marți, 16 aprilie 2013

Cuvant ascetic




Fratele a întrebat pe bătrânul zicând: rogu-te, Părinte, să-mi
spui, care a fost scopul întrupării Domnului?
- Şi bătrânul răspunzând a zis: mă mir, frate, că, deşi auzi
în fiecare zi simbolul credinţei, mă mai întrebi despre
aceasta. Totuşi îţi spun că scopul întrupării Domnului a
fost mântuirea noastră.
- Iar fratele a spus: în ce fel, Părinte?
- Şi a răspuns bătrânul: Omul fiind făcut la început de
Dumnezeu şi aşezat fiind în Rai, a călcat porunca şi prin
aceasta a căzut în stricăciunea morţii.
Pe urmă, fiind
cârmuit prin Providenţa felurită a lui Dumnezeu generaţie
după generaţie, a stăruit totuşi să sporească în rău, fiind
dus de feluritele patimi ale trupului, până la deznădejdea
de viaţă. Din această pricină Fiul cel Unul Născut al lui
Dumnezeu, Cuvântul cel mai dinainte de veci, care este
Dumnezeu Tatăl, izvorul vieţii şi al nemuririi, ni s-a arătat
nouă celor ce şedeam în întunericul şi în umbra morţii.
Întrupându-se din Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria, ne-a
arătat chipul unei vieţuiri de formă dumnezeiască.
Şi dându-ne porunci sfinte şi făgăduind împărăţia
cerurilor celor ce-şi vor rândui viaţa după ele şi
înfricoşând cu chinurile veşnice pe cei ce le vor călca, iar
mai pe urmă suferind patima mântuitoare şi înviind din
morti, ne-a dăruit nădejdea învierii şi a vieţii veşnice.
"Prin aceasta a dezlegat osânda păcatului strămoşesc al
neascultării şi a desfiinţat prin moarte stăpânirea morţii, ca
«precum în Adam toţi mor, aşa în El toţi să se facă vii».36
Suindu-Se apoi la cer şi şezând de-a dreapta Tatălui, a
trimis pe Duhul Sfânt, ca arvună, a vieţii şi spre luminarea
şi sfinţenia sufletelor noastre, ca şi spre ajutorul celor ce se
nevoiesc pentru mântuirea lor prin păzirea poruncilor Lui.
Acesta este scopul întrupării Domnului, spus pe scurt.
2. Şi fratele a zis: Ce porunci trebuie aşadar să
împlinesc, Părinte, ca să mă mântuiesc prin ele? Aş dori să
aud aceasta pe scurt. Iar bătrânul a răspuns: însuşi Domnul
a spus după înviere Apostolilor: «mergând învăţaţi toate
neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al
Sfântului Duh, învăţându-le să păzească toate câte v-am
poruncit vouă»37.
Prin urmare tot omul, care s-a botezat în numele
Treimii Dumnezeieşti şi de viaţă făcătoare, trebuie să ţină
toate câte a poruncit Domnul. Din această pricină Domnul
a împreunat păzirea tuturor poruncilor cu dreapta credinţă,
ştiind că nu e cu putinţă să-i aducă omului mântuirea
numai una dintre ele, despărţită de celelalte. De aceea şi
David, având credinţa cea dreaptă, a zis către Dumnezeu:
«Spre toate poruncile Tale m-am îndreptat; toată calea cea
nedreaptă am urât-o»38. Căci toate poruncile Domnului ni s-au dăruit nouă împotriva a toată calea cea nedreaptă. De
vom nesocoti aşadar fie şi numai una, ni se va deschide
îndată calea păcatului, opusă ei.
3. Şi a zis fratele: Dar cine poate, Părinte, să
împlinească toate poruncile, care sunt aşa de multe? A
răspuns bătrânul: Cel ce imită pe Domnul şi merge pe
urmele Lui. Şi a zis fratele: Şi cine poate să imite pe
Domnul? Doar Domnul a fost Dumnezeu, chiar dacă s-a
făcut om. Iar eu sunt om păcătos, robit de zeci de mii de
patimi. Cum pot aşadar să imit pe Domnul? Şi a răspuns
bătrânul: Nimenea din cei robiţi de materia lumii nu poate
să imite pe Domnul. Dar cei ce pot zice: «Iată noi am lăsat
toate şi am urmat Ţie», aceştia primesc puterea să-L imite
pe El şi să împlinească toate poruncile Lui. Zice fratele:
Toată puterea? Răspunse bătrânul: Auzi-L pe El zicând:
«Iată v-am dat vouă putere să călcaţi peste şerpi şi scorpii
şi peste toată puterea vrăjmaşului; şi nimic nu vă va
vătăma pe voi»39.
4. Această putere şi stăpânire primind-o, Pavel zice:
«Faceţi-vă următorii mei precum şi eu al lui Hristos»40.
Sau iarăşi: «Nu este acum osândă asupra celor ce sunt în
Hristos, care nu umblă după trup, ci după duh»41. Sau
iarăşi: «Iar de sunt ai lui Hristos, au răstignit trupul
împreună cu patimile şi cu poftele lui»42. Şi iarăşi: «Mie
lumea mi s-a răstignit, ca şi eu lumii»43.
5. Despre această stăpânire şi ajutor proorocind David
a zis: «Cel ce locuieşte întru ajutorul Celui Preaînalt se va
odihni sub acoperământul Dumnezeului cerului. Şi va zice
Domnului: ajutorul meu eşti şi scăparea mea, Dumnezeul
meu, şi întru El voi nădăjdui»44. Iar puţin după aceea:
«Peste aspidă şi vasilisc vei păşi şi vei călca peste leu şi
balaur, căci va porunci îngerilor Săi pentru tine, ca să te
păzească pe tine în toate cărările tale»45. Iar cei ce se
lipesc de trup şi iubesc materia lumii, ascultă, ce aud de la
Acela: «Cel ce iubeşte pe tatăl său, sau pe mama sa, mai
mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine!»46 Iar după
puţin: «Cel ce nu ia crucea sa ca să-mi urmeze Mie nu este
vrednic de Mine» (Luca 14, 33). Şi: «Cel ce nu se va
lepăda de toate avuţiile sale nu poate să îmi fie ucenic»
(Luca 14, 33). Aşadar cel ce vrea să se facă ucenicul Lui şi
să se afle vrednic de El şi să primească de la El putere
împotriva duhurilor răutăţii se desface de toată legătura
trupească şi se goleşte de toată împătimirea după cele
materiale şi aşa ia lupta cu vrăjmaşii nevăzuţi pentru
poruncile Lui, precum însuşi Domnul ni S-a făcut pe Sine
pildă, ispitit fiind în pustie de către căpetenia lor, iar după
ce a venit în lume, de către cei stăpâniţi de acela.
6. Şi a zis fratele: Dar sunt multe, Părinte, poruncile
Domnului; şi cine poate să le ţină minte pe toate, ca să se
nevoiască pentru toate? Şi mai ales eu, care sunt puţin la
minte? De aceea aş vrea să aud un cuvânt scurt ca,
ţinându-mă de el, să mă mântuiesc prin el. Şi a răspuns
bătrânul: Cu toate că sunt multe, frate, ele sunt cuprinse
într-un singur cuvânt: «Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul
tău din toată puterea ta şi din tot cugetul tău: şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi».47 Cel ce se străduieşte să
ţină acest cuvânt împlineşte toate poruncile. Dar cel ce nu
s-a desfăcut, precum s-a zis mai-nainte, de împătimirea
după cele materiale, nu poate să iubească cu adevărat, nici
pe Dumnezeu, nici pe aproapele. Căci este cu neputinţă ca
cineva să se lipească şi de cele materiale şi să iubească şi
pe Dumnezeu. Aceasta este ceea ce zice Domnul:
«Nimenea nu poate să slujească la doi Domni!»48 Sau:
«Nimeni nu poate să slujească lui Dumnezeu şi lui
Mamona»49. Căci în măsura în care mintea noastră se
alipeşte de lucrurile lumii, e robită de ele şi nesocoteşte
porunca lui Dumnezeu, călcând-o.
7. Şi a zis fratele: de care «lucruri» zici, Părinte?
Răspunse bătrânul: De mâncări, de bani, de avuţii, de
slavă, de rudenii şi aşa mai departe. Şi zise fratele: Dar
Părinte, nu Dumnezeu le-a făcut pe acestea? Şi nu le-a dat
oamenilor spre folos? Cum porunceşte atunci să nu se mai
îngrijească omul de ele? Răspunse bătrânul: Sigur că
Dumnezeu le-a făcut şi le-a dat oamenilor spre
întrebuinţare. Şi bune sunt toate cele făcute de Dumnezeu,
ca folosindu-ne bine de ele, să-i mulţumim lui Dumnezeu.
Dar noi fiind slabi şi trupeşti la înţelegere, am ales mai
mult cele materiale în loc de porunca iubirii, şi îngrijindune
de ele, ne războim cu oamenii. Se cuvine deci să punem
iubirea de orice om mai presus decât cele văzute şi decât
însuşi trupul. Căci ea este semnul iubirii de Dumnezeu,
precum însuşi Domnul arată în Evanghelie: «Cel ce mă
iubeşte pe Mine, zice, păzeşte poruncile Mele»50. Iar care
este porunca pe care păzind-o îl vom iubi pe El, auzi de la El când zice: «Aceasta este porunca Mea, ca să vă iubiţi
unii pe alţii»51. Vezi că iubirea întreolaltă întemeiază
iubirea de Dumnezeu, care este plinirea a toată porunca lui
Dumnezeu? De aceea porunceşte să nu se îngrijească de
avuţii, ci să se lepede de toate ale lui, tot cel ce doreşte să-
I fie ucenic.
8. Şi zise fratele: Fiindcă ai zis, Părinte, că trebuie să,
punem iubirea faţă de tot omul mai presus decât toat ecele
văzute şi decât trupul nostru însuşi, cum pot să iubesc pe
cel ce mă urăşte pe mine şi se întoarce de la mine? Şi cum
pot să-l iubesc dacă mă pizmuieşte şi mă înţeapă cu ocări
şi îmi întinde vicleşuguri şi îmi pregăteşte curse? Mi se
pare, Părinte, că acest lucru este prin fire cu neputinţă,
însăşi supărarea silindu-ne în chip firesc să ocolim pe cel
ce ne-a supărat. Răspunse bătrânul: Târâtoarelor şi
fiarelor, purtate încolo şi încoace de fire, le este întradevăr
cu neputinţă să nu se ferească de cel ce le aduce
durere. Dar celor făcuţi după chipul lui Dumnezeu şi
cârmuiţi de raţiune şi învredniciţi de cunoaşterea lui
Dumnezeu, care au primit legea de la El, le este cu putinţă
să nu ocolească pe cei ce-i supără şi să iubească pe cei ce-i
urăsc. De aceea şi Domnul spunând: «Iubiţi pe vrăjmaşii
voştri, faceţi bine celor ce vă urăsc pe voi...» şi celelalte,
nu le-a poruncit ca pe nişte lucruri cu neputinţă, ci ca pe
unele cu putinţă. Căci altfel nu ar pedepsi pe cel ce calcă
această poruncă. Şi însuşi Domnul ne arată aceasta prin
fapte, ca şi ucenicii Lui, care toţi s-au străduit pentru
iubirea aproapelui până la moarte şi s-au rugat cu căldură
pentru cei ce i-au ucis pe ei. Noi nu putem să iubim pe cei
ce ne urăsc, fiindcă suntem iubitori de materie şi de
plăcere şi le punem acestea mai presus de poruncă. Ba de
multe ori ocolim din pricina acestora şi pe cei ce ne iubesc, fiind mai răi ca fiarele şi târâtoarele. De aceea,
neputând păşi pe urmele lui Dumnezeu, nu putem
cunoaşte nici scopul Lui, ca să primim puterea.
9. Şi zise fratele: Iată, Părinte, eu am lăsat toate,
familie, avuţie, desfătări şi slava lumii, şi nu mai am nimic
în viaţă decât trupul. Dar pe fratele care mă urăşte şi mă
ocoleşte nu-l pot iubi, deşi mă silesc în fapt să nu
răsplătesc răul cu rău. Spune-mi deci ce trebuie să fac, ca
să pot să-l iubesc din inimă, chiar dacă mă necăjeşte şi-mi
întinde tot felul de curse. Răspunse bătrânul: Este cu
neputinţă să iubească cineva pe cel ce-l necăjeşte, chiar
dacă se arată a se fi lepădat de materia lumii, dacă nu
cunoaşte cu adevărat scopul Domnului. Iar dacă din darul
Domnului va putea să-l cunoască şi se va sili să umble
potrivit cu el, va putea să iubească din inimă pe cel ce-l
urăşte şi-l necăjeşte, precum şi Apostolii, cunoscându-L, lau
iubit.
10. Deci zise fratele: Te rog, Părinte, să-mi faci
cunoscut care a fost scopul Domnului? Răspunse bătrânul:
De vrei să cunoşti scopul Domnului, ascultă cu luare
aminte. Domnul nostru Iisus Hristos, fiind Dumnezeu prin
fire şi primind să se facă om pentru iubirea de oameni,
născându-se din femeie, s-a coborât sub lege, după
dumnezeiescul Apostol, ca păzind porunca întocmai ca un înrudit din ceruri şi mergând în pustie ca să fie ispitit de el,
a pornit împotriva Lui tot războiul, doar va putea cumva
să-L facă şi pe El să pună materia lumii mai presus de
iubirea lui Dumnezeu. Ştiind prin urmare diavolul că trei
sunt lucrurile în jurul cărora se învârteşte tot ce-i omenesc,
adică mâncările, avuţia şi slava, prin care a prăvălit
totdeauna pe om în prăpastia pierzării, cu aceste trei l-a
ispitit şi pe El în pustie. Dar Domnul nostru, arătându-se
mai presus ca ele, a poruncit diavolului să plece îndărăt.
om, să desfiinţeze osânda cea veche a lui Adam. Ştiind
aşadar Domnul că toată legea şi proorocii atârnă în aceste
două porunci ale legii: «Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul
tău din toată inima ta şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi»,
s-a grăbit să le păzească întocmai ca un om de la început
până la sfârşit. Dar diavolul, care a amăgit de la început pe
om şi avea de aceea stăpânirea morţii, văzându-L
mărturisit la botez de Tatăl şi primind ca om pe Duhul….

Extras din Filocalia vol II-Cuvant ascetic de Maxim Marturisitorul

Niciun comentariu: