duminică, 22 ianuarie 2012

Binele Lui Dumnezeu şi relele oamenilor



Binele este numele Divinităţii, căci „bun nu este decât numai Unul Dumnezeu” (Mt 19, 17). Izvorul a-tot-binele este Dumnezeu Sfânta Treime: “Şi a privit Dumnezeu toate câte a făcut şi iată erau bune foarte” (Fac. 1, 31). Binele este împlinirea dragostei - o afirmă într-un singur glas de-a lungul veacurilor Sfintele Scripturi şi scrierile patristice.
Acela dintre oameni care sufletul său şi-l pune pentru aproapele său săvârşeşte binele la măsura sa cea mai înaltă. Cea dintâi poruncă din Legea cea Veche era aceasta: “să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi” (Lev. 19, 18). Aşadar, binele suprem, iubirea absolută izvorăşte din Dumnezeu şi se revarsă asupra omului, creaţia Sa. Omului, ca împărat al făpturii şi stăpânitor al întregii zidiri văzute, îi este proprie această maiestate de a tăinui în sine împărăţia Lui Dumnezeu. De aceea Domnul nostru Iisus Hristos a spus: ”iată, împărăţia lui Dumnezeu este înăuntrul vostru” (Lc. 17, 21); de altfel la acelaşi lucru face trimitere şi asemănarea menţionată în Rugăciunea Domnească - ”precum în cer aşa şi pe pământ” (Mt. 6, 10). Altfel spus Dumnezeu Ziditorul tuturor voieşte ca între oameni să sălaşluiască pacea dintre îngeri, posibilă şi realizată deplin prin supunerea de bunăvoie a tuturor în dragostea desăvârşită faţă de Creator şi în dragostea unora faţă de alţii în împreună - lucrare după modelul suprem treimic; dar mai ales prin ascultarea oamenilor de Fiul Lui Dumnezeu asemeni ascultării Fiului de Tatăl Care L-a trimis: ”nu caut voia Mea, ci voia Celui care M-a trimis” (In. 5, 30)
A spus Domnul nostru Iisus Hristos: ”Fiţi, dar, voi desăvârşiţi, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârşit este” (Mt. 5, 48). „Şi Eu nu mai sunt în lume, iar ei în lume sunt şi Eu vin la Tine. Părinte Sfinte, păzeşte-i în numele Tău, în care Mi i-ai dat, ca să fie una precum suntem şi Noi. Ca toţi să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine şi Eu întru Tine, aşa şi aceştia în Noi să fie una, ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis.” (In. 17, 11)
“Iar Eu şi Tatăl Meu una suntem” (In. 10, 30). Iată unitatea lucrării Treimice în actul de mântuire a lumii: „Eu am venit ca lumea viaţă să aibă şi din belşug să o aibă” (In. 10, 10). Iar toate acestea culminează cu adeverirea supremei iubiri dumnezeieşti faţă de toată făptura, faţă de om şi pentru mântuirea lui: ”Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică” (In 3, 16). Iar viaţa din belşug este viaţa veşnică, spiritualitatea divină de dincolo de mormânt care nu mai ţine de noi oamenii, ci este însuşi darul Lui Dumnezeu: “ În casa Tatălui Meu multe locaşuri sunt. Iar de nu, v-aş fi spus. Mă duc să vă gătesc loc” (In. 14, 2), răsplata fiind: “Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii” (Mt. 25, 34), adică mântuirea sufletului şi eliberarea lui de păcat ca daruri dumnezeieşti, care ne-au fost dăruite ca răsplată a iubirii Sale: “Veniţi binecuvântaţii Tatălui Meu să moşteniţi împărăţia cea gătită vouă…”. Deci din veac şi până în veac, cuvintele : ”Eu sunt Alfa şi Omega, începutul şi sfârşitul” (Apoc. 21, 6)
Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece” (Lc. 21, 33). Legile divine sunt fixe şi cu hotărâre veşnică: “ce împărtăşire are lumina cu întunericul ?” (2 Cor. 6, 14). Iar Sfântul Ioan Damaschin spune: “Binele nu este bine dacă nu se săvârşeşte bine” (Dogmatica ortodoxă). Și cu toate acestea - preabinecunoscute lumii după două mii de ani de creştinism, ba chiar încă de la facerea lumii, de când Adam şi Eva, protopărinţii neamului omenesc au primit legea ascultării ca pavăză a Raiului, totuşi iată că omul mai cu dinadinsul s-a făcut tovarăş şi prieten cu vrăjmaşul Lui Dumnezeu, cu diavolul.Căci acesta,pe lângă cumplita sa mândrie şi blestemata sa răzvrătire faţă de Dumnezeu Creatorul, a intrat şi în viaţa de pe pământ a omenirii, înşelându-i pe oameni prin minciună, dezbinându-i şi răscolindu-i pe unii asupra altora şi pe mulţi stârnindu-i împotriva Lui Dumnezeu. “De la sângele dreptului Abel, până la sângele lui Zaharia, fiul lui Varahia, pe care l-aţi ucis între templu şi altar” (Mt. 23, 35) satana, prin astfel de fărădelegi, a tras la pierzare nenumărate suflete omeneşti, aşa cum o face până astăzi prin păcatele capitale ale mândriei şi iubirii de sine care stăpânesc sufletul omului contemporan, ducându-l la închinarea la noul idol ştiinţific “omul modern” produsul societăţii de consum.
Mulţi sunt cei care se întreabă de ce există toate relele din lume şi toate necazurile umanităţii dacă Dumnezeu este bun, şi cum poate fi El numit ”iubire” dacă pedepseşte şi dacă are iad ? Răspunsul e simplu: nici nu pot fi tolerate impertinenţa şi aroganţa umanităţii faţă de Jertfa Crucii şi faţă de dragostea jertfelnică a Fiului Său Care din dragoste S-a deşertat pe Sine chip de rob luând pentru ca pe om să îl aducă la starea cea dintâi. Spune Sfântul Atanasie: ”Sunt rele pentru că am schimbat direcţia vieţii prin faptele noastre, de la Dumnezeul luminii la tatăl întunericului, diavolul”. Și tocmai de aceea în Ziua Judecăţii de Apoi răspunsul la batjocorirea tainei mântuirii noastre prin Iisus Hristos va fi: ”Plecaţi de la Mine blestemaţilor” (Mt. 25, 41), ”nu vă cunosc pe voi” (Mt. 25, 12). Şansa noastră este împăcarea cu Dumnezeu şi cu jertfa iubirii Sale prin rugăciune şi credinţă. Altfel se va permanentiza starea de iad încă din această viaţă-iad în suflet, iad în viaţă, iad în familie, iad în lume, iad după iad în viaţa viitoare.
Încă de acum două mii de ani Sfântul Ioan Botezătorul striga tuturor oamenilor: “ Pocăiţi-vă că s-a apropiat împărăţia cerurilor” (Mt. 3, 2). Nu ne rămâne decât să-i luăm în serios îndemnul, nu de alta dar ne aşteaptă veşnicia morţii şi vom dori de Domnul Iisus Hristos şi de Sfânta Euharistie şi de dragostea Lui: “Izvoare de apă s-au coborât din ochii mei, pentru că n-am păzit legea Ta” (Ps. 118, 136). De fapt, noi înşine, prin propriile noastre fapte aducem iadul pe pământ în loc să luăm aminte la cuvintele din rugăciunea “Tatăl nostru”: „precum în cer aşa şi pe pământ” (Mt. 6, 10)

Părintele Calistrat,

Mănăstirea Vlădiceni, Iaşi

Niciun comentariu: