Photobucket

luni, 26 martie 2012

2 Aprilie – Sărbătoarea soției păstorului și a păstorului in Biserici

“Cei ce se ostenesc să poată face lucrul cu bucurie și nu suspinând căci așa ceva nu v-ar fi de nici un folos” (Evrei 13:17)

Data de 2 aprilie 2012 este ziua în care sărbătorim, cinstim și onorăm pe soția păstorului și pe păstor. Fiecare din nou suntem chemați să ne purtăm în așa fel încât cei ce se ostenesc printre noi să nu facă lucrul suspinând ci atitudinea noastră să aducă bucurie în slujirea lor. Dumnezeu ne-a chemat pe fiecare din noi să ne supunem unii altora și, în epistola către Evrei suntem îndemnați să ascultăm de mai marii noștri, să le fim supuși căci ei priveghează asupra sufletelor noastre. Aceștia sunt răspunzători înaintea lui Dumnezeu și vor da socoteală de lucrarea care o fac. Noi suntem chemați să ascultăm ca ei să poată face acest lucru cu bucurie și aceasta ne va fi nouă de folos.


Ca și fată de păstor și soție de lucrător am văzut osteneala părinților mei, a slujitorilor care s-au trudit și au lucrat din greu. Aprecierea membrilor bisericilor sau acelor cărora le slujești este un prilej de bucurie pentru slujitori. Cei mai mulți oameni așteaptă de la soția păstorului, de la păstor dragoste, învățătură, răbdare, susținere. Aceștia au o chemare deosebită și se confruntă cu provocări unice în ce privește biserica și familia. Soția păstorului este observată, privită și toți așteaptă mai mult de la ea pentru că este soția păstorului. Ea este un model pentru celelalte femei și fete din biserică.

Este o responsabilitate mare și importantă de a fi un model, ceea ce înseamnă o comportare exemplară care poate fi urmată de alții, o persoană vrednică de imitat. De aceea ascultarea și supunerea noastră, prin respect și cinste, va ajuta soția păstorului să facă lucrul cu bucurie, respectiv viața ei, mărturia ei, rolul ei. Atât soția păstorului cât și păstorul au nevoie de dragoste, căci așa ne învață Scriptura. “Rugați-vă neîncetat” spune la 1 Tesaloniceni 5:17. Atunci când ne rugăm pentru soția păstorului, păstor și lucrătorii din biserică înseamnă că noi cunoaștem nevoile lor și a familiilor lor și nevoile din biserică. Nu vrem să criticăm sau să avem pretenții ci ne rugăm.

Evrei 13:18 ne face următoarea cerere: “Rugați-vă pentru noi căci suntem încredințați că avem un cuget bun, dorim să ne purtăm bine în toate lucrurile”. Soția păstorului, păstorul, slujitorii doresc să se poarte bine în toate lucrurile. Noi suntem aceia care dorim să ne rugăm, să îi susținem, să încurajăm căci îi prețuim și vrem să facă lucrul cu bucurie, în toate lucrurile.

1 Tesaloniceni 5:12 ne îndeamnă “Vă rugăm fraților să priviți bine pe cei ce se ostenesc între voi, care vă cârmuiesc în Domnul și care vă sfătuiesc.” Sărbătoarea care dorim să avem pentru soția păstorului și pentru păstor este această cinste care dorim să le oferim. Atunci când privești bine pe cei ce se ostenesc, de fapt recunoști lucrarea lor. Cei care sfătuiesc, cârmuiesc, sunt aceia care stau înaintea noastră, li s-a încredințat această lucrare pentru ca ei să o poată face cu bucurie. Să recunoaștem lucrarea lor prin rugăciunile care le înălțăm pentru ei și dragostea care arătăm. La 1 Tesalonicei 5:13 spune “să prețuim foarte mult în dragoste din pricina lucrării lor”. Cuvântul “a prețui” înseamnă a da valoare corectă care reflectă o cunoaștere adevărată a unei persoane și a lucrării care o face. Apostolul Pavel ne îndeamnă să acordăm “foarte mult în dragoste” această prețuire. Darul dragostei dovedește că suntem ucenicii Domnului Isus, ne iubim unii pe alții și această dragoste se manifestă în multe feluri.

De multe ori aceasta înseamnă timp și atenție și dorim să facem aceasta în 2 aprilie a.c., și să arătăm prețuirea față de soția păstorului și păstor. Dragostea Domnului Isus care stăpânește în inima noastră va oferi darul dragostei nu numai pe data de 2 aprilie dar va fi o atitudine care vrem să arătăm continuu pentru cei ce se ostenesc între noi. În această zi dorim să exprimăm împreună prețuirea noastră față de cei ce se ostenesc în mijlocul nostru.

Motivarea mea este ca dragostea care o avem în inimă să o exprimim slujind și prețuind pe cei ce se ostenesc pentru noi în toate zilele anului. Această dragoste ne va motiva la acțiuni care fac bine, încurajează și dovedesc maturitate ca și înțelegea Cuvântului “să primiți bine și să prețuiți pe cei ce se ostenesc între noi.”

Iată câteva sugestii cu privire la sărbătoarea acestei zile:
■Fete și femeile să pregătească o masă de dragoste pentru păstor și soția lui sau păstori și soțiile lor din biserică, localitate, oraș;
■Această sărbătoare să exprime mulțumirea pentru slujirea de care biserica beneficiază și aceasta să fie arătate printr-un program special;
■Păstorul și soția pot fi sărbătoriți oferindu-le un timp numai pentru ei doi și să facilităm aceasta oferind o masă într-un loc ales de ei și purtând de grijă copiilor lor.
■Flori și cuvinte de apreciere sunt totdeauna bine primite! Iată câteva modele de scrisori de apreciere:


“Mulțumim pentru osteneala lucrării care o faceți pentru noi, pentru sfaturile primite și pentru tot ceea ce faceți vă prețuim, în dragoste, și ne rugăm ca Dumnezeu să îngrijească de toate trebuințele voastre, după bogăția Sa, în slavă, în Isus Hristos”.

“Mulțumim lui Dumnezeu pentru binecuvântările pe care le primim prin voi ca familie, care ne slujiți în multe feluri. Dorim să vă slujim și noi și să vă fim de folos așa cum au fost și prietenii lui Pavel care s-au îngrijit de el când a fost în nevoie. Apelați la noi când aveți nevoie de o zi liberă sau să avem grijă de copiii voștri sau pentru orice altă nevoie. Vă prețuim și vă iubim mult!”

“Mulțumim pentru slujirea și osteneala în mijlocul nostru. Dorim să vă încurajăm și să fim și noi un prilej de mulțumire, o pricină de îmbărbătare și de aceea dorim să vă stăm la dispoziție și să slujim ori de câte ori este nevoie (Faptele 18:15).

“Suntem mulțumitori lui Dumnezeu pentru darul care îl avem prin voi, o pereche minunată care vă temeți de Domnul și ne slujiți. Știm că Dumnezeu vă va răsplăti. Mulțumim lui Dumnezeu pentru învățăturile, sfaturile și încurajările care ni le dați și vem și noi să fim la dispoziție în slujire și ascultare, căci vă prețuim mult în dragoste din pricina lucrării care o faceți”.

Unitatea din mijlocul nostru, atitudinea de dragoste și prețuire se manifestă prin cunoașterea și înțelegerea vieții și a lucrării păstorului și a familiei lui. Fetele din biserici și-au exprima dorința de a sluji soției păstorului și alături de păstori să privească bine lucrarea din biserică a celor ce se ostenesc și de aceea în ziua de 2 aprilie dorim în bisericile noastre să fie o acțiune în dragoste care să arate aprecierea noastră față de lucrarea soției păstorului, a păstorului și a celor ce se ostenesc între noi.

Mia Oglice

Sursa:http://www.moldovacrestina.net

Niciun comentariu: