Photobucket

joi, 18 august 2011

DESPRE BISERICĂ



Din “Călăuză în credinţa ortodoxă”
Editura Episcopiei Romanului 2003

Capitolul 1
DESPRE BISERICĂ
După ce am arătat în cele de până aici istoria sectelor, celor mai vechi şi a celor mai noi, precum şi istoria sectelor care bântuie în ţara noastră, în cele ce urmează vom face o expunere pe scurt a doctrinei noastre Ortodoxe relativ la întrebările sectarilor, începând cu Biserica, pe care ei o atacă şi o înţeleg cu totul rătăcit din cuvintele Sfintei Scripturi, pe care ei le răstălmăcesc spre a lor pierzare (II Petru 2, 16).
Pricina care m-a făcut să pun această lucrare sub forma unui dialog cu sectarii a fost următoarea: nu de mult, într-una din zile, m-am pomenit în chilia mea cu un predicator adventist din Bacău, care la stăruinţa unui dascăl cunoscut al meu, a venit până aici, însoţit de dascăl şi de un alt om – anume Ion Lazăr –, care de curând trecuse la adventişti. Pe acesta, bunul dascăl s-a luptat să-l aducă până aici împreună cu predicatorul său adventist, zicându-i că dacă predicatorul va dovedi în faţa unui preot că adevărul este de partea lui, apoi omul să rămână la ei; iar de nu, apoi să revină la Biserica şi credinţa lui cea strămoşească.
Înţelegând de la tânărul dascăl pricina venirii lor, am început discuţia în cele ale credinţei cu predicatorul adventist, de faţă fiind şi omul care venise să se lămurească. Aşa că după o discuţie cu întrebări şi răspunsuri, predicatorul şi-a luat geanta şi pălăria, pregătindu-se de plecare, iar creştinul care ascultase cu luare aminte cele discutate de noi, i-a zis: „Cumetre, eu nu mai merg cu dumneata, ci rămân aici, că Dumnezeu m-a adus aici, ca să nu mă rătăcesc!” La care predicatorul i-a răspuns, plecând: „Eu nu am cu cine vorbi aici, că nu sunt înţeles”.
<---more---<
Şi aşa omul a rămas aici cu dascălul şi a mers la Sfânta Biserică, apoi, după o sfătuire mai cu temei, i-am dat şi o broşură în care se combăteau rătăcirile adventiste şi aşa, împreună cu dascălul, a plecat, urmând la Biserica pe care o părăsise.
Aşadar, aducându-mi aminte de multele întrebări puse de predicatorul adventist, m-am gândit ca în cele ce urmează, să răspund – măcar mai pe scurt –, atât lui, cât şi la alţi sectari, sub forma unui dialog între preot şi sectant, în acest fel:
Preotul: Pentru care pricină ai venit aici dumneata?
Sectarul: Am venit aici ca să-ţi arăt adevărul!
Preotul: Da, adevărul este bine de a se căuta întru toate. Dar cam despre ce vrei să întrebi mai întâi?
Sectarul: Să-mi spui dumneata, mai întâi, ce este Biserica?
Preotul: Ascultă, omule. Biserica este aşezământul sfânt, întemeiat de Cuvântul cel întrupat al lui Dumnezeu, spre sfinţirea şi mântuirea oamenilor.
Sectarul: Eu vreau să ştiu cum înţelegeţi voi, ortodocşii, cuvântul Biserică din Sfânta Scriptură.
Preotul: Ia aminte, omule, cele ce spun: Cuvântul Biserică în dumnezeiasca Scriptură are mai multe înţelesuri şi mai multe numiri. Iar Sfânta Scriptură se foloseşte când de un înţeles, când de altul, când de o numire, când de alta.
Sectarul: Care sunt acele înţelesuri şi numiri diferite ale Bisericii în Sfânta Scriptură?
Preotul: Mai întâi, prin cuvântul Biserică, Sfânta Scriptură a Noului Testament înţelege Ierarhia superioară şi conducătoare a Bisericii, pe care a întemeiat-o Mântuitorul nostru, Iisus Hristos.
Sectarul: Care este acea Ierarhie superioară şi conducătoare pusă de Mântuitorul în Biserică?
Preotul: Această ierarhie o formează Sfinţii Apostoli şi urmaşii lor: episcopii, preoţii, diaconii (Matei 18, 18; Fapte 6, 3–6; 20, 28; Ioan 20, 22–23; Efes. 4, 11–12; I Tim. 3, 1–12; 4, 14; Apoc. 21, 14; Evrei 13, 17).
Sectarul: Când a pus Mântuitorul această Ierarhie în Biserică?
Preotul: Atunci când a zis către Apostolii Săi: Cine vă ascultă pe voi, pe Mine Mă ascultă şi cine se leapădă de voi, de Mine se leapădă (Luca 10, 16); şi iarăşi, când a zis: Precum M-a trimis Tatăl pe Mine şi Eu vă trimit pe voi (Ioan 20, 21; Efes. 2, 20 ş.a.).
Sectarul: Ce puteri deosebite a dat Mântuitorul acestei Ierarhii superioare şi conducătoare a Bisericii?
Preotul: Mântuitorul a înzestrat cu multe puteri şi daruri această Ierarhie superioară a Bisericii Sale (I Cor. 12, 28).
Sectarul: Care sunt acele puteri şi daruri de care spui?
Preotul: Mântuitorul mai întâi a dat ucenicilor Săi puterea de a lega şi a dezlega păcatele oamenilor, în cer şi pe pământ (Matei 18, 18; Ioan 20, 22–23). Le-a dat puterea disciplinară în Biserică de a pedepsi pe cei vinovaţi de călcarea poruncilor lui Hristos (I Cor. 5, 4–5; I Tim. 1, 20; Matei 16, 18–19); i-a îmbrăcat cu putere de sus la Pogorârea Sfântului Duh (Luca 24, 49; Fapte 2, 2–4) şi i-a binecuvântat pe ei cu prilejul Înălţării Sale la cer (Luca 24, 51); i-a trimis să propovăduiască Evanghelia la toată zidirea şi să boteze în numele Sfintei Treimi – al Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh (Matei 28, 18–20).
Sectarul: Dar cum se mai înţelege cuvântul Biserică în Sfânta Scriptură?
Preotul: Cuvântul Biserică în Sfânta Scriptură se mai înţelege şi totalitatea credincioşilor care sunt botezaţi în numele Preasfintei Treimi (al Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh), care se mântuiesc prin păzirea şi lucrarea tuturor poruncilor lui Hristos şi care urmează întru toate aşezământul pus de Mântuitorul şi de Sfinţii Săi apostoli în Biserică (Matei 16, 18; Efes. 2, 19–22; 4, 11–15; Col. 1, 18–20).
Sectarul: Care sunt mărturiile din Sfânta Scriptură care adeveresc numirea Bisericii sub acest înţeles?
Preotul: Biserica ca totalitatea credincioşilor (păstor şi turmă la un loc) are prea multe mărturii scripturistice, între care este şi aceasta: Că precum într-un singur trup avem multe mădulare şi mădularele nu au toate aceeaşi lucrare, aşa şi noi, cei mulţi, suntem în Hristos un trup, iar fiecare dintre noi suntem mădulare suntem unii altora (Rom. 12, 4–5). Acest „trup” este Biserica, iar Hristos este Capul Trupului, adică al Bisericii (Col. 1, 18; 1, 24; Efes. 1, 22–23; 4, 25; 5, 23; I Cor. 12, 27 ş.a.).
Sectarul: Cum se mai înţelege cuvântul Biserică în Sfânta Scriptură?
Preotul: Prin cuvântul biserică, în Sfânta Scriptură se mai înţelege şi biserica (materială) ca lăcaş de închinare.
Sectarul: Ce înţelegeţi prin biserică-lăcaş de închinare?
Preotul: Prin biserică-lăcaş de închinare se înţelege locul sfânt menit cultului divin public, precum era templul din Vechiul Testament. Numele de «biserică» în acest înţeles îl întâlnim în multe locuri ale Sfintei Scripturi. Mântuitorul, încă de copil, a cinstit acest loc sfânt, adică biserica ca lăcaş de închinare, căci de la vârsta de 12 ani a venit cu părinţii Lui să se închine în templu (Luca 2, 46–48).
Această biserică-lăcaş de închinare Mântuitorul a numit-o «Casă a Mea» (Matei 21, 13) şi în fiecare zi învăţa poporul într-însa (Ioan 18, 20). Numele de biserică în înţelesul de lăcaş de închinare publică îl găsim iarăşi în Faptele Sfinţilor Apostoli, unde se spune că Pavel şi Varnava, ajungând în Antiohia, …au stat acolo un an întreg, adunându-se în biserică şi învăţând mult popor (Fapte 11, 26). De asemenea, Apostolul Pavel zice, referindu-se tot la acest înţeles: Căci mai întâi aud că, atunci când vă adunaţi în biserică, între voi sunt dezbinări şi în parte cred (I Cor. 11, 18). Că în toate bisericile sfinţilor (creştinilor), femeile să tacă în biserică… căci este ruşinos ca femeile să vorbească în biserică (I Cor. 14, 33–35). În toate textele de mai sus, înţelesul cuvântului biserică este clar şi el arată lăcaşul de adunare pentru cultul public.
Sectarul: Şi care alte nume se mai dau Bisericii în Sfânta Scriptură?
Preotul: Biserica se mai numeşte şi «Ogorul Domnului» (I Cor. 3, 9), «Casa Domnului» (Efes. 2, 19–22), «Mireasa lui Hristos» (II Cor. 11, 2; Apoc. 21, 2, 9; 22, 17 ş.a.), «Adunarea cuvioşilor» (Ps. 149, 1) sau a «oamenilor drepţi» (Ps. 110, 1), «Adunarea celor întâi născuţi» (Evrei 12, 23), «Turma lui Hristos» (Ioan 10, 16), «Sfeşnic de aur» (Apoc. 1, 20; 2, 1), «Cetatea lui Dumnezeu» (Ps. 86, 2; Apoc. 3, 12), «Cetatea Dumnezeului celui viu» (Apoc. 21, 2; 22, 19), «Stâlp şi temelie a adevărului» (I Tim. 3, 15), «Sfatul sfinţilor» (Ps. 88, 6), «Trupul lui Hristos» (Efes. 1, 22–23; Col. 1, 24), «Zidire dumnezeiască» (I Cor. 3, 9), «Biserica Slavei» (Efes. 5, 27), «Mireasa Mielului» (Apoc. 19, 7; 21, 9); patria lui Dumnezeu pe pământ (Efes. 3, 15); «Casa Dumnezeului lui Iacov» (Isaia 2, 3), «Casa lui Hristos» (Evrei 3, 6), «Ierusalimul cel Nou» (Apoc. 3, 12; 21, 2), «Casa lui Dumnezeu» (I Tim. 3, 15; Evrei 10, 21) ş.a.
Sectarul: Dar câte Biserici aveţi voi, ortodocşii?
Preotul: Biserica lui Hristos este una, deoarece Mântuitorul a întemeiat o singură Biserică (Matei 16, 18), nu mai multe, pentru că Biserica are un singur Cap, pe Iisus Hristos, ea fiind înfăţişată ca o singură Mireasă a lui Hristos (Efes. 5, 27), ca o Casă a lui Dumnezeu şi a lui Hristos (Evrei 3, 6; 10, 21), ca un trup unic al lui Hristos (Rom. 12, 5), ca o singură turmă (Ioan 10, 16; 21, 15). Biserica se numeşte sfântă pentru că sfânt este Capul ei, Mântuitorul nostru Iisus Hristos (Efes. 5, 25, 27), şi în ea locuieşte Duhul Sfânt.
Sectarul: Dar cum poate fi Biserica voastră sfântă, dacă la voi, ortodocşii, se adună prin biserici tot felul de păcătoşi şi nelegiuiţi?
Preotul: Înţelege, omule, că păcătoşii nu ating sfinţenia Bisericii. Misiunea Bisericii tocmai aceasta este, de a face îndreptarea păcătoşilor. Toţi oamenii sunt păcătoşi, aşa că nici unul nu poate spune că e lipsit de păcate (Fac. 8, 20; Pilde 20, 9; Iov 14, 4; Iacov 3, 2; I Ioan 1, 8). Ştiu că voi, sectarii, aveţi pretenţia că în comunitatea voastră se adună numai oamenii sfinţi. Dar să ştii că nu aveţi dreptate. Vezi pe marele Apostol Pavel, care era vas al alegerii (Fapte 9, 15–16), şi care zice despre sine că este cel dintâi păcătos între păcătoşi (I Tim. 1, 15).
Mântuitorul a asemănat Biserica Sa, în diferite pilde, cu ţarina care cuprinde grâu şi neghină (Matei 13, 24–30, 36), cu năvodul care prinde şi peşti buni şi peşti răi (Matei 13, 47–50); iar marele Apostol Pavel spune că Biserica este casă în care se găsesc vase de cinste şi vase de necinste (II Tim. 2, 20). Mântuitorul nu a venit să cheme pe cei drepţi, ci pe cei păcătoşi, la pocăinţă, căci nu au trebuinţă cei sănătoşi de doctor, ci cei bolnavi (Matei 9, 12).
Sectarul: Dar de ce ziceţi voi, ortodocşii, că Biserica voastră este sobornicească şi apostolească?
Preotul: Prin cuvintele «Biserică sobornicească», noi arătăm că Biserica noastră are menirea de a se răspândi în toată lumea, cuprinzând pe credincioşii din toate locurile, din toate timpurile şi de la toate popoarele, ca o încununare a poruncii Mântuitorului, Care a zis: Mergând, învăţaţi toate neamurile… (Matei 28, 19). I se spune sobornicească pentru că învăţătura ei este conformă cu întregul adevăr primit de la Hristos, spre deosebire de sectă sau de erezie, care are numai o parte de adevăr. Ea este sobornicească sau universală (catolică) pentru că deţine adevărul unic şi universal. Ortodoxia nu este numai dreaptă credinţă, ci şi deplină credinţă, adică adevărul întreg. De aceea i se spune sobornicească.
Iar «apostolică» se numeşte Biserica Ortodoxă pentru că ea a fost întemeiată de Mântuitorul prin Sfinţii Apostoli (Efes. 2, 20) şi a fost răspândită în lume şi organizată de la început tot prin Sfinţii Apostoli. Apoi, pentru că păstrează neschimbată învăţătura dată de Iisus Hristos şi de Duhul Sfânt prin Sfinţii Apostoli. Şi, în sfârşit, pentru că păstrează darurile Sfântului Duh de la Sfinţii Apostoli prin succesiune, adică păstrează legătura harului neîntreruptă, de la apostoli şi până astăzi.
Biserica se mai zice apostolică şi pentru că ea este zidită pe temelia apostolilor, piatra din capul unghiului fiind Însuşi Hristos (Apoc. 21, 14; Efes. 2, 20–22; I Petru 2, 4). Ea trăieşte viaţa în Hristos, aşa cum a învăţat de la Sfinţii Apostoli, care sunt cei mai autorizaţi interpreţi ai cuvintelor Mântuitorului.
Sectarul: Ce înţelegeţi voi, ortodocşii, prin Biserica biruitoare şi luptătoare şi de ce ziceţi voi că sunt două Biserici, una în cer şi alta pe pământ?
Preotul: Nu ai dreptate, omule, în cele ce zici şi nu înţelegi cele ce întrebi. Noi nu zicem că sunt două Biserici, ci una, după cum ţi-am arătat mai sus. Dar noi mărturisim că Biserica cea una a lui Hristos se împarte în două părţi: una văzută şi pământească, a celor vii, şi alta nevăzută sau a celor adormiţi. Amândouă acestea alcătuiesc o singură Biserică, având acelaşi Cap, pe Hristos (Rom. 14, 7–9; Efes. 1, 10; Matei 22, 32; 28, 18; Luca 15, 10; Filip. 2, 10; Efes. 2, 19; Col. 2, 10; Evrei 12, 23).
Aşadar, înţelege că Biserica celor vii sau pământească, văzută, se mai numeşte şi Biserica luptătoare, fiindcă membrii ei sunt încă în luptă cu puterile vrăjmaşe ale răului (Efes. 6, 11–13; Gal. 5, 17; I Petru 2, 11 ş.a.). Iar prin Biserica biruitoare, noi înţelegem Biserica pe care o formează toţi îngerii şi sfinţii din ceruri, care au biruit puterile celui rău şi au trecut în lumea cea nevăzută şi cerească (Evrei 12, 23; Efes. 5, 27; Apoc. 21, 10 ş.a.).
Sectarul: Şi de când spuneţi voi că Mântuitorul Hristos a întemeiat Biserica Sa?
Preotul: Mântuitorul nostru Iisus Hristos a pus temelia Bisericii Sale prin întrupare şi pe Cruce şi i-a dat forma concretă după Înviere, la coborârea Sfântului Duh (Fapte 20, 28). A făcut-o văzută în a cincizecea zi după învierea Sa, la Cincizecime, sau Rusalii, când a trimis pe Duhul Sfânt în chip de limbi de foc asupra sfinţilor Săi ucenici şi apostoli care, prin cuvântul propovăduirii lor, au întărit şi au organizat prima obşte de credincioşi (Fapte 1, 8; 2, 41–44).
Sectarul: Şi cum vedeţi voi legătura dintre Hristos şi Biserica Sa?
Preotul: Descoperirea dumnezeiască ne arată că Mântuitorul este Capul Bisericii, iar Biserica este Trupul Lui. Aşa ne învaţă Sfântul Apostol Pavel, zicând: Şi mai presus de toate pe El L-a dat Cap Bisericii, care este Trupul Lui, plinirea Celui ce plineşte toate întru toţi (Efes. 1, 22–23). «El este Capul Trupului, al Bisericii; El este începutul, Întâiul născut din morţi, ca să fie întru toate El cel dintâi; că în El a binevoit (Dumnezeu) să sălăşluiască toată plinirea şi printr-Însul să împace toate cu Sine, fie cele de pe pământ, fie cele din ceruri, făcând pace prin El, prin sângele Crucii Lui» (Col. 1, 18–20).
Acelaşi apostol al neamurilor, adresându-se romanilor şi corintenilor, îi numeşte pe ei mădulare ale Trupului lui Iisus Hristos, adică ale Bisericii (Rom. 12, 5; I Cor. 12, 27).
Sfânta Tradiţie susţine de la început că Hristos este capul Bisericii, iar aceasta este Trupul Lui.
Sectarul: Cum adică este «Trupul lui Hristos» sau «Trupul Domnului»?
Preotul: Sfântul Apostol Pavel ne arată în Epistola către Galateni, cap. 4, că noi suntem membre ale Trupului lui Hristos, care este Biserica. Mântuitorul Însuşi ne-a anunţat că noi trebuie să ne hrănim cu trupul Său, atunci când a întemeiat Taina Euharistiei, iar apoi ne-a arătat că El este Viţa din care noi facem parte ca mlădiţe (Ioan 15, 1–6). Deci noi creştinii suntem parte din Trupul Domnului, care este Biserica.
Sectarul: Cum spuneţi voi, ortodocşii, că întruparea lui Hristos este prezentă astăzi în Biserică?
Preotul: Biserica prelungeşte întruparea Mântuitorului prin neîntrerupta prezenţă a Fiului lui Dumnezeu cel întrupat în sânul ei şi prin lucrarea Sfântului Duh în mădularele ei (Ioan 14, 16).
În calitatea Lui de cap nevăzut al Bisericii, Domnul Iisus Hristos este în Biserică permanent prin continua Sa întrupare pe altarele la care se săvârşeşte Liturghia. Căci Hristos este nu numai Cap al Bisericii, ci şi Trup al ei, dându-Se pe Sine spre cuminecare credincioşilor.
Biserica are două înfăţişări, una văzută, fiindcă oamenii fac parte din ea cu trupuri, şi alta nevăzută, care este lucrarea Sfântului Duh al lui Hristos sau Dumnezeiescul Har, izvorul vieţii, lucrării şi unităţii ei. El este cel care face posibilă transformarea pâinii şi a vinului euharistic, în Trupul şi Sângele Domnului.
Fericitul Augustin spune: «Ceea ce este sufletul pentru trupul omului, aceasta este Duhul Sfânt pentru Trupul lui Hristos, care este Biserica, căci El lucrează ca sufletul în toate mădularele, ţinându-le într-un singur Trup».
Sectarul: Dar cum afirmaţi voi că vă faceţi mădulare ale Trupului Domnului, adică ale Bisericii?
Preotul: Noi ne facem membre ale Bisericii prin harul Sfintelor Taine, îndeosebi prin Botez şi prin Sfânta Împărtă-şanie.
Prin Botez ajungem mădularele Bisericii, murind şi înviind în chip tainic cu Hristos. Prin Sfânta Împărtăşanie ne facem purtători de Hristos, înzestraţi cu puteri duhovniceşti pe drumul desăvârşirii. Mântuitorul zice: Cel ce mănâncă Trupul Meu şi bea Sângele Meu, întru Mine petrece şi Eu întru el (Ioan 6, 56).
Tâlcuind aceste cuvinte, Sfântul Chiril al Alexandriei spune: «Primind în noi Trupul, am primit trupeşte şi duhovniceşte pe Fiul cel după fire şi adevărat unit după fiinţă cu Tatăl…». Iar Fericitul Augustin zice: «Am primit mărirea de a ne face părtaşi şi de a ne împărtăşi cu firea cea mai presus de toate» (Cuvântarea 272). Sau în alt loc: «Dacă vrei să înţelegi Trupul lui Hristos, ascultă pe apostolul care zice credincioşilor: Voi însă sunteţi mădularele lui Hristos (I Cor. 6, 15). Taina voastră este aşezată pe masa Domnului; primind taina voastră, răspundeţi… la ceea ce sunteţi şi răspunzători subscrieţi… Fii mădular al Trupului lui Hristos pentru ca «Aminul» să fie adevărat. O, taină a evlaviei! O, semn al unităţii! O, lanţ al dragostei! Cine vrea să trăiască, să creadă că e Trupul Lui, ca să fie viu».
Sectarul: Dar ce este Biserica, de credeţi în ea?
Preotul: Credem că ea este unirea noastră cu Dumnezeu, pentru că în ea se află neîncetat Hristos şi Sfântul Duh şi pentru că ea nu greşeşte.
Credem în ea şi în înălţimea scopurilor pe care le urmăreşte, şi anume, de a ne pregăti pentru mântuire. Viaţa Bisericii este în întregime o luptă pentru mântuire, cum mărturiseşte Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie.
Sfântul Ciprian spune că în afară de Biserică nu este mântuire (Scrisoarea 73, 21) şi cel ce nu are Biserica drept mamă, nu poate avea pe Dumnezeu ca Tată (Despre unitatea Bisericii soborniceşti).
Sectarul: Oare despărţirea Bisericii apusene de cea a Răsăritului nu a dus la ruperea unităţii Bisericii?
Preotul: Despărţirea creştinilor n-a atins unitatea Bisericii; această unitate nu se poate dărâma niciodată, oricare ar fi numărul şi calitatea credincioşilor care se smulg de la sânul ei. Ereziile şi schismele, oricât de multe ar fi ele şi oricât de mari, nu pot împărţi Biserica, pentru că ea este strâns unită cu Capul ei, care este Iisus Hristos. Unitatea Bisericii este mai presus de sine şi ea nu poate fi zdruncinată de nimeni.
Sectarul: Dar de ce numiţi voi Biserica sfântă?
Preotul: Biserica este numită sfântă pentru că sfânt este Capul ei, Mântuitorul nostru Iisus Hristos, şi sfânt este Duhul, Care sălăşluieşte în Biserică până la sfârşitul veacului; precum sfânt este şi Trupul Domnului, care se dăruieşte continuu pe altarele ei. Sfântul Apostol Pavel zice: Hristos a iubit Biserica şi pe Sine S-a dat pentru dânsa, ca să o sfinţească, curăţind-o cu baia apei prin cuvânt, ca să o pună înaintea Lui ca Biserică slăvită, neavând pată sau zbârcitură, ori altceva de acest fel, şi ca să fie sfântă şi fără de prihană (Efes. 5, 25–27). Sfântul Irineu scrie: «Unde este Biserica, acolo este şi Duhul Sfânt, Care oblădueşte şi Biserica şi tot harul».
<---more--->

Niciun comentariu: