vineri, 30 noiembrie 2012

Despre iertarea jignirilor



copiiPentru jignire, ori de ce fel ar fi ea şi de la oricine ar veni, nu numai că nu se cade să ne răzbunăm, ci dimpotrivă, pe acela ce ne jigneşte trebuie să-1 iertăm din toată inima, chiar dacă el s-ar împotrivi la aceasta şi să-1 înduplecăm prin cuvintele Domnului: „Dacă nu veţi ierta oamenilor greşalele lor, nici Tatăl vostru cel ceresc nu va ierta greşalele voastre” (Mat. 6, 15) şi iarăşi: „Rugaţi-vă pentru cei ce vă supără şi vă prigonesc” (Mat. 5, 44). Nu se cuvine să ţii în inima ta cu voinţă şi cu ştiinţă ură sau dispreţ faţă de aproapele tău care te duşmăneşte, ci trebuie să te sileşti a-1 iubi din toată inima ta şi, pe cât se poate, să-i faci chiar bine, urmând învăţăturii Domnului nostru lisus Hristos: „Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, faceţi bine celor ce vă urăsc pe voi”. Şi astfel, dacă ne vom sârgui, pe cât ne vor ajuta puterile, să îndeplinim toate acestea, atunci putem nădăjdui că în curând va străluci dumnezeiasca lumină în sufletele noastre, deschizându-ne calea Ierusalimului celui de sus.
vinieta

Dobândirea Harului




cross
“Da, parinte, dar alte fapte bune, savarsite din dragoste pentru Hristos, in scopul dobandirii Duhului Sfant? Ati vorbit numai de rugaciune.”
“Dobandeste harului Duhului Sfant si prin practicarea celorlalte virtuti, de dragul lui Hristos. Fa negot duhovnicesc cu ele; fa negot cu acelea care iti aduc profitul cel mai mare. Strange capital din belsugul harului lui Dumnezeu, aduna-l in banca cea vesnica a lui Dumnezeu, care iti va aduce dobanda nematerialnica, nu patru sau sase procente, ci suta la suta pentru o rubla duhovniceasca, si chiar nesfarsit mai mult decat atat.

Pocăința



mantuireaCând un om, trezit la viaţă de înţelepciunea divină care mereu caută mântuirea noastră, se hotărăşte să se întoarcă la Dumnezeu pentru a scăpa de pierzare, trebuie să urmeze calea pocăinţei, trebuie să lucreze virtuţile potrivnice păcatelor pe care le-a făcut, trebuie să se străduiască, lucrând în numele lui Hristos, să dobândească Duhul Sfânt, Care pregăteşte înlăuntrul nostru Împărăţia cerească.

Un tanar in fata Mortii



E aproape vara. Intr-o biserica ortodoxa se slujeste taina Sfantului Maslu. Printre credinciosii care participa se afla si un tanar care nu are mai mult de 35 de ani. Sta pina la sfarsit. Probabil obosit sa nu se simte foarte bine,caci se aseaza din cand in cand pe o banca. Dupa ce se termina rugaciunile si toata lumea se miruieste,preotul incepe un scurt cuvant. Despre boala si pacat. Discursul “clasic”: boala ne este “rasplata” pentru pacatele ce le-am facut.

joi, 29 noiembrie 2012

Explicare superbă a icoanei Naşterii Domnului - de Pr Dumitru Stăniloaie

În această icoană, întregul mesaj din Evanghelie despre întruparea Mântuitorului din Sfânta Fecioară Maria este surprins împreună cu alte detalii adăugate din Sfânta Tradiţie a Bisericii. Detaliile din icoană se structurează în trei registre:
icoana-nasterii1

I. Partea superioară - aspectul teofanic şi profetic
StângaCentruDreapta
◦îngeri slăvind pe Dumnezeu◦raza (steaua)◦muntele (stâncile)◦înger vestind Naşterea Domnului păstorilor aflaţi pe câmp
II. Partea centrală - aspectul tainic
StângaCentruDreapta
◦magii aducând daruri◦Pruncul Hristos◦Maica Domnului◦peştera (ieslea)◦boul şi asinul◦păstorii
III. Partea inferioară - aspectul omenesc
StângaCentruDreapta
◦Dreptul Iosif şezând îngândurat pe o piatră◦diavolul deghizat într-un păstor (Thyrros)◦moaşele Salomeea şi Zelemi îngrijind Pruncul

Fă un pomelnic al "dușmanilor" tăi și dă-l preoților Bisericii


Nu sunt eu în măsură să vorbesc de iubirea dușmanilor, pentru că nu-mi iubesc nici măcar soția și copiii cum trebuie, dar totuși pentru că am înțeles anumite lucruri, vreau să le împărtășesc cu voi.
A fost o perioadă când mă certasem cu o anumită persoană și atunci iertarea și conceptul de iubire a vrăjmașului începuse să capete interes minții mele, pentru că mă priveau în mod direct. Într-o duminică dimineață, eram la biserică și având mustrări de conștiință, încărcat de remușcări și simțindu-mi sufletul tulburat am cumpărat lumânări, un pomelnic și două prescuri și m-am îndreptat spre masa unde urma să scriu pe pomelnic pe cei dragi ai mei.

De ce vin mai mult babele la Biserică?


A spune ”babă” unei persoane în vârstă este un gest urât, care rănește. Totuși am folosit acest termen în titlu pentru a răspunde celor care încă sunt nedumeriți de ce sunt mai mulți bătrâni la Biserică decât tineri.
Mai întâi de toate aș vrea să ne punem de acord asupra definiției termenului de bătrân. De la ce vârstă poate fi considerată o persoană îmbătrânită? Răspunsul ar putea fi dat într-o temă de doctorat, și concluzia ar fi că până la urmă toți suntem tineri, pentru că toți suntem veșnici, și vom trăi veșnic, unii în veșnicia împărăției lui Dumnezeu, alții în veșnicia iadului.

Viaţa Sfîntului Apostol Andrei, cel întîi chemat (30 noiembrie)




Sfantul Apostol Andrei, cel intai chematDatori sîntem noi creştinii a aduce slavă, cinste şi închinăciune către toţi sfinţii, de vreme ce ei, bine vieţuind şi toate poruncile lui Dumnezeu păzindu-le, s-au făcut prieteni de aproape ai Lui. Căci, învrednicindu-se de împărăţia cerurilor şi fiind aproape de Dînsul, acum se roagă de-a pururea pentru mîntuirea şi ocrotirea noastră.
Dar mai ales Sfinţilor Apostoli, toată omenirea cea de sub soare le este datoare, în toată vremea şi în toate zilele, ca şi în tot ceasul, a le mulţumi, a-i slăvi, a-i lăuda şi a săvîrşi pomenirea lor cu bucurie, cu osîrdie şi cu evlavie; iar zilele lor de pomenire se cuvine a le prăznui cu tot poporul, cu psalmi, cu cîntări de laude şi de mulţumire şi a le cinsti duhovniceşte. Pentru că ei, de toată lumea lepădîndu-se şi de Hristos Dumnezeul nostru lipindu-se, slujindu-I Lui cu toată osîrdia şi cu tot sufletul, s-au făcut următori ai sfintei şi dumnezeieştii vieţi, cum şi petrecerii lui Hristos pe pămînt şi, fiind văzători ai minunilor celor de El făcute, au urmat şi patimilor, răstignirii, morţii, învierii şi înălţării Lui la cer.

"Dezgoleşte-ţi rana în faţa doctorului şi nu te ruşina" (ruşinea de dinaintea spovedaniei)


"Dezgoleşte-ţi rana în faţa doctorului şi nu te ruşina" (ruşinea de dinaintea spovedaniei)
 «A mea e buba, părinte, a mea e rana. Din nepăsarea mea s-a pricinuit, şi nu din a altuia.Nimeni altul nu e pricinuitorul ei: nici om, nici duh, nici trup, nici altceva, ci negrija mea!»“Sfântul Ioan Scărarul
De multe ori ne apropiem de sfânta Taină a Spovedaniei cu sentimentul că de parcă am vrea să ne curăţim sufletul, că am vrea să nu mai rămâie nimic tăinuit în el, dar iată că un anume păcat nu ne permite acest lucru. Nu-l putem mărturisi deşi înţelegem că nu poate fi ascuns nimic, de ne dorim vindecare adevărată.

miercuri, 28 noiembrie 2012

Modul cum curge viaţa noastră nu ţine... de cele ce ni se întamplă ci de ceea ce noi facem să se întâmple.




’’Nu absurditatea stăpânirilor te surprinde, ci a celor stăpâniţi. Cum pot ei crede că alte stăpâniri le pot da ce nu au?’’ ( C. Noica, Jurnal de idei, p. 188)

Viciul care ne dă târcoale şi de multe ori ne ia în stăpânire, de care nu ne dăm seama că-i viciu şi care ne stopează devenirea, este acela de a aştepta ca lumea să îţi ofere ceva. Şi oferta, cum o crezi tu, este foarte variată: şanse de reuşită, siguranţă, braţe deschise, mână întinsă când dai de greu, tihnă, iar lista se poate prelungi până în cele mai mărunte detalii. Aşteptările acestea pot prezenta două moduri de manifestare: unul în care ţi se pare că ţi se cuvin multe, iar altul în care, chiar dacă ştii că de fapt nu ţi se cuvine mare lucru, speri să se milostivească ’’destinul’’ şi de tine şi să te aranjeze în vreun fel.

marți, 27 noiembrie 2012

Atenţie, se închid uşile împărăteşti!?


Aşa cum nu poţi trăi dacă te tot aşezi la masă, dar nu mănânci, ci doar asişti cum mănâncă ceilalţi, tot aşa nu poţi trăi duhovniceşte dacă nu te străduieşti a te apropia, pe cât se poate de des, de Sfintele Taine.
Problema împărtăşirii dese sau rare a credincioşilor preocupă de multă vreme Biserica. Este reluată de fiecare generaţie în parte şi fiecare contribuie, cumva, la înmulţirea argumentelor care să susţină una sau alta dintre cele două poziţii. Nu voi zăbovi asupra acestor argumente, ele se regăsesc în cele peste 500 de pagini ale volumului publicat la Editura Deisis,

Ortodoxia se pregăteşte plângând pentru hrănirea cu Dumnezeu.



Ritmul liturgic al Bisericii ortodoxe are ca etalon structura cultică a mănăstirilor, în care ziua liturgică (care începe seara) este marcată de cele 7 laude. Inima zilei liturgice este săvârşirea Dumnezeieştii Liturghii, care se celebrează zilnic la unele mănăstiri sau catedrale, cu excepţia zilelor aliturgice de peste an.
Ortodoxia din ţara noastră se confruntă recent cu o mentalitate occidentală profund secularizată, pe deplin diferită, chiar adversă mentalităţii liturgice ortodoxe, ritmate de slujbe zilnice, alimentate cu oxigen duhovnicesc prin rugăciunea inimii (care este respiraţia sufletului) şi culminând cu Liturghia dumnezeiască.

Adevărata avere a Bisericii...pr. Constantin Sturzu


Adevărata criză nu este cea economică, socială, culturală şamd, ci este criza de identitate. Suferim pentru că nu ne regăsim în ceea ce facem sau avem, şi nu ne regăsim pentru că numai în Dumnezeu putem să ne întâlnim cu noi înşine.
Una dintre temele favorite ale presei, atunci când îşi propune să pună "într-o lumină proastă" Biserica, este aceea a inventarierii bunurilor sale pământeşti şi a prezentării rezultatelor financiare ale activităţilor sale economice sau specifice cultului, fără a le corela şi cu activitatea sa social-filantropică, culturală, misionară etc. Sigur că "a produce" bunuri materiale nu este menirea principală a Bisericii. Nu se spune în Evanghelii să devenim întreprinzători, în sensul economic al cuvântului, deşi am putea invoca anumite parabole şi în sprijinul unei atari viziuni. Este, în acest context, îndreptăţită înfierarea modului în care Biserica se implică în astfel de chestiuni "lumeşti", a implicării însăşi, chiar?

Deturnarea îndemnurilor creştine


După revoluţie am început să ne “occidentalizăm” şi noi, am împrumutat foarte multe lucruri din afară, cu mare bucurie, şi am ajuns să împrumutăm şi foarte multe expresii şi cuvinte mai moderne sau mai la modă, pe care le vedeam prin filme sau prin alte locuri. Uite aşa s-a ajuns ca astăzi să zicem:
- Îţi ţin pumnii! în loc de “Doamne ajută” sau “Mă rog pentru tine”. Dacă cineva are un examen sau are o problemă mai importantă de rezolvat şi se teme că-i va fi greu, prietenul îi urează: “îţi ţin pumnii” în sensul că e alături de el şi că-l sprijină. Dacă cel care are nevoie de ajutor nu e lângă mine, cum pot eu să-l ajut ţinând pumnii strânşi ? Eu n-am nici o putere… nu pot face nimic să-l ajut dacă nu sunt lângă el. Dar Dumnezeu e mereu lângă el, ştie mereu ce face şi de ce are nevoie.

De ce l-a creat Dumnezeu pe om? De ce a căzut omul în păcat?



1. De ce a creat Dumnezeu lumea şi pe om?
Dragostea lui Dumnezeu, una dintre însuşirile Lui cele mai vrednice de Dumnezeirea Sa, este şi cauza creaţiei. Datorită Atotiubirii Lui, Dumnezeu a dorit să creeze fiinţe pentru a le transmite bunătatea şi binefacerile Sale. De aceea, cu îndreptăţire este scris că făpturile erau ”bune foarte”.
Rezumând învăţătura Părinţilor Bisericii, Sfântul Ioan Damaschin scrie despre cauza creaţiei: ”Pentru că, aşadar, bunul şi preabunul Dumnezeu nu S-a mărginit la contemplarea de Sine, ci din prea marea-I bunătate a binevoit să fie create fiinţe care să primească binefacerile Sale şi să fie părtaşe bunătăţii Sale, le creează de la nefiinţă şi le aduce la fiinţă pe toate – pe cele văzute şi pe cele nevăzute – şi pe om, care este alcătuit din stihii văzute şi nevăzute. Dumnezeu gândeşte şi zideşte, şi gândul se împlineşte prin lucrare, care este împlinită prin Cuvântul şi desăvârşită prin Duhul”.

Spune-mi, cum am apărut pe lume?



Există seri când copiii în loc de povestea de seară vă roagă să le relataţi despre apariţia lor pe lume, despre timpul când erau micuţi de tot. Şi eu îi înţeleg – copilaşilor mei le este necasară o gingăşie şi o căldură deosebită. Iar cunoştinţele despre momentul „x” sunt necesare pentru simţirea deplină a dragostei părinţilor şi venirea lor în lume ca un dar a lui Dumnezeu.
De ce majoritatea oamenilor care află modul în care au apărut pe această lume, cu rare excepții, se confruntă cu un șoc și respingere a acestui adevăr? Multi psihologi au încercat să interpreteze acest sentiment. Unii spunând că la bază stă complexul lui Oedip, alţii că e vorba de moștenirea educației religioase . Cu toate acestea, eu cred că răspunsul este mult mai mare, aflându-se chiar „în ceruri."

Cea mai mare minune....



Era pe la începutul primăverii, când mugurii copacilor plesneau unii după alţii în cununiţe de flori roz-albe.
Vrăbiile şi mierlele îşi slobozeau cântecele prin văzduh, iar oamenii trăgeau cu putere în piept miresmele lui april.
Primăvara cea zglobie bătea şi la ferestrele spitalului. Înauntru însă erau oameni bolnavi, cu privirile umbrite de un val de tristeţe.
Într-un salon mai mic, o fetiţă stătea întinsă în pat, urmărind cu privirea picuratul unei perfuzii. O linişte tristă şi duioasă se aşternuse în jurul ei. Fetiţa n-avea mai mult de 10 ani şi era bolnavă grav. Pentru boala ei nu exista vindecare decât de la Dumnezeu. Cu tot ajutorul doctorilor şi al medicamentelor viaţa i se mai putea prelungi cu cel mult doi ani. Aşa aflase mama mai demult..., numai că aceşti ani trecuseră, iar de acum fetiţa trăia printr-o minune.

joi, 22 noiembrie 2012

A avea sau a nu avea copii


Unul dintre primele şi cele mai importante subiecte pe care doi tineri care vor să se căsătorească le abordează este acela al copiilor: câţi, când, în ce condiţii? Aş fi tentată să spun că e problemă nouă, aceasta a planificării familiale, dacă nu aş fi auzit chiar eu de tot felul de licori pe care înaintaşele noastre le beau pentru a nu rămâne grele.

Ce e nou e lungim
ea perioadei pe care un cuplu o doreşte fără copii, din felurite motive: ori vor să trăiască în tihnă bucuria „vieţii în doi“, ori vor să-şi facă mai întâi casă, ori au o carieră de construit, ori sunt săraci, ori, pur şi simplu, sunt „prea tineri“.

Mai trist e că nu numai cei „fără Dumnezeu“ nu-şi doresc copii prea curând, ci şi credincioşii practicanţi, care în numele libertăţii cu care ne-a înzestrat Dumnezeu spun că pot alege câţi copii şi când să-i aibă şi că taina căsătoriei „mare este“, iar planificarea familială - atunci când nu implică metode care ar afecta viaţa unui prunc - este recomandabilă (nu vorbesc aici despre cei ce practică abstinenţa).

Ne putem ruga parintilor necanonizati?



Rugaciunea este vorbirea noastra curata cu Dumnezeu si cu sfintii Sai. Orice rugaciune adresata unui sfant se inalta, in chip mijlocit, catre Dumnezeu, izvorul a toata sfintenia si a tot darul cel desavarsit. Urmand cuvantul Apostolului Iacov, care zice: "Rugati-va unul pentru altul, ca mult poate rugaciunea staruitoare a dreptului" (Iacov 5, 16), sfintii
 au devenit rugatori prin excelenta pentru lume.

Cine da marturie pentru sfintenia unei persoane? Mai intai, persoana insasi, prin dreapta credinta si prin vietuirea ei sfanta, mai apoi, Dumnezeu, prin binecuvantarea acelei persoane cu felurite daruri duhovnicesti, urmeaza poporul, prin evlavia aratata persoanei respectiva, iar mai apoi, in cele din urma, vine recunoasterea oficiala din partea Bisericii, prin actul de canonizare si alcatuirea slujbelor necesare cultului public.

Să avem curajul de a-i scrie lui Dumnezeu (minunea din copilăria Sfântului Nectarie)



“Ar trebui sa incepem cu o minune neconventionala, petrecuta in copilaria Sfantului. De multe ori oamenii incadreaza la categoria minuni numai intamplari spectaculoase, vindecari, invieri, exorcizari. Si pierd din vedere minunile smerite, care au insa valoarea si importanta lor.

Anastasie (acesta a fost numele d
e botez al Sfântului Nectarie) a avut o copilarie foarte grea: foame, frig, singuratate, durere. Durere, foame, lacrimi. Si iara lacrimi, singuratate, durere. Ce copilarie poate fi mai trista decat aceasta? Trebuie spus ca singuratatea sa nu era o singuratate ca cea pe care o traieste omul zilelor noastre: diferenta este enorma. Micul Anastasie credea cu putere in Dumnezeu. Si oricat de tare l-ar fi apasat rautatea oamenilor, el nu contenea sa isi ridice ochii spre Dumnezeu.Si Dumnezeu i-a primit rugaciunile. Intr-o noapte, Hristos i s-a aratat in vis, si l-a intrebat de ce plange necontenit. Sufletul copilului era însa atat de patruns de amaraciune, incat nu a putut sa raspunda la intrebare. Dar, trezindu-se din somn, Anastasie a scris urmatoarea scrisoare:

marți, 20 noiembrie 2012

Intrarea în Biserică a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi Pururea Fecioarei Maria (21 noiembrie)




Împlinindu-se trei ani de la naşterea Preacuratei Fecioare Maria, drepţii ei părinţi, Ioachim şi Ana, şi-au adus aminte de făgăduinţa lor, ca să dea în dar lui Dumnezeu pe cea născută. Deci, au voit a împlini cu fapta ceea ce făgăduiseră cu cuvîntul. Chemînd toate rudeniile din Nazaret unde vieţuiau, rudenii care erau de neam împărătesc şi arhieresc, căci însuşi dreptul Ioachim era de neam împărătesc, iar soţia lui, Sfînta Ana, era de neam arhieresc; şi aducînd şi cete de fecioare tinere, au pregătit făclii multe şi au împodobit pe Preacurata Fecioară Maria cu podoabă împărătească.

luni, 19 noiembrie 2012

Postul Craciunului nu trebuie falsificat!



Postul Craciunului este unul dintre cele patru posturi de mai multe zile din timpul anului bisericesc. Este primul post din anul bisericesc si ultimul din anul civil. Postul Craciunului incepe cu ziua de 15 noiembrie si tine pana pe 24 decembrie inclusiv. Lasata Secului are loc pe 14 noiembrie, insa, daca aceasta zi cade miercuri sau vineri, atunci se lasa sec pe 13 noiembrie.

Durata Postului Craciunului a fost stabilita in anul 1166, la Sinodul de la Constantinopol, tinut sub presedintia patriarhului Luca Hrisoveghi. Facem precizarea ca la inceput, nu toti crestinii posteau in acelasi mod si acelasi numar de zile – unii tineau un post aspru, altii mai usor, iar unele persoane posteau numai sapte zile, in vreme ce altii sase saptamani.

sâmbătă, 17 noiembrie 2012

Mai rău este a judeca, decât a mânca carne de om


CUVÂNT
LA DUCEREA EPISCOPULUI FLAVIAN PENTRU
SOLIE LA ÎMPĂRATUL ÎN FAVOAREA CETĂŢII.
ŞI CARE ESTE POSTUL CEL ADEVĂRAT ; ŞI CUM
CA MAI RĂU ESTE A JUDECA, DECÂT A MÂNCA
CARNE DE OM. ŞI PENTRU CEI CE S-AU JUNGHIAT
PENTRU ZARVĂ; ŞI CĂTRE CEI CE SUNT
ÎNTRISTAŢI PENTRU CĂ S-AU PRINS
MULŢI DIN CEI NEVINOVAŢI.
Când privesc la scaunul acesta, care este lipsit de Dascălul, mă bucur şi lăcrimez; lăcrimez pentru că nu văd pe Părintele de faţă şi mă bucur că a mers pentru mântuirea noastră, să răpească din mânia împărătească atâta popor.
Aceasta şi vouă vă este podoabă, şi aceluia coroană. Vouă podoabă, căci astfel de Părinte aţi dobândit şi aceluia coroană, căci către fii arată atâta dragoste părintească, şi, precum a zis Hristos, cu lucrurile a adeverit-o. Căci auzind că Păstorul cel bun îşi pune sufletul pentru oi, s-a dus să-şi puie sufletul său pentru noi toţi, cu toate că multe erau cele ce-l opreau pe el să meargă. Şi întâi vârsta, căci a ajuns la bătrâneţele cele mai de pe urmă, apoi neputinţa trupului, vremea anului şi apropierea sfântului Praznic. Pe lângă acestea şi unica lui soră, care se află la răsuflările cele mai de pe urmă.

Despre pocăinţă şi rugăciune



Păstorii duc des oile acolo unde văd că iarba e mai mare şi nu le mută până ce oile nu pasc toată iarba. Voi face şi eu ca şi păstorii. Iată, azi e a patra zi de când pasc turma aceasta pe imaşul pocăinţei şi nici astăzi nu mă pregătesc să-mi duc în altă parte turma. Mai văd încă belşug de iarbă pe imaş şi multă desfătare şi folos. Frunzişul copacilor – acoperiş şi odihnă oilor în nămiaza zilei – nu le dă o umbră atât de plăcută şi de folositoare şi nu le face odihna atât de dulce, cât de întăritoare şi de odihnitoare este citirea dumnezeieştilor Scripturi pentru sufletele cuprinse de tristeţe.

Parintele Arsenie Boca - Despre Post

Cand protivnicul mantuirii noastre se vede batut la prima piedica - cea mai usoara - ce o ridica in calea robilor lui Dumnezeu prin lume, mandria nu-l lasa sa se dea batut, ci le starneste a doua piedic
a prin viciile trupului, sau o iubire trupeasca de sine. La o atare inaintare a luptei pentru mantuire se tanguie trupul, ca sa te milostivesti de el; e tanguirea vicleana a stricaciunii, care nu trebuie ascultata, ci scoasa din radacina si firea facuta iarasi curata. De aceea Parintii i-au zis trupului: vrajmas milostiv si prieten viclean. In vremea negrijei de mantuire trupul se naravise cu patimile si poftele, iar acestea l-au desfranat si l-au scos de sub conducerea mintii, sau, mai bine zis, au scos mintea de la conducere, incat se rascoala cu nerusinare impotriva sufletului, chinuindu-l in tot felul, si se intarata pana si impotriva lui Dumnezeu.

Postul pentru suflet


Sfântul Ioan Gură de Aur a spus că-i uşor să te abţii de la mâncare, “dar e mai greu să-l ierţi pe altul pentru răul pe care ţi l-a făcut, e mai greu să nu răsplăteşti cu rău pe acela care ţi-a făcut rău şi-i greu să nu-i întorci altuia vorba urâtă”. Iar Sfântul Vasile cel Mare îndeamnă să nu postim doar ca să ne curăţăm trupul, căci “îngerii, păzitorii vieţii noastre, stau c
u plăcere lângă cei care-şi curăţă sufletul cu post”.

Ce rost au hainele?


Imbracamintea constituie un aspect al vietii omului caruia, adesea, i se acorda o importanta cu mult mai mare decat ar trebui. Pentru a cunoaste rostul hainelor, se cuvine sa raspundem sincer la doua intrebari, dupa cum urmeaza: De ce ne imbracam? Pentru a nu sta dezbracati. De ce nu stam dezbracati? Din doua motive: pentru a nu ne rusina, in fata celorlalti, si pentru a ne pr
oteja trupul de frig sau de cladura.

Avand in vedere cele doua motive de mai sus, cu adevarat ne imbracam dintr-o nevoie reala, iar nu fara rost. Astfel, consider ca oricare alt motiv ar sta la baza folosirii si alegerii hainelor, ar avea toate sansele sa fie unul patimas, adica intemeiat pe o nevoie nefireasca si inselatoare a sufletului.

vineri, 16 noiembrie 2012

Dai vointa iei bucurie



Sufletul omenesc a fost inzestrat cu puteri spirituale, dintre care vointa spre deosebire de
 alte puteri sufletesti tine vectorial impreuna si celelalte facultati in lucrarea lor spre o tinta.

Oricata agerime ar avea mintea, oricata capacitate intelectuala ar avea cineva, oricat de inzestrat ar fi omul sub aspectul inteligentei, a culturii, a bunatatii inimii si a altor daruri, daca nu dispune de o vointa puternica, nu poate sa duca o lucrare pana la sfarsitul ei.

luni, 12 noiembrie 2012

De unde sunt banii în biserica


De unde sunt banii în biserica Nu mirosul de tamâie si ceara îi întâmpina pe cei ce trec pragul bisericii, dar sunetul monedelor si discutiile ce împlica costul la careva servicii sau obiecte. Lumânari, icoane, ulei sfintit, anafura, cruciulite - toate oferite la intrarea în biserica...
Darul de multumire.
Daca omul cunoaste cât de cât Scritura - atunci îsi va aduce aminte ca însusi

sâmbătă, 10 noiembrie 2012

Viaţa şi nevoinţele Cuviosului Părintelui nostru Teodor Studitul (11 noiembrie)





Cuviosul Teodor StuditulEra în Constantinopol un bărbat de bun neam şi bogat, cu numele Fotin, avînd soţie care se numea Teoctista şi amîndoi erau binecredincioşi şi temători de Dumnezeu. Aceştia au născut pe acest fericit Teodor şi botezîndu-l după obiceiul creştinesc, îl creşteau cu bună îngrijire şi l-au dat la învăţătura cărţii. Pe atunci era eresul luptării contra sfintelor icoane pe cînd împărăţea nedreptul împărat Constantin Copronim şi era mare prigoană asupra celor binecredincioşi. Pentru aceea Fotin, lăsînd cetatea şi boieria pe care o avea de la împăratul şi sfătuindu-se cu soţia sa, au împărţit toate averile lor. Apoi lepădîndu-se de lume, au primit viaţa călugărească şi în aceea s-au nevoit bine pînă la sfîrşit. Iar fericitul Teodor, învăţînd înţelepciunea cea elinească, s-a făcut ritor şi filosof ales, vorbind cu cei răucredincioşi despre buna credinţă şi era atît de iscusit în dumnezeieştile Scripturi şi în dogme, încît nu puteau să-l biruiască ereticii niciodată.

Pătimirea Sfîntului Mucenic Vichentie diaconul (11 noiembrie)




Sfantul Mucenic Vichentie diaconulPatria Sfîntului Vichentie era Spania. Din tinereţile sale s-a dat spre slujba lui Dumnezeu şi se sîrguia la dumnezeieştile cărţi, învăţînd legea Domnului ziua şi noaptea. El avea învăţător înţelept şi plin de fapte bune, pe fericitul Valerie, episcopul Augustopoliei. Acesta, văzînd pe ucenicul său Vichentie, cu bună pricepere şi alese purtări, l-a hirotonit diacon şi l-a făcut propovăduitor al cuvîntului lui Dumnezeu. Pentru că episcopul, deşi era foarte iscusit în dumnezeieştile Scripturi, însă pentru că era peltic la limbă şi nu avea desluşită grăire, pentru aceea a însărcinat pe diaconul său, fericitul Vichentie, care, fiind vrednic, înţelept şi bine grăitor, învăţa pe popor în biserică, propovăduind cuvîntul lui Dumnezeu. Iar diaconul Vichentie, luînd de la episcopul său poruncă şi binecuvîntare, nu numai în biserică, ci şi în tot locul unde se întîmpla să fie, învăţa cu osîrdie şi povăţuia pe calea mîntuirii sufletele omeneşti.

Pătimirea Sfîntului Mucenic Victor şi a Muceniţei Ştefanida (11 noiembrie)



Sfantul Mucenic VictorÎn vremea împărăţiei lui Antonin împăratul Romei, era un ostaş de fel din Italia, ostăşind sub stăpînirea voievodului Sebastian, cu numele Victor, care a crezut în Domnul nostru Iisus Hristos, iar numele Lui cel Preasfînt îl mărturisea înaintea tuturor. Pornindu-se prigoană asupra creştinilor, a chemat voievodul pe fericitul Victor şi i-a zis: "Au venit la noi cărţi de la împăratul, poruncind să vă ducem pe voi, creştinii, la jertfele zeilor noştri; iar pe cei ce nu se vor supune, cu grele munci să-i chinuim. Deci tu, Victore, să aduci jertfă zeilor, ca să nu cazi sub munci, căci îţi vei pierde viaţa şi sufletul tău".
Iar Sfîntul Victor a răspuns: "Eu nu mă voi pleca poruncii împăratului celui muritor şi nu voi face voia lui, pentru că am pe Împăratul Cel fără de moarte, Dumnezeul şi Mîntuitorul meu Iisus Hristos, a Căruia împărăţie este fără de sfîrşit şi cei ce fac voia Lui vor avea viaţă veşnică; iar cei ce fac voia împăratului vostru cel muritor, a căruia împărăţie este vremelnică, vor pieri în veci".
Voievodul a zis către dînsul: "Tu eşti ostaş al împăratului nostru, supune-te dar poruncii lui şi adă jertfă". Sfîntul a răspuns: "De acum nu mai sînt ostaş al împăratului vostru cel pămîntesc, ci al Celui ceresc, pentru că deşi am ostăşit o vreme sub stăpînirea împăratului vostru, însă n-am încetat a sluji Împăratului meu. Şi acum nu-L voi lăsa pe El şi idolilor voştri nu voi jertfi. Deci, fă ceea ce voieşti. Iată trupul meu este în mîinile tale, iar peste suflet are stăpînire numai Dumnezeul meu".

Pătimirea si minunile Sfîntului Marelui Mucenic Mina (11 noiembrie)




Sfantul Mare Mucenic MinaSfîntul Mucenic Mina era egiptean de neam iar cu credinţa creştin şi cu slujba ostaş, fiind sub stăpînirea tribunului Fermilian în Mitropolia Cotuanului. Atunci împărăţeau Diocleţian şi Maximian, împăraţi păgîni care au dat poruncă în toate părţile ca, creştinii care nu se vor închina idolilor, să fie munciţi şi omorîţi toţi; încît credincioşii pretutindeni erau siliţi spre jertfe idoleşti.
Atunci fericitul Mina, nerăbdînd să vadă nevoia aceea, nici voind să privească cum se cinstesc idolii cei fără de suflet, şi-a lăsat ostăşia şi s-a dus în munte în pustie, mai bine voind a vieţui cu fiarele decît cu poporul care nu cunoaşte pe Dumnezeu. Şi umbla din loc în loc prin munţi şi prin pustietăţi, învăţînd Legea Domnului, iar cu postul şi cu rugăciunea curăţindu-şi sufletul său, slujea ziua şi noaptea adevăratului Dumnezeu.

Predica la Duminica a XXV-a după Rusalii: drumul iubirii




DRUMUL IUBIRII

(Luca 10, 25-37)

„I-a zis deci Iisus: Mergi, de fă şi tu asemenea” (Luca 10, 37)
Două, iubiţii mei creştini, două sunt drumurile. Al treilea nu există. Unul este drumul lui Dumnezeu şi altul este drumul diavolului. Fiecare om este liber să aleagă unul din cele două. Pe drumul lui Dumnezeu ne cheamă conştiinţa noastră, legea nescrisă – dar ne cheamă şi legea scrisă, legea lui Dumnezeu, Sfânta şi sfinţita Evanghelie. Domnul nostru ne cheamă astăzi – nu aţi auzit? – „Mergi de fă şi tu asemenea”, mergi şi fă ceea ce a făcut acela (Luca 10, 37). Care „acela”? Bunul samarinean. Dar oare cine se ascunde în spatele acestui bun samarinean, care este propus drept pildă de urmare?

vineri, 9 noiembrie 2012

Tonomatul iubirii şi al morţii



Am afirmat cu tărie că teologia ortodoxă a morții cere Spovedania finală, un bilanț spiritual integrator, conștiința păcatului și pocăința fierbinte, plânsul mântuitor, mărturisirea credinței, realismul stării terminale (că vorbeam despre oameni adulți) și cunoașterea căii pe care vom merge, înțelegerea judecății personale și mai ales, „merindele pentru viața de veci“ adică Sfânta și Dumnezeiasca Euharistie, Trupul lui Hristos prin care El ne recunoaște ca fiind mădularele Lui pentru veșnicie

Nominalism liturgic – asceză fără Euharistie versus formalism sau magism euharistic – Euharistie fără asceză



Refuzul chemării la Masa lui Dumnezeu este o pseudo-evlavie.


…Scopul punerii la încercare de sine nu este de a ne autorespinge şi tine la distanţă, ci de a ne face încercaţi şi vrednici. Împărtăşirea nu are apoi drept criteriu desăvârşirea sau nedesăvârşirea – în sensul că desăvârşiţii s-ar putea împărtăşii oricând, iar cei nedesăvârşiţi maximum de două-trei ori pe an – întrucât ea este în primul rând leac pentru cei bolnavi şi merinde de drum; ca atare este necesară mai mult pentru cei nedesăvârşiţi. Simpla asistenţă la Liturghie nu e suficientă, pentru că de Mântuitorul trebuie să ne atingem ca femeia cu scurgerea de sânge. Refuzul de a ne atinge de El din evlavie este refuzul lui Petru de a se lăsa spalat pe picioare de Iisus Hristos; nu este refuzul centurionului roman care a făcut aceasta pentru că era păgân, ci cel vinovat al gadarenilor. Oprirea Mariei Magdalena de a se atinge de trupul Domnului înviat era pentru că nu primise pe Duhul Sfânt; asemenea lui Toma, noi toţi trebuie nu doar să ne atingem de coasta Lui, ci şi să bem din Sângele ţâşnit din ea. Nu pustnicii şi Maria Egipteanca dau Bisericii regula, ci chinoviţii asemenea avvei Apollo, care se cuminecau zilnic.

Arhanghelul Rafael - Prezentare ampla



Dintre cei trei arhangheli, Rafael este primul numit în Biblie. El nu apare decât în Cartea lui Tobias, scrisă pe la începutul secolului al II-lea înainte de Iisus, în care el este eroul principal. În această povestire edificatoare, minunat relatată, el se prezintă sub aparenţa unui bărbat tânăr pe nume Azarias. Spre deosebire de alte spirite viclene care acţionează urmărind să îşi păstreze secretă identitatea, un înger nu poarte fi acuzat de prefăcătorie: aşadar, dacă Rafael înseamnă “Dumnezeu vindecă”, pseudonimul adoptat – Azarias - se traduce prin “Dumnezeu salvează”, care este aproape acelaşi lucru.

joi, 8 noiembrie 2012

Mai avem nevoie de Îngeri?


Potrivit tradiției noastre ortodoxe, fiecare dintre noi primim la naștere un înger păzitor.

Trăim într-o societate care parcă s-a înstrăinat de propria-i ființă, dar ar vrea tot mai mult să-și regăsească sensul. Suntem martorii unei generații care a uitat mirosul reavăn al brazdei și, cu toate acestea, tinde parcă să-și amintească de adierea pământului, de mireasma pădurii, de bucuria roadelor trudite, de căldura vetrei humuite și de tihna sărbătorilor. Suntem contemporanii unei lumi care s-a depărtat de rosturile ei firești și de aceea trebuie să reînvățăm simțământul eternității și obârșiile veșniciei. Viețuim într-o umanitate care nu mai comunică firesc, dar tânjește să-și deslușească gândurile.

Pocăința…„un har peste har”



Binecuvântat este Domnul Dumnezeul nostru Care nu voiește moartea păcătosului, ci ca acesta „să se întoarcă de la calea sa și să fie viu” (Iezechiel 33,11).
Prin cuvintele proorocului, atât de frumoase și mângâietoare de suflet pentru fiecare om, nu numai că ni se arată mila nesfârșită a lui Dumnezeu, ci ni se descoperă și marele adevăr despre viața păcătoasă trăită departe de voința divină: moartea sufletului și lipsirea de viața cea adevărată.
Mântuitorul Hristos îşi începe

Sfîntul Ierarh Nectarie de Eghina, Episcopul Pentapolei, canonizat în anul 1961 (9 noiembrie)



Sfantul Ierarh Nectarie de EghinaAcest sfînt, unul dintre cei mai noi sfinţi canonizaţi de Biserica Greciei în acest secol, s-a născut în anul 1846, în Selivria Traciei, din Părinţi săraci, dar foarte evlavioşi. Din botez a primit numele de Anastasie, bucurîndu-se din pruncie de o aleasă educaţie creştinească. După primii ani de şcoală, Anastasie este trimis să înveţe carte la Constantinopol, unde studiază teologia şi scrierile Sfinţilor Părinţi. Aici sufletul său începe să-L descopere pe Hristos în inima sa prin rugăciune, prin citirea cărţilor sfinte şi prin cugetarea la cele dumnezeieşti.

miercuri, 7 noiembrie 2012

Cuvînt la Soborul Sfîntului Arhanghel Mihail şi al celorlalte Puteri Cereşti fără de trupuri (8 noiembrie)



Soborul Sfintilor Arhangheli Mihail si GavriilSoborul Sfinţilor îngeri se prăznuieşte de Biserică cu bună cinste după predaniile părinţilor insuflaţi de Dumnezeu, care au lepădat de mult credinţa cea rea a închinării de îngeri care era la eretici şi la închinătorii de idoli. Căci încă în Legea Veche, cînd poporul ales s-a depărtat de la Dumnezeu, a început a se închina idolilor făcuţi după asemănarea făpturilor văzute, cîte sînt în cer, sus şi pe pămînt, jos. Atunci oamenii aduceau soarelui jertfă de închinăciune ca lui Dumnezeu, precum şi lunii şi stelelor, pe care le socoteau că au suflet viu.

Importanţa pregătirii permanente, pentru o împărtăşire continuă.



Medic, profesor universitar, fiu duhovnicesc al părintelui Porfirie - Despre importanţa pregătirii permanente, pentru o împărtăşire continuă

Sursa:

Redescoperirea Sfintei Euharistii
În volumul Patericul secolului XX (traducere de Daniela Filioreanu, Editura Cartea Ortodoxă, Galați, s. a., p. 64-65) alcătuit de Klitos Ioannidis, ni se istorisesc frământările unui medic pătruns de credință și de dragoste creștină, care, fiind un foarte bun specialist, medic priceput și devotat, dorea să devină, printre studenții săi, și un bun misionar al credinței creștine. Astfel, medicul la care se face referire, Gheorgos Papazahos, era – așa cum am amintit și mai sus – și profesor universitar la Facultatea de Medicină, Universitatea din Atena, Grecia. În dialogul cu interlocutorul său, Klitos Ioannidis, el îi menționează despre una din convorbirile cu duhovnicul său – Părintelui Porfirie Bairaktaris(† 1991) – părinte duhovnicesc din Grecia, recunoscut și ca mare vizionar, încărcat de darurile Duhului Sfânt. Dialogul a decurs astfel:

luni, 5 noiembrie 2012

Ereticii nu au taine, iar pentru a veni la Ortodoxie trebuie botezati complet!


Marturia zguduitoare a danezului Serafim Larsen, trecut la Ortodoxie.  Multi preoti nu boteaza complet!
Oare eterodocsii primiti in Biserica Ortodoxa doar prin Taina Mirungerii, fara Taina Botezului sunt cu adevarat membrii ai Bisericii? Marturia zguduitoare a danezului Serafim Larsen. Scrisoarea preotului Paul Sebbelov catre Serafim Larsen in care il mustra si il opreste de la Sfanta Impartasanie(afurisire) pentru ca a indraznit sa primeasca Taina Sfantului Botez in Romania la Schitul Bradet de Arges, desi fusese mai inainte primit de acesta prin Taina Mirungerii.
E vorba de mantuirea sufletelor si minciuno-primirea in Biserica Ortodoxa fara BOTEZ!!!
pr Matei

Crucea de mama aduce fericire si mantuire




Avortul poate fi oprit sau eliminat din familie si din societatea crestina doar printr-o credinta vie in Dumnezeu, Stapanul vietii si al mortii. In familie, la scoala, in biserica si in cele din urma la medic, de la cea mai frageda varsta trebuie cultivat, printr-o credinta curata, respectul pentru viata, pentru darul nasterii de prunci, oferit de Dumnezeu. Crucea de mama aduce fericire si mantuire, iar abandonarea sau ignorarea ei, indiferent de ce ne dau voie legile sa facem, duce la moarte sufleteasca, la iad“, povatuieste parintele Dan Damaschin, preot misionar la Spitalul Clinic de Obstetrica-Ginecologie „Cuza-Voda“, Iasi.

Postirea - sfaturi si indemnuri ale staretilor Efrem Athonitul si Petroniu Tanase




Postul este izgonitorul diavolilor. Cu post şi rugăciune, a zis Domnul, diavolii sunt alungaţi.

De pântecele plin, Sfântul Duh nu se apropie.

Fiecare creştin care vrea să trăiască creştineşte trebuie să pună la temelie postul, rugăciunea şi trezvia, căci atunci omul ajunge la o măsură mare a virtuţii.

Boala este un post fără de voie, bolnavul prin răbdare şi mulţumire va înlocui postul pe care nu-l poate face datorită bolii.

Adevaruri pe care nu trebuie sa le uitam - staretul Efrem Athonitul





Naşterea lui Hristos a fost nezgomotoasă şi smerită. A venit ca om, nu ca să judece lumea, ci ca s-o mântuiască. A venit ca să-l miluiască, să-l ierte şi să-l mântuiască pe om. A dat poveţe mântuitoare, ne-a lăsat porunci, sfaturi şi pilda Sa sfântă pe care să o urmăm pentru a ne mântui sufletele noastre.
Toate aici pe pământ sunt trecătoare şi efemere, se duc ca un vis…

* Credem pe deplin în a Doua Venire a Domnului, care va fi măreaţă, înfricoşătoare şi slăvită…

Marii părinţi ai Bisericii noastre, asceţii care aveau minte curată şi lumina Sfântului Duh, au păstrat pururea în conştiinţa lor această înfricoşătoare a Doua Venire a lui Hristos. Au cugetat la ea încontinuu, şi asta i-a făcut să se îndurereze mereu şi ochii lor să nu înceteze a plânge…

duminică, 4 noiembrie 2012

Predică la duminica a 22-a după Rusalii [2010]



Iubiți frați și surori întru Domnul,
Evanghelia zilei [Lc. 16, 19-31] nu este despre bogații, care nu se mântuie, tocmai pentru căau bogății și nici despre săracii care se mântuie, tocmai pentru că nu au bogății, ci desprebogații în insensibilitate și despre săracii plini de nădejde în Dumnezeu.
Deci nu e despre bogați și săraci în general, adică nu sunt priviți oamenii din afară, potrivit statutului lor socialo-financiar, ci din interiorul lor spre în afară, acesta fiind lucrul pentru care unii sunt bogați în nesimțire iar alții bogați în nădejde. În nădejdea care nu rușinează, adică în nădejdea în Dumnezeu.

Cum vor trăi creştinii ortodocşi în vremurile antihristice?



La oameni lucrul acesta e cu neputinţă, dar nu la Dumnezeu.
Căci la Dumnezeu toate sunt cu putinţă (Marcu 10:27)

Să ne bucurăm duhovniceşte, pentru că Dumnezeu îngăduie să vină antihrist înainte de sfârşitul lumii, ca să ne încerce credinţa şi să ne ajute să ne mântuim.
Întreaga viaţă a creştinului ortodox este o luptă cu trupul, cu oamenii păcătoşi şi cu diavolii.
În această luptă, creştinul ortodox trebuie să aleagă între:

o vieţuire subfirească – în păcate;
o vieţuire firească – conformă cu legea morală- glasul conştiinţei – glasul lui Dumnezeu în om;
o vieţuire suprafirească, harică, mântuitoare pentru creştinul ortodox. El nu poate avea o vieţuire suprafirească decât dacă apelează la ajutorul Harului Dumnezeiesc care i se împărtăşeşte prin Sfintele Taine. După cum ne spune Domnul nostru Iisus Hristos: Fără de Mine nu puteţi nimic.

vineri, 2 noiembrie 2012

Simplificaţi-vă viaţa! - Cuviosul Paisie Aghioritul




Cu cât oamenii se îndepărtează mai mult de viaţa cea simplă, firească şi înaintează spre lux, cu atât creşte şi neliniştea din ei. Şi cu cât se îndepărtează mai mult de Dumnezeu, este firesc să nu afle nicăieri odihna. De aceea umblă neliniştiţi chiar şi împrejurul lumii – precum cureaua maşinii împrejurul roţii nebune – pentru că în toată planeta noastră nu încape multa lor linişte. Din traiul cel bun lumesc, din fericirea lumească iese stresul lumesc. Educaţia exterioară cu stres duce în fiecare zi sute de oameni (chiar şi copii mici) la psihanalize şi la psihiatri şi construieşte mereu spitale de boli psihice şi instruieşte psihiatrii, dintre care mulţi nici în Dumnezeu nu cred, nici existenţa sufletului nu o primesc. Prin urmare, cum este cu putinţă ca aceşti oameni să ajute suflete, când ei înşişi sunt plini de nelinişte? Cum este cu putinţă ca omul să mângâie cu adevărat, dacă nu crede în Dumnezeu şi în viaţa cea adevărată, cea de după moarte, cea veşnică? Când omul prinde sensul cel mai adânc al vieţii celei adevărate, i se îndepărtează toată neliniştea şi-i vine mângâierea dumnezeiască, şi astfel se vindecă. Dacă ar fi mers cineva la spitalul sau cabinetul de boli psihice şi le-ar fi citit bolnavilor pe Avva Isaac, s-ar fi făcut bine toţi cei ce ar fi crezut în Dumnezeu, pentru că ar fi cunoscut sensul cel mai adânc al vieţii.

Părintele Paisie Aghioritul: „Noi cu cine ne asemănăm, cu musca ori cu albina?”


Odată un student a venit la chilia mea și a bătut la ușă. Deși aveam de citit un teanc de scrisori, m-am decis să merg să văd ce vrea. „Ce doreşti fiule?” l-am întrebat. „Aici este chilia părintelui Paisie?” m-a întrebat el zicând: „vreau să îl văd pe părinte”. „Da, aici este, dar părintele nu e, a plecat să cumpere ţigări”, i-am spus eu.

Părintele Paisie Aghioritul:Unii oameni îmi spun că sunt indignați de faptul că există multe lucruri greșite în biserică. Atunci eu le spun să întrebe o muscă: