Cuvant ascetic

Fratele a întrebat pe bătrânul zicând: rogu-te, Părinte, să-mi

spui, care a fost scopul întrupării Domnului?

- Şi bătrânul răspunzând a zis: mă mir, frate, că, deşi auzi

în fiecare zi simbolul credinţei, mă mai întrebi despre

aceasta. Totuşi îţi spun că scopul întrupării Domnului a

fost mântuirea noastră.

- Iar fratele a spus: în ce fel, Părinte?

- Şi a răspuns bătrânul: Omul fiind făcut la început de

Dumnezeu şi aşezat fiind în Rai, a călcat porunca şi prin

aceasta a căzut în stricăciunea morţii.

Pe urmă, fiind

cârmuit prin Providenţa felurită a lui Dumnezeu generaţie

după generaţie, a stăruit totuşi să sporească în rău, fiind

dus de feluritele patimi ale trupului, până la deznădejdea

de viaţă. Din această pricină Fiul cel Unul Născut al lui

Dumnezeu, Cuvântul cel mai dinainte de veci, care este

Dumnezeu Tatăl, izvorul vieţii şi al nemuririi, ni s-a arătat

nouă celor ce şedeam în întunericul şi în umbra morţii.

Întrupându-se din Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria, ne-a

arătat chipul unei vieţuiri de formă dumnezeiască.

Şi dându-ne porunci sfinte şi făgăduind împărăţia

cerurilor celor ce-şi vor rândui viaţa după ele şi

înfricoşând cu chinurile veşnice pe cei ce le vor călca, iar

mai pe urmă suferind patima mântuitoare şi înviind din

morti, ne-a dăruit nădejdea învierii şi a vieţii veşnice.

"Prin aceasta a dezlegat osânda păcatului strămoşesc al

neascultării şi a desfiinţat prin moarte stăpânirea morţii, ca

«precum în Adam toţi mor, aşa în El toţi să se facă vii».36

Suindu-Se apoi la cer şi şezând de-a dreapta Tatălui, a

trimis pe Duhul Sfânt, ca arvună, a vieţii şi spre luminarea

şi sfinţenia sufletelor noastre, ca şi spre ajutorul celor ce se

nevoiesc pentru mântuirea lor prin păzirea poruncilor Lui.

Acesta este scopul întrupării Domnului, spus pe scurt.

2. Şi fratele a zis: Ce porunci trebuie aşadar să

împlinesc, Părinte, ca să mă mântuiesc prin ele? Aş dori să

aud aceasta pe scurt. Iar bătrânul a răspuns: însuşi Domnul

a spus după înviere Apostolilor: «mergând învăţaţi toate

neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al

Sfântului Duh, învăţându-le să păzească toate câte v-am

poruncit vouă»37.

Prin urmare tot omul, care s-a botezat în numele

Treimii Dumnezeieşti şi de viaţă făcătoare, trebuie să ţină

toate câte a poruncit Domnul. Din această pricină Domnul

a împreunat păzirea tuturor poruncilor cu dreapta credinţă,

ştiind că nu e cu putinţă să-i aducă omului mântuirea

numai una dintre ele, despărţită de celelalte. De aceea şi

David, având credinţa cea dreaptă, a zis către Dumnezeu:

«Spre toate poruncile Tale m-am îndreptat; toată calea cea

nedreaptă am urât-o»38. Căci toate poruncile Domnului ni s-au dăruit nouă împotriva a toată calea cea nedreaptă. De

vom nesocoti aşadar fie şi numai una, ni se va deschide

îndată calea păcatului, opusă ei.

3. Şi a zis fratele: Dar cine poate, Părinte, să

împlinească toate poruncile, care sunt aşa de multe? A

răspuns bătrânul: Cel ce imită pe Domnul şi merge pe

urmele Lui. Şi a zis fratele: Şi cine poate să imite pe

Domnul? Doar Domnul a fost Dumnezeu, chiar dacă s-a

făcut om. Iar eu sunt om păcătos, robit de zeci de mii de

patimi. Cum pot aşadar să imit pe Domnul? Şi a răspuns

bătrânul: Nimenea din cei robiţi de materia lumii nu poate

să imite pe Domnul. Dar cei ce pot zice: «Iată noi am lăsat

toate şi am urmat Ţie», aceştia primesc puterea să-L imite

pe El şi să împlinească toate poruncile Lui. Zice fratele:

Toată puterea? Răspunse bătrânul: Auzi-L pe El zicând:

«Iată v-am dat vouă putere să călcaţi peste şerpi şi scorpii

şi peste toată puterea vrăjmaşului; şi nimic nu vă va

vătăma pe voi»39.

4. Această putere şi stăpânire primind-o, Pavel zice:

«Faceţi-vă următorii mei precum şi eu al lui Hristos»40.

Sau iarăşi: «Nu este acum osândă asupra celor ce sunt în

Hristos, care nu umblă după trup, ci după duh»41. Sau

iarăşi: «Iar de sunt ai lui Hristos, au răstignit trupul

împreună cu patimile şi cu poftele lui»42. Şi iarăşi: «Mie

lumea mi s-a răstignit, ca şi eu lumii»43.

5. Despre această stăpânire şi ajutor proorocind David

a zis: «Cel ce locuieşte întru ajutorul Celui Preaînalt se va

odihni sub acoperământul Dumnezeului cerului. Şi va zice

Domnului: ajutorul meu eşti şi scăparea mea, Dumnezeul

meu, şi întru El voi nădăjdui»44. Iar puţin după aceea:

«Peste aspidă şi vasilisc vei păşi şi vei călca peste leu şi

balaur, căci va porunci îngerilor Săi pentru tine, ca să te

păzească pe tine în toate cărările tale»45. Iar cei ce se

lipesc de trup şi iubesc materia lumii, ascultă, ce aud de la

Acela: «Cel ce iubeşte pe tatăl său, sau pe mama sa, mai

mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine!»46 Iar după

puţin: «Cel ce nu ia crucea sa ca să-mi urmeze Mie nu este

vrednic de Mine» (Luca 14, 33). Şi: «Cel ce nu se va

lepăda de toate avuţiile sale nu poate să îmi fie ucenic»

(Luca 14, 33). Aşadar cel ce vrea să se facă ucenicul Lui şi

să se afle vrednic de El şi să primească de la El putere

împotriva duhurilor răutăţii se desface de toată legătura

trupească şi se goleşte de toată împătimirea după cele

materiale şi aşa ia lupta cu vrăjmaşii nevăzuţi pentru

poruncile Lui, precum însuşi Domnul ni S-a făcut pe Sine

pildă, ispitit fiind în pustie de către căpetenia lor, iar după

ce a venit în lume, de către cei stăpâniţi de acela.

6. Şi a zis fratele: Dar sunt multe, Părinte, poruncile

Domnului; şi cine poate să le ţină minte pe toate, ca să se

nevoiască pentru toate? Şi mai ales eu, care sunt puţin la

minte? De aceea aş vrea să aud un cuvânt scurt ca,

ţinându-mă de el, să mă mântuiesc prin el. Şi a răspuns

bătrânul: Cu toate că sunt multe, frate, ele sunt cuprinse

într-un singur cuvânt: «Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul

tău din toată puterea ta şi din tot cugetul tău: şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi».47 Cel ce se străduieşte să

ţină acest cuvânt împlineşte toate poruncile. Dar cel ce nu

s-a desfăcut, precum s-a zis mai-nainte, de împătimirea

după cele materiale, nu poate să iubească cu adevărat, nici

pe Dumnezeu, nici pe aproapele. Căci este cu neputinţă ca

cineva să se lipească şi de cele materiale şi să iubească şi

pe Dumnezeu. Aceasta este ceea ce zice Domnul:

«Nimenea nu poate să slujească la doi Domni!»48 Sau:

«Nimeni nu poate să slujească lui Dumnezeu şi lui

Mamona»49. Căci în măsura în care mintea noastră se

alipeşte de lucrurile lumii, e robită de ele şi nesocoteşte

porunca lui Dumnezeu, călcând-o.

7. Şi a zis fratele: de care «lucruri» zici, Părinte?

Răspunse bătrânul: De mâncări, de bani, de avuţii, de

slavă, de rudenii şi aşa mai departe. Şi zise fratele: Dar

Părinte, nu Dumnezeu le-a făcut pe acestea? Şi nu le-a dat

oamenilor spre folos? Cum porunceşte atunci să nu se mai

îngrijească omul de ele? Răspunse bătrânul: Sigur că

Dumnezeu le-a făcut şi le-a dat oamenilor spre

întrebuinţare. Şi bune sunt toate cele făcute de Dumnezeu,

ca folosindu-ne bine de ele, să-i mulţumim lui Dumnezeu.

Dar noi fiind slabi şi trupeşti la înţelegere, am ales mai

mult cele materiale în loc de porunca iubirii, şi îngrijindune

de ele, ne războim cu oamenii. Se cuvine deci să punem

iubirea de orice om mai presus decât cele văzute şi decât

însuşi trupul. Căci ea este semnul iubirii de Dumnezeu,

precum însuşi Domnul arată în Evanghelie: «Cel ce mă

iubeşte pe Mine, zice, păzeşte poruncile Mele»50. Iar care

este porunca pe care păzind-o îl vom iubi pe El, auzi de la El când zice: «Aceasta este porunca Mea, ca să vă iubiţi

unii pe alţii»51. Vezi că iubirea întreolaltă întemeiază

iubirea de Dumnezeu, care este plinirea a toată porunca lui

Dumnezeu? De aceea porunceşte să nu se îngrijească de

avuţii, ci să se lepede de toate ale lui, tot cel ce doreşte să-

I fie ucenic.

8. Şi zise fratele: Fiindcă ai zis, Părinte, că trebuie să,

punem iubirea faţă de tot omul mai presus decât toat ecele

văzute şi decât trupul nostru însuşi, cum pot să iubesc pe

cel ce mă urăşte pe mine şi se întoarce de la mine? Şi cum

pot să-l iubesc dacă mă pizmuieşte şi mă înţeapă cu ocări

şi îmi întinde vicleşuguri şi îmi pregăteşte curse? Mi se

pare, Părinte, că acest lucru este prin fire cu neputinţă,

însăşi supărarea silindu-ne în chip firesc să ocolim pe cel

ce ne-a supărat. Răspunse bătrânul: Târâtoarelor şi

fiarelor, purtate încolo şi încoace de fire, le este întradevăr

cu neputinţă să nu se ferească de cel ce le aduce

durere. Dar celor făcuţi după chipul lui Dumnezeu şi

cârmuiţi de raţiune şi învredniciţi de cunoaşterea lui

Dumnezeu, care au primit legea de la El, le este cu putinţă

să nu ocolească pe cei ce-i supără şi să iubească pe cei ce-i

urăsc. De aceea şi Domnul spunând: «Iubiţi pe vrăjmaşii

voştri, faceţi bine celor ce vă urăsc pe voi...» şi celelalte,

nu le-a poruncit ca pe nişte lucruri cu neputinţă, ci ca pe

unele cu putinţă. Căci altfel nu ar pedepsi pe cel ce calcă

această poruncă. Şi însuşi Domnul ne arată aceasta prin

fapte, ca şi ucenicii Lui, care toţi s-au străduit pentru

iubirea aproapelui până la moarte şi s-au rugat cu căldură

pentru cei ce i-au ucis pe ei. Noi nu putem să iubim pe cei

ce ne urăsc, fiindcă suntem iubitori de materie şi de

plăcere şi le punem acestea mai presus de poruncă. Ba de

multe ori ocolim din pricina acestora şi pe cei ce ne iubesc, fiind mai răi ca fiarele şi târâtoarele. De aceea,

neputând păşi pe urmele lui Dumnezeu, nu putem

cunoaşte nici scopul Lui, ca să primim puterea.

9. Şi zise fratele: Iată, Părinte, eu am lăsat toate,

familie, avuţie, desfătări şi slava lumii, şi nu mai am nimic

în viaţă decât trupul. Dar pe fratele care mă urăşte şi mă

ocoleşte nu-l pot iubi, deşi mă silesc în fapt să nu

răsplătesc răul cu rău. Spune-mi deci ce trebuie să fac, ca

să pot să-l iubesc din inimă, chiar dacă mă necăjeşte şi-mi

întinde tot felul de curse. Răspunse bătrânul: Este cu

neputinţă să iubească cineva pe cel ce-l necăjeşte, chiar

dacă se arată a se fi lepădat de materia lumii, dacă nu

cunoaşte cu adevărat scopul Domnului. Iar dacă din darul

Domnului va putea să-l cunoască şi se va sili să umble

potrivit cu el, va putea să iubească din inimă pe cel ce-l

urăşte şi-l necăjeşte, precum şi Apostolii, cunoscându-L, lau

iubit.

10. Deci zise fratele: Te rog, Părinte, să-mi faci

cunoscut care a fost scopul Domnului? Răspunse bătrânul:

De vrei să cunoşti scopul Domnului, ascultă cu luare

aminte. Domnul nostru Iisus Hristos, fiind Dumnezeu prin

fire şi primind să se facă om pentru iubirea de oameni,

născându-se din femeie, s-a coborât sub lege, după

dumnezeiescul Apostol, ca păzind porunca întocmai ca un înrudit din ceruri şi mergând în pustie ca să fie ispitit de el,

a pornit împotriva Lui tot războiul, doar va putea cumva

să-L facă şi pe El să pună materia lumii mai presus de

iubirea lui Dumnezeu. Ştiind prin urmare diavolul că trei

sunt lucrurile în jurul cărora se învârteşte tot ce-i omenesc,

adică mâncările, avuţia şi slava, prin care a prăvălit

totdeauna pe om în prăpastia pierzării, cu aceste trei l-a

ispitit şi pe El în pustie. Dar Domnul nostru, arătându-se

mai presus ca ele, a poruncit diavolului să plece îndărăt.

om, să desfiinţeze osânda cea veche a lui Adam. Ştiind

aşadar Domnul că toată legea şi proorocii atârnă în aceste

două porunci ale legii: «Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul

tău din toată inima ta şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi»,

s-a grăbit să le păzească întocmai ca un om de la început

până la sfârşit. Dar diavolul, care a amăgit de la început pe

om şi avea de aceea stăpânirea morţii, văzându-L

mărturisit la botez de Tatăl şi primind ca om pe Duhul….

Extras din Filocalia vol II-Cuvant ascetic de Maxim Marturisitorul