europa ortodoxă a lui Hristos. Şi va fi fericită, iar noi împreună cu ea. Şi se vor bucu­ra popoarele înlăcrimate ale Europei, şi vor cînta cu noi cîntare de slavă lui Dumnezeu, în vecie: Sfînt, Sfînt, Sfînt Domnul Savaoth, plin este cerul şi pămîntul de slava Ta. Amin.

Sf. Nicolae Velimirovici, Prin fereastra temniţei, p. 105-107

Niciun comentariu: